Galeria Quadro

Avem plăcerea de a anunța organizarea Licitației de Crăciun Quadro #27!

Licitația se va desfășura exclusiv online în perioada 6 - 8 decembrie 2019 pe website-ul galeriei: www.galeriaquadro.ro.

Materialul Licitației Quadro #27 cuprinde o colecție impresionantă de peste 150 de lucrări de artă modernă din România, aparținând unui număr de peste 120 de artiști, cu prețuri de pornire între 50 - 25.000 EUR.

Licitația conține un material extrem de diversificat de artă băimăreană, picturi semnate de artiști aparținând tuturor generațiilor coloniei până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial: Thorma János, Mikola András, Balla Béla, Mund Hugó.

Capodoperă a acestei școli o reprezintă lucrarea Răpirea femeilor, realizată de Jándi Dávid în 1924, în stilul inconfundabil tumultuos al artistului. O altă piesă rară este Notre Dame de Aurel Popp, din 1912, realizată cu ocazia bursei pe care artistul a avut-o în capitala artei moderne.

Pictura interbelică clujeană este punctată de picturi preţioase precum natura statică semnată de Tasso Marchini (1929) sau de autoportretul timpuriu al lui Fülöp Antal Andor, din 1938. În materialul interbelic întâlnim și lucrări valoroase de Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Nagy István, Elena Popea, Nagy Imre.

Specificitatea licitaţiei este definită de o selecţie relativ mare şi valoroasă de sculpturi, precum şi prezenţa unei importante selecţii de lucrări din colecţia istoricului literar şi redactorul şef al revistei Korunk, Kántor Lajos.

Arta postbelică este reprezentată de o paletă largă de artiști: de la Ion Pacea, la Horea Bernea, Ştefan Bertalan, Cornel Brudașcu, Jakobovits Miklós.

Catalogul licitației va fi disponibil online, dar și la sediul galeriei, începând cu data de 23 noiembrie 2019.

Expoziția licitației este deschisă în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie 2019.

Lucrările vor putea fi văzute la sediul Galeriei Quadro, pe strada Samuil Micu, nr. 7, între orele 10:00 - 18:00, în fiecare zi, de luni până duminică. În data de 1 decembrie, galeria este închisă.

Vă dorim mult succes!
Echipa Quadro

.

Vernisaj: 14.08.2019, 18:00
Expoziție: 19.08 - 14.09.2019

Galeria Quadro vă invită în data de 14 august, începând cu ora 18:00, la vernisajul expoziției Gy. Szabó Béla. Liber miserorum.

Pe suprafețele desenelor în cărbune și pasteluri realizate de Béla Gy. Szabó între anii 1931-1935 prind viață suburbiile Clujului, locuitorii acestora și viața lor de zi cu zi. Operele timpurii ale artistului, care, cu câteva excepții, au fost până acum necunoscute publicului, ne înfățișează cu o sinceritate surprinzătoare o problemă socială importantă a Clujului de odinioară: șomajul și sărăcia exacerbate de marea criză economică.

Titlul expoziției noastre se referă la volumul de gravuri Liber miserorum [Cartea săracilor], apărut în 1935 la editura Minerva, care poate fi considerat ca un fel de sinteză a seriei cu tematică socială. Artistul a organizat cartea în șase capitole, dând astfel un fir narativ gravurilor sale. Între capitolele de introducere și încheiere găsim secțiunile denumite Gaudium [Bucurie], Labor [Muncă], Quies [Odihnă] și Tristitia [Tristețe]. În aceste gravuri, scenele cu teme sociale cunoscute din lucrările grafice mari se simplifică la câteva linii. În timp ce, în unele dintre desenele sale în cărbune și pasteluri artistul creează o atmosferă tulburătoare, încețoșată cu hașurarea cărbunelui, în gravurile sale această tensiune este creată de desenul subțire al liniei dominate de negrul plăcii gravate rar.

Operele care prezintă viața suburbiilor Clujului au fost grupate în sălile expoziției în conformitate cu cele șase capitole ale volumului Liber miserorum.
Prin intermediul lor avem ocazia să cunoaștem viața de zi cu zi a săracilor, să le vedem bucuria, munca pentru supraviețuire, odihna lor tihnită și tristețea lor lipsită de speranță.

Lucrările grafice individuale și xilogravurile produse în mod consecvent de artist între anii 1931 și 1935 constituie una dintre cele mai extinse serii din Transilvania și România dedicate tematicii sociale.

Vă așteptăm cu drag!
Galeria Quadro

.

Licitația Quadro #26 prezintă o selecție importantă de artă modernă din România și reunește 131 de loturi, aparținând unui număr 100 de artiști, cu prețuri de pornire între 50 – 18.000 EUR.

Începând de astăzi puteți licita pentru lucrările favorite!

Loturile pot fi licitate exclusiv online în perioada în perioada 5 – 7 aprilie 2019 pe website-ul galeriei: www.galeriaquadro.ro.

Licitarea primului lot se încheie duminică, 7 aprilie la ora 18:00 (ora României).
Pentru fiecare lot succesiv, licitația se va încheia cu un decalaj de două minute.

Ofertele dumneavoastră pot fi setate într-una din cele două rubrici de sub imagine.
În rubrica „Oferta mea maximă” puteți stabili o sumă maximă la care sunteți dispus să licitați pentru lucrare. Este important de știut, că această sumă nu este publică, iar programul va licita doar în cazurile când apar noi oferte, ținând oferta dvs. pentru următoarea treaptă, în limita ofertei maxime.
Acest instrument este foarte important, având în vedere că licitația are limită de timp.

Chiar dacă sunteți deja familiarizat cu procesul de licitare din trecut, vă rugăm să parcurgeți regulamentul actualizat de participare pe pagina principală a licitației, pentru a vă reaminti procedurile de licitare și a constata modificările aduse. S-au făcut modificări la art. 2 și 3 din capitolul „Prețul” și art. 2 din capitolul „Livrarea”.

Vă dorim mult succes!
Echipa Quadro

Până în data de 2 martie 2019 primim în consignație lucrări de artă vizuală modernă, din secolul 20, din România, pentru Licitația Quadro #26!

Căutăm lucrări de pictură, grafică, sculptură și arte decorative. Vă rugăm să ne trimiteți un e-mail pe adresa consignment@galeriaquadro.ro, cu fotografiile și datele tehnice ale lucrărilor pe care doriți să le consignați.

Echipa Quadro vă va contacta în scurt timp pentru a stabili o întâlnire, în cadrul căreia experții noștri vor examina și evalua lucrarea/lucrările în mod gratuit.

Pentru informaţii şi mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie, de luni până sâmbăta, între orele 10:00-18:00.

Echipa Quadro

Contact:
Telefon: 0745-341-380
E-mail: consignment@galeriaquadro.ro
Sediu: Galeria Quadro, Strada Samuil Micu, nr. 7

.

Licitația aniversară Quadro #25 aduce sub ochii publicului iubitor de artă o selecție valoroasă de artă din România, acoperind mai bine de un secol.

Materialul Quadro #25 reunește 140 de lucrări, apartinând unui număr divers de 95 artiști, cu prețuri de pornire între 80 – 15.000 EUR.

Licitația se va desfășura exclusiv online în perioada 7 – 9 decembrie 2018 pe website-ul galeriei: galeriaquadro.ro

Expoziția licitației este deschisă în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie 2018.

Iubitorii de artă vor avea ocazia de a admira lucrări de Corneliu Baba, Fülöp Antal Andor, Thorma János, Nagy Oszkár, Corneliu Brudașcu, Nicolae Vermont, Tibor Ernő și ale altor nume sonore ale artei moderne din România.

Lucrările pot fi văzute la sediul Galeriei Quadro, pe strada Samuil Micu nr. 7, între orele 10:00 - 18:00, în fiecare zi, de luni până duminică.

Catalogul complet al licitației va fi disponibil pe galeriaquadro.ro începând de luni, 26 noiembrie.

De asemenea, vă rugăm să citiți regulamentul de participare pe pagina principală a licitației. Chiar dacă sunteți deja familiarizat cu procesul de licitare din trecut, vă rugăm să parcurgeți aceste articole pentru a vă reaminti procedurile și pentru a constata eventualele modificări.

Vernisaj: 26.10.2018, ora 18:00
Expoziție: 27.10 - 24.11.2018

Galeria Quadro are plăcerea de a vă invita în data de 26 octombrie, începând cu ora 18:00, la vernisajul expoziției Eugen Gâscă. Retrospectivă.

Eugen Gâscă (1908-1989) este o personalitate definitorie pentru arta din România în secolul 20. Opera sa de un pregnant modernism sprititualizat, acoperă șase decenii de activitate. Expresionismul său melancolic, cu accente metafizice, învăluie figurile și peisajele reprezentate într-o culoare-lumină albastră, transmițând zbuciumul și speranța artistului aflat în permanentă luptă pentru viața sa.

Născut la Cristur-Grindeni în 1908, într-o familie de învățători, și-a pierdut părinții și frații de mic. Aceste evenimente tragice, precum și sărăcia și propria luptă pentru viață (fiind bolnav de tuberculoză) au reprezentat acea experiență de viață care a dus la maturizarea rapidă a personalității sale artistice și închegarea unei viziuni originale asupra vieții.

S-a format în ambianța culturală a Clujului interbelic, unde și-a început studiile la Școala de Arte Frumoase din oraș, în 1928, sub îndrumarea unor tineri profesori școliți la Paris. Și-a continuat studiile la București și Iași, în ultimul loc avându-l profesor pe Tonitza, care i-a remarcat simțul pentru culoare. În timpul studiilor la Cluj, a făcut parte din celebra grupare artistică Boema a unor studenți care au transformat sărăcia lor și dragostea pentru artă în ars poetica. Biografia artistului a fost marcată de dese mutări în diferite colțuri ale țării, unde a ajuns prin câte un post modest de profesor de desen sau pentru a fi internat într-unul din sanatorii, unde a petrecut adesea luni sau chiar ani.

Expoziția noastră este prima retrospectivă realizată după moartea artistului (ultima retrospectivă a fost realizată în 1978/1979), care are astfel posibilitatea să privească opera în întreaga sa amploare, incluzând lucrările din ultimul deceniu de activitate – extrem de importante pentru împlinirea viziunii artistice a lui Eugen Gâscă.

Evenimentul aduce laolaltă o serie consistentă de lucrări din anii 1930, când tânărul artist a ajuns la o sinteză artistică timpurie. Aceste lucrări au fost prezentate într-o expoziție personală în 1934, la Cluj,  remarcându-se vocea aparte a pictorului de o modernitate tulburătoare. Conștient de fragilitatea vieții, pictura sa izvorește din emoțiile concomitente ale tristeții, speranței și bucuriei.

Expoziția urmărește atât activitatea sa de pictor, cât și de desenator, oferind astfel o privire asupra modului de gândire și creație al artistului. Desenele și acuarelele nu sunt independente de picturi, ele precedând realizarea tablourilor. Nu sunt însă schițe, ci exerciții de intrare în ritm, gesturi de aprofundare și trepte de esențializare a temei.

După o perioadă de căutări, cea a etapei realiste „obligatorii” a anilor 1950 – în care s-a remarcat prin reușitul tablou istoric Horia și căpitanii săi – începând cu anii 1960 revine și duce mai departe universul vizual al tinereții: figurile sale plasate în peisaj, siluete angelice schițate, ireale, au preocupări misterioase, nu activează, ci sunt supuse ritualurilor și ritmurilor unor vieți interioare bogate. Simbioza dintre om și natură – cu dealurile și plopii specifice meleagurilor natale, Văii Mureșului – este de factură cosmică și metafizică, toate având aceeași substanță, exprimată de artist prin nuanțele de albastru-verzui reci, asemănătoare luminozității stinse a frescelor.

Atât prin temele din tinerețe (Fuga în Egipt, Răstignire, Crist) cât și prin spiritul întregii sale opere, arta lui Gâscă ne prezintă o fire sensibilă profund spirituală, care prin propriile experiențe a reușit reinventarea și reîncărcarea iconografiei și a înțelesurilor artei creștine.

În premieră prezentăm și acele lucrări – acuarele și pictură – realizate în ultimii ani, denumit „Bucurie”, într-o epocă în care nu se puteau face referiri clare la teme biblice, dar în care recunoaștem bucuria Învierii: această finală sinteză luminoasă a artistului, plină de speranță. Este capodopera unui artist ajuns la bătrânețe, împăcat cu propria viață, scăpat de încercările existenței precare care i-au marcat întreaga tinerețe, convins de crezul său artistic.

Expoziția prezintă în primul rând colecția care s-a păstrat în grija familiei, acoperind cronologic întreaga creație. De asemenea, un aport major îl au împrumuturile din colecții private din țară și străinătate. Valoarea expoziției este mărită de parteneriatul cu Muzeul Județean Mureș – Muzeul de Artă Târgu Mureș, care deține o importantă donație Eugen Gâscă.

Cu această expoziție retrospectivă dorim să marcăm și zece ani de existență ai Galeriei Quadro – galerie angajată în cercetarea și promovarea unor importante opere și fenomene ale artei secolului 20 din România.

Bursa Teodor Moraru – Cinci ani

Vernisaj: 24 septembrie, ora 18:00
Expoziție: 24 septembrie - 20 octombrie 2018

Vă invităm cu drag la vernisajul expoziției Imaginea Pictură. Despre ieșirea în „realitate”, în data de 24 septembrie, începând cu ora 18:00, la sediul Galeriei Quadro, str. Samuil Micu, nr. 7.

Expoziția aduce sub ochii publicului lucrări ale finaliștilor primelor 5 ediții ale Bursei Teodor Moraru și este curatoriată de către Diana Marincu și Székely Sebestyén.

Imaginea Pictură. Despre ieșirea în „realitate” reprezintă un amplu decupaj a ceea ce pictura tânără din România propune astăzi și oferă posibilitatea configurării unor rețele care leagă demersuri variate, din zone conceptuale și geografice diferite, cu instrumente și mize multiple.

Fie că vorbim despre pictura abstractă sau cea figurativă, despre acuarelă sau ulei pe pânză, despre colaj sau desen, experimentele tinerilor artiști au fost dublate și de o susținere teoretică solidă. Așa cum afirma artistul în memoria căruia a fost fondat această bursă, Teodor Moraru, „putem să trecem pe lângă forme, imagini și nu le vedem pentru ca nu sunt în programul nostru, nu sunt gândite; pictura trebuie, deci, gândită.” Având în minte acest aspect al tensiunii dintre realitatea imediată și limbajul plastic care o prelucrează și o fixează vizual, ne propunem o recompunere a celor cinci ani de bursă așa cum se vede în demersurile artiștilor finaliști din 2014 până astăzi.

Revirimentul picturii la care asistăm astăzi – sau, așa cum numea Hans Ulrich Obrist acest moment, al „urgenței” picturii din punctul de vedere al polifoniei vocilor pe care le-a adus pe scena de artă mondială – determină un larg interes pentru dezvoltarea acestui mediu de expresie și o sondare tot mai angajată a rolului pe care îl poate juca pictura în societatea actuală.

Expoziția se bazează pe un joc al abundenței de imagini care ne înconjoară astăzi în contrast cu mizele picturii de a-și decupa propria fâșie reflexivă și autoreflexivă în procesul de cunoaștere și de redescoperire a unor limbaje vizuale. Teodor Moraru își dezvăluia metoda de lucru ca fiind o permanentă oscilare între analiza de atelier și ieșirea în „real”, parcurgând etapele de documentare specifice explorărilor artistice ale generației din care făcea parte, pentru care laboratorul nu era nicidecum sinonim perfect cu atelierul. Laboratorul includea bineînțeles și atelierul, dar transgresa granițele acestui spațiu fizic și se lăsa contaminat de tot ceea ce realitatea impunea ca experiență și ca subiect specific.

Imaginea Pictură. Despre ieșirea în „realitate” prezintă lucrări a 15 tineri artiști, finaliști (Marius Bodea, Anca Brânzaș, Adrian Dica, David Farcaș, Camilia Filipov, Ioan Moisa, Laura Niculescu, Lucian Popăilă, Sabina Suru, Daniela Vîrlan) și câștigători ai Bursei Teodor Moraru din 2014 până în 2018: Diana Tudose (2014), Dragoș Bădiță (2015), Magda Amărioarei (2016), Norbert Filep (2017) și Andrea Tivadar (2018).

Inițiată în 2014, Bursa pentru pictură Teodor Moraru este acordată anual în memoria pictorului Teodor Moraru (1938 – 2011) și se adresează artiștilor cu vârsta de cel mult 35 de ani. Bursa Teodor Moraru urmărește susținerea tinerilor artiști, abordând câteva dintre nevoile indispensabile dezvoltării artistice. Astfel, bursa acordă anual un sprijin financiar cât și finanțarea unei rezidențe artistice alături de grupul Colonia 21.

Organizator: Asociația ARTA în dialog
Parteneri: Galeria Quadro, Fundația Societatea de Concerte, Asociația PostModernism Museum.

Avem plăcerea de a vă invită în data de 16 august, începând cu ora 18:00, la vernisajul expoziției „Ion Vlasiu. Poveste cu năluci”.

Evenimentul va avea loc la sediul Galeriei Quadro, Str. Samuil Micu, nr.7, în prezența fiicei artistului Ion Vlasiu, istoricul de artă Ioana Vlasiu, și a directorului galeriei, Székely Sebestyén György.

Activitatea creativă a lui Ion Vlasiu, sculptor, pictor și scriitor prolific, acoperă peste șase decenii.

Expoziția de la Galeria Quadro prezintă acele domenii ale activității artistice ale lui Ion Vlasiu, care nu au fost deloc sau doar parțial integrate în cadrul operei: obiecte găsite (crengi, rădăcini și pietre), desene, fotografii și sculpturi colorate din anii 1960-1980.

Născut în 1910, în satul Lechința, de pe Valea Mureșului, imaginația și gândirea sa au fost puternic marcate de lumea satului și de natură. Studiile de artă și le-a făcut la Cluj, la Școala de Arte Frumoase. A debutat „furios”, organizând între 1930-1936 nu mai puțin de șase expoziții personale.

În acestea, alături de lucrările de o eleganță spirituală înrudită cu gândirea antroposofică și estetica art decó, se conturează acel filon care va reprezenta vocea proprie a lui Vlasiu.

Căutând înțelegerea profundă a materiei, artistul va ajunge la constatarea că: „Indiscutabil este un ritm cosmic animator care se manifestă cu o logică elocventă și indestructibilă.” - după cum spunea într-un interviu în 1936.

Acest dinamism ritmic dădea viață în viziunea artistului atât materiei vie cât și lemnului sau pietrei, permițându-i să integreze în sculpturile sale formele găsite în lemn, contorsionările și ritmările specifice acesteia.

După aceste expoziții, bine primite de critici însă fără succes material, în 1937 pleacă pentru un an la Paris. Aici îl va vizita pe Brâncuși în atelierul său, această întâlnire întărindu-i convingerea că esența sculpturii este tocmai materia. Cu toate acestea, în deceniile următoare artistul se va îndepărta, atât formal, cât și conceptual, de propriul său stil și se va orienta spre o sculptură figurativă mai clasică și expresivă și spre realizarea unor proiecte monumentale.

Abia spre 1960 artistul va reveni la „sculptura ritmului”, bazată pe construirea organică a formei. Cu ocazia acestei reveniri însă nu se va opri doar la exploatarea posibilităților plastice aduse la suprafață în anii tinereții. Pe terenul său de la Bistra, în apropierea Mureșului, a început să adune crengi, rădăcini și pietre: forme create de natură pe care, atunci când creșterea s-a oprit și fibra organică a murit, tot natura le-a sculptat mai departe. Aceste „obiecte găsite” au fost așezate ca atare în grădina sau în atelierul artistului, uneori însă a intervenit cu instrumente de cioplit sau le-a vopsit, fixând în formă „năluca” văzută de el. Despre ele, Vlasiu afirma: „toate aceste piese sunt lucrate în colaborare directă cu izvoarele Mureșului.”.

Expoziția „Poveste cu năluci” prezintă, în mod inedit, alături de obiectele găsite, sculpturi de lemn, desenele înrudite cu acestea și fotografiile artistului.
Limbajul frust al figurilor desenate ne duc spre sursele „primitive” ale artei, spre lumea desenelor de copii, formele fiind înrudite cu nălucile văzute în obiectele găsite.

În fotografiile cu sperietori artistul surprinde acele forme de creativitate populară care se intersectau adesea cu practicile artistice moderne: ready made, obiectul găsit.

Ritmurile găsite în lemn, nălucile desenate, sperietorile și pietrele fotografiate contribuie toate la o sinteză artistică organică a lui Ion Vlasiu, trădând un orizont de gândire larg, o înțelegerea a unității surselor vitale ale naturii și omului.

RO    EN    HU

István FELEKI: Cealaltă imagine
Vernisaj: luni, 11 mai, ora 19:00

12 mai – 13 iunie 2015
marți – sâmbătă: 10:00–13:00; 14:00–18:00

Funcția artistică clasică a vălului, a draperiei care acoperă forma, cunoscută încă de la grecii antici, este aceea de a accentua anatomia, mișcarea și gravitația. O altă utilizare e cea care se leagă de Giulgiul din Torino, în cazul căruia vălul funcționează ca medium, păstrând amprenta feței pe care a atins-o inițial.
Recentele fotografii digitale și manipulate digital ale lui István Feleki merg în sens invers acestor întrebuințări – acoperitor/accentuator sau mediu arătător/purtător de imagine – ale vălului. În acest caz, vălul nu este un instrument auxiliar al artistului, ci devine personaj principal. Acoperă imaginea originală, modelul, și începe o viață de sine stătătoare, independentă de natura acesteia.
Deși știm că imaginile fotografiate sunt realizate după picturi de muzeu ambalate în pungi de plastic, demersul lui Feleki nu face parte dintr-un discurs instituțional sau critic la adresa statutului operei de artă. El interoghează natura imaginii. Totuși, putem să ne închipuim că această chestionare a fost inspirată de relația inițială a fotografului cu aceste picturi: angajat al Muzeului de Artă din Cluj, a avut prilejul, pe parcursul mai multor decenii, să le privească sau să realizeze reproduceri despre acestea. Cu această ocazie însă, văzând picturile învelite, a putut intui cât de fragilă și deservită este imaginea bidimensională. Pe cât de adevărat este că suntem egali în fața morții, pe atât de adevărat este și faptul că imaginile acoperite – fie ele marfă de talcioc sau capodoperă – sunt egale între ele. Egalitatea dispariției, a nimicirii: este de ajuns să le acoperi, ca pentru ochi să nu mai existe.
Abordarea lui Feleki nu este însă o contemplare seacă-severă la adresa naturii imaginii. Ca în cazul ciclurilor sale mai vechi, putem observa că trăsăturile de bază ale creației sale sunt jocul și căutarea valorilor estetice. Fotograful se întoarce la acel joc străvechi, pe care îl jucam și noi în copilărie, culcându-ne în iarbă și pe care probabil și Leonardo l-a jucat, căutând și găsind forme în nori. Și în spatele „celorlalte imagini” realizate de István Feleki putem descoperi acest mecanism ludic de creare a imaginilor, un joc care pornește de la o imagine și care, pe baza analogiilor formale, ajunge la imagini noi – reprezentând oameni, animale, scene de vănâtoare. Acestea devin însă independente de caracterul și natura imaginii originale.
Putem descoperi această abordare și în fotografiile sale (analogice) vechi, în care nudul feminin era abstractizat in extremis, sau în diptichurile din ultimii ani (Ante mare, undæ), în care corespondența formelor de pe cer cu cele de pe pământ încerca să deslușească ordinea lumii, precum și în aceste „celelalte imagini”.
Nu este de ajuns deci că pictura este „distrusă” de draperie, dar fotograful distruge și draperia, anihilind-o prin faptul că vede figuri și scene în loc să o vadă așa cum este ea, și astfel creează un nou văl. Din această dublă distrugere se naște „cealaltă imagine”, fragilitatea imaginii dovedindu-se a fi și un atu, din imagine născându-se imagine. Acest joc pe urmă este radical deturnat de artist prin manipulările digitale, prin filtre și efecte, rezultând zgomote vizuale, care provin din surse virtuale, străine și independente de fotografie. Feleki, cunoscut ca un adept al fotografiei clasice, se distanțează în acest caz de propriul mediu: prin fascinația pentru computer art se apropie mai degrabă de pictură sau grafică.
Forța seriei „Cealaltă imagine” se hrănește totuși din capacitatea fotografiei de a fi păstrătoare de memorie. Imaginile rezultate sunt și ele niște văluri subțiri prinse în realitate și purtătoare de amintiri: prin fiecare strat de imagine, prin fiecare „cealaltă imagine” transpare ceva din trecut.

Székely Sebestyén György

István Feleki (1954) trăiește și lucrează în Cluj. Absolvent al Academiei de Arte Vizuale Ion Andreescu, Cluj, secţia Foto-Video-Procesare computerizată a imaginii (promoţia 1995). Își continuă studiile post-universitare la École Nationale de la Photographie Arles, Franţa (1995-1996).
Este fotograf, grafician și lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune, linia maghiară. Expune, începând din anii ’70, în galerii din țară și din Europa (Franţa, Suedia, Spania, Portugalia, Germania, Polonia, Ungaria), Canada (Toronto), Africa (Maroc, Casablanca), Asia (Japonia, Osaka).
În 1996 participă la expoziţia Mythologie des chemins de fer organizată la Centre Georges Pompidou, Paris. În 2013 proiectul Ante mare, undæ a fost prezentat la Galeria Quadro, Cluj și la Centrul Cultural La Chesnaie Beauchamp, Franța.

RO    EN    HU

István FELEKI: The Other Image
Opening: Monday, May 11, at 7 p.m.

May 12 – June 13, 2015
Tuesday – Saturday: 10 a.m.– 1 p.m.; 2 p.m.–6 p.m.

The classic artistic function of the shroud, known since the ancient Greeks, of veiling the reproduced form, is to emphasize anatomy, movement and gravity. A different use of it is in the Turin Shroud, where it acts as a medium, preserving the imprint of the face it has previously touched.
The newest digital and digitally altered photographs by István Feleki goes counter such uses of the shroud, which appears in his works neither as veiling or emphasizing agent nor as significant, image-bearing medium, but as the protagonist of the work: it covers the original image, the model, and it adopts a totally independent visual existence.
Even if we are aware that these are photographs taken of museum paintings packed in nylon bags, the method applied by Feleki does not belong with institutional or critical discourses meant to interpret the status of the work of art. He questions the very nature of the image. This questioning might nonetheless be influenced by his former vision of the said paintings: as an associate colleague at the Cluj Museum of Fine Arts he had several decades at his disposal to view and photograph these works of art.
But now, seeing the paintings wrapped in nylon bags, he might have stumbled upon the fragility, the defenselessness of the two-dimensional image. Just as we are all equal in the face of death, these shrouded paintings – whether masterpieces or flea-market material – are equal as well. This is the equality of disappearance and of waning: it suffices to be veiled for the image to cease to exist in our eye.
Feleki’s approach nevertheless is not merely an exact discussion of the nature of the image. Just as with his former series, the main feature of his oeuvre is playfulness and the quest for aesthetic value. The photographer returns to the childhood game we have all played, lying in the grass, the one Leonardo must have also played, when looking for various forms and finding them among the floating clouds. This image-making mechanism of the game is also behind Feleki’s “other images”, a game that starts with one image and leads, through formal analogies, to the creation of new ones – representations of people, animals or hunting scenes, totally independent of the character and nature of the original.
This method is unquestionably at work in his older, analogue photographs, providing almost an extreme degree of abstractisation of the female nude, his diptychs (Ante mare, undæ) of the last few years, which try to reveal the hidden structure of the world using the correspondence between forms discovered on the ground and in the sky, as well as in these “other images”.
Thus, whereas the shroud destroys the original painted image, the photographer, in his turn, destroys the shroud, by seeing it differently, by discovering figures and scenes on its surface, thereby creating a new veil. This double destruction begets the “other image”, the fragility of the image being at once the source of its power, as one image yields another. Later, the artist takes total command of the game, through digital manipulation, filters and effects, conducive to visual noise coming from virtual sources that are both foreign to and independent of the original photograph. Though an adept of classical photography, here, Feleki seems to distance himself from his usual medium, his fascination with computer art bringing him closer to painting or drawing.
And still, the force of the series “The Other Image” thrives on the memorizing potential of photography. The resulting images are, in their turn, some gossamer veils anchored in reality, purveyors of memories, every layer of images, every “other image” making it possible for something from the past to leak through.

Székely Sebestyén György

István Feleki (1954) lives and works in Cluj. He graduated in 1995 from the Ion Andreescu Fine Arts Academy, Foto-Video-Digital Image Processing department. Between 1995-1996 he continued his studies at postgraduate level at the École Nationale de la Photographie Arles, France. Since the 1970s he has been participating at national and international exhibitions in Europe (France, Sweden, Spain, Portugal, Germany, Poland, Hungary), Canada (Toronto), Africa (Marocco, Casablanca), Asia (Japan, Osaka).
In 1996 his works were included in the Mythologie des chemins de fer exhibition at the Georges Pompidou Center, Paris. In 2013 his project Ante mare, undæ was presented at the Quadro Gallery, Cluj and at the La Chesnaie Cultural Center, Beauchamp, France.
RO    EN    HU

FELEKI István: A másik kép
Megnyitó: hétfőn, május 11-én, 19:00 órától

2015. május 11. – június 13.
kedd – szombat: 10:00–13:00; 14:00–18:00

A formát takaró lepel, drapéria az antik görögök óta ismert, klasszikus művészeti funkciója az, hogy kihangsúlyozza az anatómiát, a mozgást és a gravitációt. Egy ettől eltérő alkalmazása a Torinói Lepel, amelynek esetében médiumként működik, megőrizve annak az arcnak a lenyomatát, amelyet korábban érintett.
Feleki István legújabb digitális és digitálisan módosított fényképei szembemennek a drapéria ilyenfajta értelmezéseivel, nála ugyanis nem takaró-hangsúlyozó vagy felmutató-képhordozó közegként jelenik meg, a művész segédeszközeként, hanem főszereplőként: leplezi az eredeti képet, a modellt, s annak természetétől független vizuális életre kel.
Noha tudjuk, hogy a fényképek nylonzsákokba vont múzeumi festményekről készültek, Feleki eljárása nem része egy olyan intézményi vagy kritikai diskurzusnak, amely a műalkotás státusát járja körbe. Ő a kép természetére kérdez rá. Elképzelhető azonban az, hogy e rákérdezést a festményekhez fűződő korábbi viszonya inspirálta: a Kolozsvári Művészeti Múzeum munkatársaként évtizedeken keresztül alkalma volt ezeket a műalkotásokat szemlélni és róluk reprodukciókat készíteni.
Ezúttal azonban, a beburkolt festményeket látva, a kétdimenziós kép törékenységére, kiszolgáltatottságára érezhetett rá. Amennyire igaz az, hogy halálunkban mindannyian egyenlőek vagyunk, olyannyira igaz az is, hogy a letakart képek is – legyen szó vásári portékáról vagy remekműről – egyenlőek. Az eltűnés, az enyészet egyenlősége ez: elegendő eltakarni ahhoz, hogy a szem számára megszűnjön létezni.
Feleki megközelítése azonban nem száraz-szigorú merengés a kép természete fölött. Akárcsak korábbi sorozatairól, most is megállapíthatjuk, hogy képalkotásának alapvonása a játék és az esztétikai értékek keresése. A fotós ahhoz az ősrégi játékhoz nyúl vissza, amit gyerekkorunkban, a fűben feküdve mindannyian műveltünk, s amit Leonardo is játszhatott, a felhőkben formákat keresve és találva. A játéknak eme képteremtő mechanizmusa húzódik meg Feleki „másik képe”-i mögött is, amely egyik képből, hasonlatosság alapján, ám az eredeti kép jellegétől, természetétől függetlenül, újabb képeket – embereket, állatokat, vadászjeleneteket – hoz létre.
Legyen szó régebbi (még analóg) fotóiról, amelyek a női aktot a felismerhetetlenségig absztrahálták, vagy az utóbbi években készült diptichonjairól (Ante mare, undæ), amelyeken az égen és földön felfedezett formákat asszociálva, immár a világ rendjét próbálta kibogozni, illetve a mostani képekről, ez az eljárás mindegyiken felfedezhető.
Nem elég tehát, hogy az eredeti festett képet a lepel „elpusztítja”, a leplet a fényképész is elpusztítja azáltal, hogy nem úgy látja, ahogy van, hanem alakokat, jeleneteket lát meg benne, amivel egy újabb leplet képez. A kettős pusztításból születnek a „másik kép”-ek, a kép törékenysége így erősségének is bizonyul, képből kép születik. Ezen a játékon azonban radikálisan csavar egyet a számítógépes beavatkozás, a filterek és effektusok képi zajokat eredményeznek, ugyanis az eredeti képtől és fényképtől egyaránt idegen és független, virtuális forrásból származnak. A klasszikus fotográfiát tisztelő fényképészként számon tartott Feleki ezúttal, érdekes módon, megválni tűnik médiumától és a computer art bűvöletében mintha a festészet vagy a grafika felé közelítene.
„A másik kép” sorozat ereje azonban mégis a fotográfia memóriaőrző képességéből táplálkozik: a képek maguk is vékony lepelként ereszkednek a valóságba és emlékhordozóvá lesznek, ugyanis minden képrétegen, minden „más képen” átdereng a múltból valami.

Székely Sebestyén György

Feleki István (1954) Kolozsváron élő fotóművész és grafikus, a Babeș-Bolyai Tudományegyetem Színház és Televízió karának adjunktusa a magyar tagozaton. A kolozsvári Ion Andreescu Képzőművészeti Akadémia Fotó-Videó-Számítógépes képfeldolgozás szakán végzett 1995-ben. 1995-1996 között részt vett az École Nationale de la Photographie Arles posztgraduális képzésén Franciaországban.
A ’70-és évek óta kiállítóművészként jelen van a hazai és európai tárlatokon (Franciaország, Svédország, Spanyolország, Portugália, Németország, Lengyelország, Magyarország), Kanada (Toronto), Afrika (Marokkó, Casablanca) és Ázsia (Japán, Osaka).
1996-ban munkái szerepeltek a párizsi Georges Pompidou Központ Mythologie des chemins de fer című kiállításán. Az Ante mare, undæ című projektjét 2013-ban a Kolozsváron a Quadro Galéria, Franciaországban a Beauchampi Kulturális Központ mutatta be.

RO    EN    HU

Diana Oțet: Semințe de gând
Vernisaj: luni, 2 martie, ora 18:00

2 martie – 10 aprilie 2015
marți – sâmbătă: 10:00–13:00; 14:00–18:00

Să ne gândim la acele momente când, în frig, încercam să facem pixul să scrie: îi suflam în vârf, îi răsuceam rezerva cu pastă între degete și, pe urmă, încercam să scoatem semne. Mai întâi apăreau șanțurile imprimate în hârtie, apoi liniile, cercurile, crics-cracsurile trasate deja de pasta însăși. Apariția liniei colorate era o adevărată bucurie, o mică realizare. Era începutul a ceva.
Desenele Dianei Oțet – fie decupate din caiete tematice (Coșmaruri și vise, Călătorii, Notițe și planuri, Nefericire lină), fie foi grafice mai ample – îmi amintesc de această operațiune de la care, în prima fază, nu aveam alte aşteptări decât ca pixul să scrie.
Ulterior, când instrumentul își dovedește rostul, primul semn trasat poate fi sămânța de gând care deschide o gamă largă de posibilități.
Astfel, Diana exploatează desenul în multiple ipostaze: scris, adnotare, analiză, studiu (anatomic, geometric, microscopic). Observarea și contemplarea realității imediate, ale lucrurilor, evenimentelor și ființelor apropiate duc spre interogarea mecanismelor aflate dincolo de acestea.
Observațiile grafice sunt călăuzite în zona cercetării începuturilor (ființelor, formelor), desenatorul căutând să înțeleagă acea ordine misterioasă care pare să se afle în spatele tuturor lucrurilor și viețuitoarelor.
Observatorul atent îşi pune la contribuție atât sensibilitatea, cât și spiritul de observaţie specific științelor naturii pentru a remodela în desenul său traseele devenirii și ale coagulării. Desenul devine act de cunoaștere și, ca atare, se leagă strâns de viața însăși, ba chiar se transformă într-un mod de a trăi, așa cum am învățat de la „desenatori” precum Leonardo da Vinci, Paul Klee sau Ștefan Bertalan.

Székely Sebestyén György

Diana Oțet (1987) trăiește și lucrează la Cluj. În prezent este doctorandă la secția de grafică a Universității de Artă și Design din Cluj.