Liviu Nedelcu

19 octombrie – 20 noiembrie

Centrul Cultural Vrancea și Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” au plăcerea de a vă invita la deschiderea expoziției personale „Abstract” a pictorului Liviu Nedelcu ce va avea loc miercuri, 19 octombrie, în incinta muzeului, la Sala Focșa, începând cu ora 17:00, în prezența istoricilor și a criticilor de artă Alexandra Titu și Constantin Prut.

Demersul artistic recent al lui Liviu Nedelcu este unul pur gestualist, uneori eliberat de rigorile figurativismului, alteori integrând discursul figurativ. Prezența constantă a traseelor gestuale asigură coerența stilistică a unei creații puternic angajate în susținerea unor atitudini sociale, spirituale, culturale. Ciclul Abstract care conține și lucrări din subciclul Cuiburi aduce în pictura artistului un plus remarcabil de concretețe materială, o densitate a traseului cromatic la care participă atât consistența suportului pigmentar, cât și intensitatea armonică a culorii, observă Alexandra Titu, critic și istoric de artă. Expoziția reunește ciclul recent de picturi Abstract căruia i se alătură și o serie de lucrări din subciclul Cuiburi.

Liviu Nedelcu este un artist vrâncean, absolvent al Facultății de Arte din Iași, secția Pictură, la clasa lui Dan Hatmanu. Din 1990, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2014, în cadrul Salonului Național de Pictură obține pentru a doua oară Premiul pentru Pictură al UAP.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 19 octombrie – 20 noiembrie conform programului Muzeului Satului.

Constituită deja ca un ciclu expoziţional anual, centrat de taberele de creaţie din pitorescul spaţiu al Vrancei, condensat în compendiul peisagistic de la Lepşa, care sintetizează în economia lui aspră diversitatea şi chiar opulenţa regiunii montane, tabăra de creaţie a avut de la început regimul unei reuniuni între artişti legaţi de aceeaşi perspectivă asupra raportului dintre actualitatea demersului artistic şi, pe de altă parte, asupra tradiţiei ca un şir neîntrerupt de schimbări, rupturi şi recurenţe stilistice ce pot fi apelate de poziţii estetice diferite de la conceptualismul specific artei româneşti, dependent de materialitate şi concret la soluţiile abstract informale sau riguroase, la un abstracţionism simbolic şi la variante de realism mai mult sau mai puţin mimetic.

Acest mimetism poate fi la rândul său adresat fie lumii naturale (filtrate deja cultural) fie obiectului artistic. Aşadar, cum remarcam şi în cazul altor ediţii, reuniunea artiştilor selectaţi dintre participanţii la expoziţiile de artă contemporană, derulate cu reguralitate la Focşani, nu are ca scop sau preocupare reafirmarea peisagismului ca direcţie tematologică majoră, chiar dacă mulţi dintre ei sunt interesaţi de peisaj. Scopul acestor reuniuni într-un spaţiu privilegiat prin izolarea sa, prin solitudinea într-un context natural fabulos, este libertatea opţiunii catalizate de regimul colocvial, centrat pe problematicile teoriei de artă contemporane, şi pe preocupările de atelier, pe problemele curatoriatului actual şi a manageriatului de artă.

Rezultatul timpului petrecut în acest mod este, în cazul acestei ediţii, o meditaţie concretizată imagistic asupra celor mai recente teme propuse de expoziţiile organizate la Focşani - corpul uman, ca semn simbolic sau concreteţe calofilă, aportul patrimoniului arheologic, percepţia/investitura fantastică/simbolică a elementelor realităţii, prezenţa latentă a sacrului, subiectul creator ca prezenţă concretă şi ca  energie interioară, ca referinţă la complexitatea sinelui şi deschidere spre dimensiunea psihică.
Peisajul ca o latenţă într-un fundal al memoriei vizuale susţine încărcătura emoţională a imagisticii abstract-lirice, eliberate de coincidenţa cu palierele asemănării, aşa cum le formulează Liviu Nedelcu, în compoziţia sa gestuală,  intens dinamică şi cu accente cromatice puternice şi în lucrările de un dinamism mai reticent, încă controlat de remanenţele topicii spaţiale a peisajului ale Mariei Balea cu cromatica lor rece şi cu dominantă întunecată. O provocatoare juxtapunere de mimetism aplicat.
Pe detalii de mare fineţe şi abstracţie minimalistă adânceşte ermetismul cultivat de Onisim Colta. Jocul cu semnele lipsite de portanţă semantică explicită conferă substanţă culturală unor lucrări cu câmpuri conotative mai complexe, reiterând teme. Reliefate de acest fundal ce le integrează unui flux referenţial impregnat de istorie şi mitologie ca, în cazul lucrărilor lui Gheorghe Anghel, cu erotismul lor sublimat simbolic sau semnalează izomorfismul cu arhitecturile sacre arhaice, cu semnele scrierilor lor misterice pierdute, cum funcţionează în construcţia din blăni de lemn a lui Titi Ceară.

Figura umană angajată în diverse situaţii între mit şi cotidianul plat oferă câmpul tematic cel mai frecventat de artiştii găzduiţi în 2014 la Lepşa. Liviu Mocan regăseşte, în compoziţia sa în metal, sensul profund al identificării dintre statura verticală umană şi Scara ca semn ascensional din simbolica creştină (dar deja semnalată în civilizaţii mult anterioare, pentru care ziguratul sumerian este un exemplu). Acest registru simbolic înrădăcinat în şi traversând istoria culturală apelează o altă lucrare a sculptorului, care reprezintâ un carnasier cu corpul presărat cu pete luminoase, aluzie la proiecţia în  bestiarul familiar în figurile celeste ale constelaţiilor, pe care se bazează miturile fondatoare zonale, areal tematic în care se înscrie şi scultura lui Ion Zderciuc, reprezentând şarpele, figură de maximă portanţă simbolică în culturile carpato-danubiene.    

Temele persistente în marile culturi şi religii ale lumii hrănesc imaginarul actual, chiar suportând mereu noi investiri, uneori chiar opuse celor fixate de tradiţie, aşa cum propune îndrăzneaţa versiune de Pieta semnată de Mircea Roman, în care abandonarea condiţiei de puritate virginală a femeii maternale, care plânge eroul ucis, delocalizând istoric acţiunea. O altă reprezentare feminină într-o postură de orizontalitate alertă, legată ca motiv de ciclurile din anii ‚80 ale sculptorului, susţine această libertate interpretativă. Un registru afectiv mai temperat domină imaginile unui cuplu animat de o solidaritate  discret erotică surprinse de Florentina Voichi. Cele patru ipostaze de autoportret ale lui Valeriu Mladin, într-un registru cromatoic întunecat, revin referenţial la sondajele autoanalitice celebre din iconografia universală, urmând demersul cunoscut de  raporttării la modelele autoritare ale istoriei imaginii.

Dacă situaţiile puse în scenă de artiştii deja prezentaţi urmăresc destine paradigmatic individuale, generalizată la nivelul infinit repetabil al destinului uman, naraţiile lui Ghenadie Jalbă desfăşoară scene cu o multitudine de personaje,  fără un sens pertinent, o confuză vitalitate de masă reprezentativă, reprezentativă pentru societatea contemporană.

Alexandra Titu

Expun artiştii plastici: Horia Bernea, Mihai Chiuaru, Daniela Frumuşeanu, Dorel Găină, Teodor Graur, Dan Hatmanu, Florin Ianas, Rudolf Kocsis, Florin Mitroi, Liviu Nedelcu, Mălina Ionescu, Horea Paştină, Augustin Pop, Marlena Preda Sânc, Liviu Suhar şi Gheorghe Zărnescu.

Vernisaj: 22 octombrie 2013, ora 17,00

Prezinta: criticul de artă Constantin Prut

Natura statică / Natura moartă    

Deşi par a acoperi acelaşi câmp de semnificaţii, aceşti doi termeni prin care numim un gen artistic de mare anvergură istorică şi semantică, avându-şi originea în concreta  ofrandă rituală, dar care îşi extinde în timp preocupările şi sursele de inspiraţie de la simbolica sacră la recuzita vieţii contidiene. La fel cum ritul declină în simulacrul spectacolului teatral, dinspre tragedie, spre dramă şi comedie, reprezentarea ofrandei sacrificiale declină în simulacrul obiectual, şi în reprezentarea mimetică, mediind la geneza modernismului calea spre abstracţie. Obiectul şi contextul reprezentării revin odată cu avangarda disponibile pentru alte investiri grave, parodice sau poetic tautologice.
Natura statică semnalează ca denumire şi preocupare tocmai abandonarea investirii originare, funerare  iar expoziţia urmăreşte acest vast traseu referenţial condensat în creaţia unor artişti ai „duratei scurte” a contemporaneităţii.

Din patrimoniul problematic al lui Horia Bernea figurează, o lucrare din ciclul „Hrană”,  - prin care deschidea în deceniul nouă tematica ofrandei funerare, reacreditând valorizările sacre ale naturii moarte, pe aceeaşi filieră a „cinei funerare”,  a  euharistiei, „mesei servite” - ca în cazul unor cicluri de lucrări ale lui Horia Paştină, trimiţând discret la fraza ofrandei liturgice „ale tale dintru ale tale”. Apropiate prin câmpul simbolic, versiunile lui Bernea şi Paştină propun, prin tratarea materiei picturale  nuanţe interpretative diferite, materia bogată, animată de dinamica gestului, la primul şi stratul dematerializat şi transparent al celuilalt semnalând epurarea senzualităţii în actul transubstanţierii.
Imaginea unui prânz banal, modest, cu peşti eliberaţi de valoarea simbolică, reprezentaţi de Liviu Nedelcu în maniera sa liberă ce combină realismul  cu expresionismul gestual, marchează momentul în care natura moartă ieşită de sub autoritatea simbolicului, prin reschema compoziţională devine suportul figural al purei picturalităţi.
Prin lucrările de pop art reflexiv şi parodic ale sculptorului Rudolf  Koksis, ce prezintă îm anii ’90 transpuneri sculpturale minuţios realiste ale unor produse ready made, alăturând în lucrrarea din expoziţie obiectul concret, uzat şi varianta perenizată ca obiect artefacturat din lemn.
Epurând sensul parodic, Gheorghe Zărnescu impune semnificaţia procesului reprezentării, densitatea culturală a semnului artistic în raport cu varianta naturală, într-o sculptură de un mimetic minimalist – un măr din granit.

De pe poziţia unei poetici diferite, prezintă  lumea de situaţii , de secvenţe cotidiene, fixate de spaţiul şi recuzita domestică pictura Mălinei Ionescu de un realism de referinţă flamandă şi program feminist, şi detaliul spaţial banal al aceluiaşi orizont domestic din lucrarea Irinei Radu, conferind naturii statice semnificaţia  unui discurs despre intimitate şi rutinele ei.

De fascinaţia materiei prezervate din natură, pentru frumuseţea picturală şi încadrată în ordinea unei clasări pur plastice, compoziţionale indică în discursul picturii Marilenei Preda Sânc refuzul medierii metaforei şi a tentantei suplimentări cu sensuri simbolice, dincolo de nivelul inevitabil al reprezentării. Pe aceeaşi schemă compoziţională, instalaţia în tehnică mixtă a Danielei Frumuşanu oferă receptării contactul tactil-vizual, senzual şi anamnezic al obiectelor ce reconstiuie secvenţe de amintire şi nuclee senzorial narative.
O  condiţie aparte a naturii ca natură moartă abordează imaginea voit calofilă în care Augustin Pop aşează pe sumara schiţă a unei mese un fastuos peisaj, devenit ofrandă şi „masă servită” , o natură încă vie dar deja amintire şi obiect. Acelaşi glisaj de la viu la obiect este tema grupajului de fotografii în care Ion Ianăş urmăreşte cum, modelând lutul, materie ambiguu legată de teluric şi  de carnea  omenească mâna rămâne nucleul unui   ambalaj-sarcofag primitiv.

Traseul expoziţional revine circular la problematica sacralităţii tragice, sacrificiale, funerare, prin lucrările de un dramatism intens semnate de Florin Mitroi, Dorel Găină şi Florin Mihai. Sinecdotică a actului sacrificial, comprimat în imaginea abia descifrabilă a unei arme de foc, energie ucigaşă latentă, topită în masele de culoare sau, mai explicită a unei  securi cu tăişul orientat agresiv, în tonuri violente  de roşu şi negruri (Mitroi) şi, în acelaşi regim cromatic, capul tăiat oferit pe tipsie (posibilă reprezentare a temei Sfăntului Ioan Botezătorul), încadrat de imaginea a două capete de taur, opunând viul şi deja obiectul mort, (Florin Mihai) opun serenei teme a ofrandei ca hrană tensiunea predicativă a ofrandei ca sacrificiu, a naturii moarte ca natură ucisă.

Alexandra Titu