Librăria Humanitas Kretzulescu

Lansare de carte!
Va asteptam la lansarea cartii

“4 zile cu nora” (ed.Charmides)

De ANGELA BACIU

Vineri 12 februarie 2016, ora 18.30 la Libraria HUMANITAS Kretzulescu,
Calea Victoriei, Nr.45, Bucuresti

Invitati:
NORA IUGA
DANIEL CRISTEA – ENACHE
MARIN MALAICU HONDRARI
TUDOREL URIAN

Partener media: LITERATURA de AZI

Cartea “4 zile cu nora”, o formula tip proza-interviu este dedicata de autoare scriitoarei Nora Iuga cu ocazia implinirea varstei de 85 ani.

Afis realizat de: Adquest Image
Intrarea libera!

***

„...Nu mai vreau decât să scriu.
Când scriu... mănânc, când scriu... dansez,
fumez, beau vodcă, fac dragoste,
urc pe Caraiman, mă dau în Riesenrad,
în Prater la Viena, dau mâna cu Regele
Mihai...
Nu mai vreau decât să scriu, fiindcă timpul
s-a făcut scurt şi nici nu mai curge în
mine, curge pe lângă mine...”

“…Bunica mea, adică
mama mamei mele, s-a născut în acest oraş, împreună cu surorile
ei, deci... străbunica mea, pe nume Chiriachiţa, era gălăţeancă. De
fapt, era bulgăroaică, măritată cu un grec pe care îl chema Dumitro
Daniol. Ce amintiri mi-ai răscolit, dragă Angela, credeam că le-am
uitat... Bunica mea, Eufrosina Cornelia, avea două surori: pe tanti
Marie şi pe tanti Irina, se spune că erau foarte frumoase. S-au măritat
repede şi au avut copii; fetiţa Irinei avea un nume neobişnuit pentru
vremurile de azi: Saviana. A murit de tuberculoză. Nu o ştiam
decât dintr-o poză, parcă era o arătare din altă lume, o plăsmuire...
Pozele astea vechi mi-au trezit încă din copilărie un fel de nostalgie,
o stare pe care nu mi-o explicam pe atunci... şi mai erau şi poveştile
Eufrosinei Cornelia, amorul ei cu un căpitan de vapor, care-i cânta
„La Paloma”. Cred că la începutul secolului XX se iubea altfel decât
azi... Când mama mare împlinise deja 60 de ani, de câte ori auzea
la radio „La Paloma” lăcrima. Iertaţi-mi acest scurt interludiu, dar
vroiam să vă arăt dumneavoastră celor de acum, cât kitsch se ascunde în romantism... şi ce mult îi datorează uneori un artist acestui kitsch
romantic…”

“Prima dată am fost la
Berlin cu Nino, amintirile pălesc, dar rămân. Nino al meu nu mai
este – îi spuneam Nino de la Almosnino, ceea ce în spaniolă ar putea
însemna intr-o traducere aproximativă, „copilul sufletului”, poate i
se şi potrivea intr-un fel. Era un om foarte bun şi blând şi un mare
poet. Poeţii de azi l-au redescoperit. Ceea ce e o raritate. Din păcate,
a murit tânăr, avea doar 58 de ani. Au fost momente când aş fi vrut
sa fie şi Tiberiu cu noi, să comentăm impreună meciurile Herthei
Berlin, cum comentam în trei altădată meciurile Rapidului.”

“Cred... în munţi – pentru mine munţii sunt zeii la
care mă închin – dar, sigur, fiecare are credinţa lui, unul poate să aibă
o credinţă păgână, şi credinţa mea e mai aproape de păgânism. Mi
l-aş putea reprezenta pe Dumnezeu în soare, ca faraonul Akhenaton,
singurul bărbat care mă atrage dincolo de orice cunoaştere.”

“Când vrei să defineşti poezia totul
începe „volens nolens” să semene cu visul, să scrii ca în vis, să laşi poezia
să curgă de la sine ca şi cum ţi-ar fi dictată „de o străină gură”. Spuneam
că a fost o perioadă de neuitat, i-am cunoscut pe acei poeţi inegalabili:
Mazilescu, Dimov, Turcea, din păcate au murit toţi şi au fost uitaţi
repede. Mă gândesc, iată şi la Ivănceanu care plecase ulterior la Viena,
am aflat de curând că a murit şi el acum câţiva ani, un poet excepţional,
ştiam nişte versuri de ale lui, să-mi aduc aminte: „Heleno, n-am avut
onoarea/ cu sânii tăi să mă-ntalnesc/ pe buză nu-mi pocneşte sarea/ din ochiul
tău împărătesc/ şi părul galben ca un galben/ părul albastru părul roşu... .” am
uitat (râde) ce să fac, ne uităm versurile că şi oamenii se uită... şi când te
gândeşti că toţi erau cu cel puţin zece ani mai tineri decât mine...”

“Între 5 şi 6 ani am trăit intr-o dictatură acerbă (vorbesc acum de
anii 1936 – 1937) o perioadă pe care n-o pot uita şi nu vorbesc de
România. Eram în turneu cu părinţii în Germania, Hitler venise la putere. Era un regim de mari privaţiuni. Alimentele se dădeau pe
cartelă... trecătorii nemţi care mă vedeau pe stradă, mă ciupeau cu
simpatie de obraz şi mă întrebau: eşti evreică sau ţigancă? Dar, intr-o
noapte, a trebuit să fugim cu o maşină neagră până la gară, fiind
urmăriţi. Nici până azi n-am aflat ce se întâmplase în noaptea aceea...”

”Eram
tânără, aveam 29 de ani, era prin 1960 primăvara, început de aprilie.
Parcă a fost ieri. Cred că era chiar în 13 (!) pentru că peste zece zile a
fost Sf.Gheorghe, ziua lui şi ne-am permis să bem un vin la o cârciumă
în „Tei”, acolo locuiam eu. Ne cunoscuserăm la o şedinţă de cenaclu,
la Casa de Cultură „Magda Isanos”. L-am ascultat citind, mi-a plăcut
mult poezia lui, scria altfel decât se scria la noi pe atunci... citise poezie
spaniolă şi sud americană. Chiar era sefard de adevăratelea! Îl
adora pe Federico Garcia Lorca, citea mult, îi plăceau filozofii antici
şi lucra pe un şantier de construcţii. Dumnezeule, era atât de sărac!...Un tânăr smead, palid, foarte slab, o faţă foarte prelungă, semăna cu personajele lui El Greco sau cu
Gauguin. În crîşme ţiganii ne chemau la masa lor. Îi spuneau „Don Pictor”. Lucra, cum spuneam, pe un şantier ca salahor. Pentru că tatăl lui fusese director la Telefoane, să fi fost prin 1956, făcuse şi 2 ani de puşcărie fiindcă ar fi trădat, chipurile, secretul de
stat. Nino a fost dat afară din facultate, înaintea examenului de
diplomă… a fost un „coup de foudre”, o atracţie instantanee. Parcă
eram în Lady Chatterley: eu, Doamna şi el, Pădurarul. Din momentul
în care ne-am cunoscut, ne vedeam în fiecare zi, de obicei ne
întâlneam seara. La aproape o săptămână s-a mutat la mine. Legătura
mea cu Nino s-a bazat mai mult pe simţuri şi intuiţie, culmea,
mai puţin pe cuvinte, el era un om foarte tăcut. Totdeauna am iubit
numai ce-i neobişnuit! Şi el era din categoria neasemănătorilor. Nu avea prieteni, cum nici eu nu prea aveam, eram destul de retraşi, însă
ne aveam unul pe celălalt şi ne ajungeam….Nici măcar radio nu aveam, n-aveam
nimic. Mergeam uneori pe Str.Inginerilor unde era un difuzor în
piaţă şi ascultam acolo muzică, aveam noroc să ascultăm mai mult
Prokopiev şi Haciaturian decât muzică populară românească. La
scurt timp, chiar după un an de zile am rămas însărcinată, niciodată
nu am trăit o fericire mai mare! Închipuiește-ţi, ne-am cumpărat cel
mai ieftin aparat de radio. Dansam zilnic singuri în camera noastră,
până în ziua când m-am internat să nasc. Mă gândesc că poate de asta
am făcut un balerin. Nu ne-am gândit nici o clipă că n-o să avem
ce să-i dăm de mâncare copilului. În viaţa noastră nu ne-am făcut
niciodată calcule. Cât a trăit el am fost săraci tot timpul şi tot timpul
fericiţi, fiindcă nu ne-a interesat situaţia materială, nici politică... şi
am scos-o mereu la capăt.”

“Rapidul seamănă cu noi. E artist. Idealist. Şi
totdeauna în opoziţie. Şi acum comentez meciurile cu băiatul meu
şi mă bucur de câte ori câştigă Rapidul. Am o ţicneală. Ştiu că mă
fac de râs dacă spun asta, dar aş vrea ca lumea să îmi cunoască toate
feţele: când joacă Rapidul iau poza lui Nino şi o aşez pe masă în faţa
televizorului. Poate am mai povestit asta. Îi spun: „Nino, ai grijă să
bage Pancu sau Herea gol, că tu poţi!...”
Şi de multe ori mi se îndeplineşte dorinţa. Am auzit că până şi
Pancu a părăsit echipa... dar ţi-am spus că eu cred în miracole…”

(citate din cartea “4 zile cu nora” de Angela Baciu)

Miercuri, 6 mai, la Libraria Humanitas Kretzulescu din Bucuresti (Calea Victoriei nr. 45), va avea loc lansarea romanului Fotograful Curtii Regale, de Simona Antonescu, romanul cistigator al Concursului de debut al Editurii Cartea Romaneasca, editia 2014.

Invitati, alaturi de autoare: Elisabeta Lasconi, Bianca Burta-Cernat si George Neagoe

Moderator: Constantin Pistea

Simona Antonescu are darul de a citi povestile din privirile ramase vii ale personajelor incremenite prin miracolul fotografiei si de a reconstitui lumea romaneasca a sfirsitului de secol XIX. Si in felul acesta se poate scrie istoria primului deceniu al Romaniei independente, de la trecerea victorioasa pe sub Arcul de Triumf in frunte cu regele Carol I si pina la Expozitia Universala de la Paris din 1889. Fotograful Curtii Regale implineste visul lui Franz Mayer. Fotografiile sale au devenit nemuritoare.

De cind s-a deschis, in Piata Teatrului, atelierul fotografic al lui Franz Mayer – fotograf al Curtii Regale –, chipurile bucurestenilor se reflecta, rind pe rind, in oglinda vitrinei. Prin lentila aparatului de fotografiat, tinarul artist imortalizeaza, pe bucati de carton, nu doar marea istorie, ci si sute de istorii personale, in spatele carora timpul curge implacabil.

Simona Antonescu: „Fotografiile imi vorbesc. Am descoperit, intr-un octombrie blind ce indemna la visare, citeva fotografii cu grai, alaturi de doua fraze despre autorul lor, un artist fotograf din alt veac. Personajele surprinse de ochiul magic ma priveau cu speranta. Privirile lor, apasate de taine nemarturisite ori insufletite de bucurii neimpartasite, m-au scufundat intr-o lume deopotriva stralucitoare si prafuita. Rind pe rind, vietile lor s-au asternut pe hirtie.”

Baluri cu eticheta, crinoline avintate in cadriluri ordonate, bataile cu flori la Sosea in zi de 10 Mai, trasuri ai caror muscali rabdatori opreau pentru trecerea tramvaiului cu cai, baieti ce vindeau ziare si prizau pe ascuns tutun, jobene si meloane, palariute cochete de dama si umbrelute marginite cu dantela, sacagii si chivute, modiste si negustori evrei ori armeni, poiana Stinii Regale in zi de vara, scaldata in lumina altui veac, eleve de pension cautind cuminti catre catedra, tacimuri de lautari muncindu-si strunele in pragul restaurantului lui jupin Iordache, terasa Casei Capsa si coloanele de la intrare ale Teatrului National – toate fusesera ingramadite in spatele vitrinei de catre cinematografe, rochii din jerse pina la genunchi, automobile, patefoane si becuri electrice. Doua veacuri se studiau cu curiozitate, de o parte si de alta a sticlei unei vitrine, si pufneau dispretuitor.

Simona Antonescu s-a nascut pe 20 ianuarie 1969, la Galati, a crescut in localitatea Tintea, judetul Prahova, si a fost adoptata de multi ani de orasul Ploiesti. Dupa terminarea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu National „Nichita Stanescu”) din Ploiesti, a urmat cursurile Facultatii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic din Bucuresti. In prezent lucreaza la o companie multinationala. A publicat proza si fragmente de roman in reviste literare online.

Dezbatere organizată de Radio România Cultural la Librăria Humanitas Kretzulescu

Radio România Cultural organizează, miercuri, 17 decembrie, de la ora 12,00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București, ultima dezbatere publică din cadrul proiectului Baricada Culturală, destinat marcării celor 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.
Invitații lui Răzvan Dolea sunt revoluționarii de atunci: Ion Caramitru, Florin Iaru și Petre Roman, alăuri de istoricul Constantin Corneanu și de scriitorul Bogdan Hrib.
Tema discuției va fi legată de evenimentele din urmă cu 25 de ani care au condus la căderea regimului Ceaușescu și de împlinirea idealurilor celor care au strigat și au murit pentru libertate.
Dezbaterea de la București este ultima dintr-o serie de întâlniri cu public, organizate de Radio România Cultural în orașele cu puternice semnificații în lupta anticomunistă: Sibiu, Timișoara și acum în Capitală.
Înregistrările acestor dezbateri sunt programate în luna decembrie pe toate frecvențele FM ale Radio România Cultural și online, pe www.radioromaniacultural.ro.
Miercuri, 16 decembrie, de la ora 19,00, Anca Mateescu invită publicul la o rememorare e evenimentelor de la Timișoara, oraș în care s-a strigat pentru prima dată “libertate”!. Invitații dezbaterii organizate la Memorialul Revoluției din Timișoara sunt revoluționarii Traian Orban, președintele Asociației Memorialul Revoluției, scriitorii Daniel Vighi, Viorel Marineasa și Lucian Vasile Szabo, precum și pe Adrian Kali, profesor de istorie.
Duminică, 21 decembrie, de la ora 20.30, publicul Radio România Cultural își va putea aminti de evenimentele de la Sibiu, un alt oraș în care s-a scris cu sânge istoria revoluției române, prin intermediul dezbaterii înregistrate la Librăria Habitus, de Corina Negrea. Invitații acestei rememorări sunt Dan Toader, revoluționar, profesorul universitar Horațiu Rusu și lectorul universitar Gabriel Șerban, de la Universitatea Lucian Blaga, Sabin Luca, directorul Muzeului Național Brukenthal, și Nicu Cherciu, unul dintre fotoreporterii care au imortalizat Revoluția de la Sibiu.
Ultima dezbatere a proiectului Baricada Culturală, care va reaminti de evenimentele de la București, va fi difuzată la Radio România Cultural, luni, 22 decembrie, de la ora 19,00.
În toată această perioadă, Radio România Cultural difuzează, în fiecare zi de la ora 22,00, pe site-ul www.radioromaniacultural.ro, filme documentare legate de evenimentele care au condus la căderea comunismului în întreaga Europă de Est.