Horia Bernea

Expoziția Horia Bernea: de la grădină la iconostas

Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Ţăranului Român
Data: 
2 Sep 2020
Eveniment special: 
Nu

Comunicat de presă

Expoziția Horia Bernea: de la grădină la iconostas
București, 12 august – 15 septembrie, 2020
Locul desfășurării: Muzeul Național al Țăranului Român
Organizator: Asociația Eleon, cu sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român
Vernisaj: miercuri, 12 august, ora 18.00, Sala „Irina Nicolau”

Asociația Eleon din Alba Iulia, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă miercuri, 12 august, de la ora 18.00, la Sala „Irina Nicolau”, la vernisajul expoziției Horia Bernea: de la grădină la iconostas. Expoziția comemorează 20 de ani de la moartea artistului.

De la grădină la iconostas, Horia Bernea, așa cum el însuși afirma, a căutat dialogul, colaborarea cu Dumnezeu. După ce a parcurs o etapă conceptualistă, abstractă, Horia Bernea s-a întors gradual spre arta figurativă, măsurându-și forțele, uriașe, cu „supunerea la dat”. A abordat genuri și teme consacrate, și-a impus sieși limite în pictură și a perseverat în a se apropia de resorturile ultime ale lumii ce ne înconjoară, cu instrumentele unui pictor care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiția. Înnoirea neîncetată a căutării l-a situat permanent în preajma tainei acestei lumi. A considerat arta nu un scop în sine, ci un ajutor în supraviețuirea spirituală, iar împărtășirea bucuriilor pe care le-a trăit în drumul său către adevăr a numit-o mărturisire.
Efortul său integrator în plan artistic a stat sub semnul crucii, pe care a recunoscut-o, cu neîncetată uimire, în toate. Prin expoziția „Crucea”, a marcat înființarea Muzeului Țăranului Român, punând în lumină credința creștină ca fundament al civilizației satului românesc și importanța crucii ca reper în contemporaneitate. Cu delicatețe, ascuțit discernământ și gust desăvârșit, a așezat și expoziția permanentă a Muzeului, în care a aprins, ca o flacără pâlpâitoare, așa cum și-a dorit, amintirea spiritualității țăranului român. Muzeologia, ca și pictura lui Horia Bernea, s-a dorit a fi o lucrare teandrică, ce invită, nu obligă, la împărtășirea bucuriei pe drumul cunoașterii.

Expoziția este organizată de Asociația Eleon din Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român și în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană al României. Majoritatea lucrărilor au fost puse la dispoziție prin bunăvoința colecționarilor dr. Sorin Costina, Daniel și Roxana Ghiuruțan și Doina și Constantin Xifta.

Expoziția va face parte din evenimentul Zilele Muzeului Țăranului care, anul acesta, va avea loc în perioada 10 – 20 septembrie 2020.

Sponsor: Tempo Media
Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Itsy Bitsy, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, ordineazilei.ro, modernism.ro, matricea.ro, promenada-culturala.ro, daciccool.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, onlinegallery.ro, cooperativatraditionala.ro, iqool.ro, gratuitor.ro, Financiarul.ro, .News24.ro, Terra Magazin.

 

„Natură moartă” la Galeriile de Artă din Focşani

Data: 
22 Oct 2013
Eveniment special: 
Nu

Expun artiştii plastici: Horia Bernea, Mihai Chiuaru, Daniela Frumuşeanu, Dorel Găină, Teodor Graur, Dan Hatmanu, Florin Ianas, Rudolf Kocsis, Florin Mitroi, Liviu Nedelcu, Mălina Ionescu, Horea Paştină, Augustin Pop, Marlena Preda Sânc, Liviu Suhar şi Gheorghe Zărnescu.

Vernisaj: 22 octombrie 2013, ora 17,00

Prezinta: criticul de artă Constantin Prut

 

Natura statică / Natura moartă    

Deşi par a acoperi acelaşi câmp de semnificaţii, aceşti doi termeni prin care numim un gen artistic de mare anvergură istorică şi semantică, avându-şi originea în concreta  ofrandă rituală, dar care îşi extinde în timp preocupările şi sursele de inspiraţie de la simbolica sacră la recuzita vieţii contidiene. La fel cum ritul declină în simulacrul spectacolului teatral, dinspre tragedie, spre dramă şi comedie, reprezentarea ofrandei sacrificiale declină în simulacrul obiectual, şi în reprezentarea mimetică, mediind la geneza modernismului calea spre abstracţie. Obiectul şi contextul reprezentării revin odată cu avangarda disponibile pentru alte investiri grave, parodice sau poetic tautologice.
Natura statică semnalează ca denumire şi preocupare tocmai abandonarea investirii originare, funerare  iar expoziţia urmăreşte acest vast traseu referenţial condensat în creaţia unor artişti ai „duratei scurte” a contemporaneităţii.

Din patrimoniul problematic al lui Horia Bernea figurează, o lucrare din ciclul „Hrană”,  - prin care deschidea în deceniul nouă tematica ofrandei funerare, reacreditând valorizările sacre ale naturii moarte, pe aceeaşi filieră a „cinei funerare”,  a  euharistiei, „mesei servite” - ca în cazul unor cicluri de lucrări ale lui Horia Paştină, trimiţând discret la fraza ofrandei liturgice „ale tale dintru ale tale”. Apropiate prin câmpul simbolic, versiunile lui Bernea şi Paştină propun, prin tratarea materiei picturale  nuanţe interpretative diferite, materia bogată, animată de dinamica gestului, la primul şi stratul dematerializat şi transparent al celuilalt semnalând epurarea senzualităţii în actul transubstanţierii.
Imaginea unui prânz banal, modest, cu peşti eliberaţi de valoarea simbolică, reprezentaţi de Liviu Nedelcu în maniera sa liberă ce combină realismul  cu expresionismul gestual, marchează momentul în care natura moartă ieşită de sub autoritatea simbolicului, prin reschema compoziţională devine suportul figural al purei picturalităţi.
Prin lucrările de pop art reflexiv şi parodic ale sculptorului Rudolf  Koksis, ce prezintă îm anii ’90 transpuneri sculpturale minuţios realiste ale unor produse ready made, alăturând în lucrrarea din expoziţie obiectul concret, uzat şi varianta perenizată ca obiect artefacturat din lemn.
Epurând sensul parodic, Gheorghe Zărnescu impune semnificaţia procesului reprezentării, densitatea culturală a semnului artistic în raport cu varianta naturală, într-o sculptură de un mimetic minimalist – un măr din granit.

De pe poziţia unei poetici diferite, prezintă  lumea de situaţii , de secvenţe cotidiene, fixate de spaţiul şi recuzita domestică pictura Mălinei Ionescu de un realism de referinţă flamandă şi program feminist, şi detaliul spaţial banal al aceluiaşi orizont domestic din lucrarea Irinei Radu, conferind naturii statice semnificaţia  unui discurs despre intimitate şi rutinele ei.

De fascinaţia materiei prezervate din natură, pentru frumuseţea picturală şi încadrată în ordinea unei clasări pur plastice, compoziţionale indică în discursul picturii Marilenei Preda Sânc refuzul medierii metaforei şi a tentantei suplimentări cu sensuri simbolice, dincolo de nivelul inevitabil al reprezentării. Pe aceeaşi schemă compoziţională, instalaţia în tehnică mixtă a Danielei Frumuşanu oferă receptării contactul tactil-vizual, senzual şi anamnezic al obiectelor ce reconstiuie secvenţe de amintire şi nuclee senzorial narative.
O  condiţie aparte a naturii ca natură moartă abordează imaginea voit calofilă în care Augustin Pop aşează pe sumara schiţă a unei mese un fastuos peisaj, devenit ofrandă şi „masă servită” , o natură încă vie dar deja amintire şi obiect. Acelaşi glisaj de la viu la obiect este tema grupajului de fotografii în care Ion Ianăş urmăreşte cum, modelând lutul, materie ambiguu legată de teluric şi  de carnea  omenească mâna rămâne nucleul unui   ambalaj-sarcofag primitiv.

Traseul expoziţional revine circular la problematica sacralităţii tragice, sacrificiale, funerare, prin lucrările de un dramatism intens semnate de Florin Mitroi, Dorel Găină şi Florin Mihai. Sinecdotică a actului sacrificial, comprimat în imaginea abia descifrabilă a unei arme de foc, energie ucigaşă latentă, topită în masele de culoare sau, mai explicită a unei  securi cu tăişul orientat agresiv, în tonuri violente  de roşu şi negruri (Mitroi) şi, în acelaşi regim cromatic, capul tăiat oferit pe tipsie (posibilă reprezentare a temei Sfăntului Ioan Botezătorul), încadrat de imaginea a două capete de taur, opunând viul şi deja obiectul mort, (Florin Mihai) opun serenei teme a ofrandei ca hrană tensiunea predicativă a ofrandei ca sacrificiu, a naturii moarte ca natură ucisă.

Alexandra Titu

 

 

Vernisajul expoziţiei de pictură „Peisaj 2013” la Muzeul Satului

Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti
Data: 
6 Jun 2013 - 30 Jun 2013
Eveniment special: 
Nu
 
Anunţ de presă
 
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” împreună cu Uniunea Artiştilor Plastici din România vă invită joi, 6 iunie 2013, ora 15.00, la vernisajul expoziţiei de pictură „Peisaj 2013”.
 
Expoziţia cuprinde lucrări ale artiştilor:  Zamfira Bârzu, Horia Bernea, Ilie Boca, Florica Cercel, Dana Constantin, Şerbana Drăgoescu, Amalia Gherasim, Dorel Găină, Dan Hatmanu, Gabriel Kelemen, Ion Muraru, Liviu Nedelcu, Augustin Pop, Silvia Radu, Marlena Preda Sânc, Angela Tomaselli şi va fi prezentată de criticul de arta Constantin Prut. 
 
„Peisajul livrat văzului, sau mai complex livrat senzoriului, începe acolo unde identitatea noastră concretă, corporală, existenţială, se încheie. Putem interioriza acest spaţiu ca pe un reper – ca pe o textură de repere chiar existenţiale, definitorii aşa cum îl concep Blaga sau Bănulescu vorbind despre spaţiul ondulat infinit al dealului şi văii sau întinderea infinit plată a câmpiei şi cum îl gândeau predecesorii lor postromantici ca Frobenius - , putem să îl tezaurizăm închis şi disponibil în memorie, aşa cum el ne închide în complezenta (şi agresiva) lui realitate. Putem să îl construim, ca proiecţie a utopiilor noastre şi să-l reconstituim din parcursurile memorate. Putem să îl imaginăm şi putem să îi atribuim suplimente de semnificaţie, ca empatica sa participare la destinul uman sau ostilitatea şi îl putem defini prin categoriile estetice ce îl apropiază definitiv culturii, chiar dacă purismul kantian şi alte versiuni teoretice derivate separă radical frumosul/sublimul naturii de cel cultural şi chiar dacă el rămâne suportul nostalgiei noastre după natură, după natura inocentă, virgină şi sălbatică, violentă, idilică şi parasidiacă”.  (Alexandra Titu).
 
Lucrările sunt expuse în sala Gheorghe Focşa şi vor putea fi vizitate până pe data de 30 iunie, de miercuri până duminică, între orele 11.00 - 19.00.
Peisajul

....Şi voi pleca, şi păsările vor rămâne cântând
Şi grădina mea cu fântâna şi copacul verde din mijloc.
Oraşul se va înnoi mereu.
Cei ce m-au cunoscut cândva se vor duce şi ei
Dar sufletul meeu va reveni mereu
În colţul însorit al grădinii mele în floare...

                                                 Juan Ramon Jimenez

Peisajul livrat văzului, sau mai complex livrat senzoriului, începe acolo unde identitatea noastră concretă, corporală, existenţială, se încheie. Putem interioriza acest spaţiu ca pe un reper – ca pe o textură de repere chiar esenţiale, definitorii aşa cum îl concep Blaga sau Bănulescu vorbind despre spaţiul ondulat infinit al dealului şi văii sau întinderea infinit plată a câmpiei şi cum îl gândeau predecesorii lor postromantici ca Frobenius -, putem să îl tezaurizăm închis şi disponibil în memorie, aşa cum ele ne închide în complezenta (şi agresiva) lui realitate. Putem să îl construim, ca proiecţie a utopiilor noastre şi să-l reconstituim din parcursurile memorate. Putem să îl imaginăm şi putem să îi atribuim suplimente de semnificaţie, ca empatica sa participare la destinul uman sau ostilitatea şi îl putem defini prin categoriile estetice ce îl apropriază definitiv culturii, chiar dacă purismul kantian şi alte versiuni teoretice derivate separă radical frumosul/sublimul naturii de cel cultural şi chiar dacă el rămâne suportul nostalgiei noastre după natură, după natura inocentă, virgină şi sălbatică, violentă, idilică şi paradisiacă.
Gauguin a căutat această virginitate în distanţa geografică şi culturală, în insulele Pacificului. Silvia Radu, cu peisajele din aceşti ani, în memoria preculturală a Grădinii primordiale, în fastul reflectat al opulentei sale virginităţi reconstituite mimetic. Horia Bernea căutase reflexul paradisiac în grădinile mănăstirii Agapia, îl sacralizase pe suprafaţa unor „Prapori”, dar îl tratase şi ca orizont definitoriu, în ciclul de „Dealuri” în care devenise şi motiv experimental, şi îl privise şi ca fragment evocator de realitate, suficient pentru a fi privilegiat în pictură. Cu acuta sa sensibilitate pentru reperele esenţiale, culturale şi găsite în natura semnificantă, Şerbana Drăgoescu răspunde prin elaboratul ansamblu de piese al Bărăganului, sub diversele anotimpuri şi geometrii cosmice, celor doi mari antropologi români ai veacului trecut (monumentala lucrare „Bărăganul”.
Într-o etapă ce pregăteşte modernismul, cu suita lui de conceptualisme concurente, în care genurile tradiţionale oferă doar prtextul unor exerciţii de deconstrucţie şi problematizare, de negociere a raporturilor cu concretul şi de investiri semnificative, peisajul devenise suport priviligiat pentru exerciţiul hedonist al purei picturalităţi încă dependente cu voluptate de suportul mimetic.
În selectia participanţilor la expoziţia dedicată peisajului, la deja foarte cunoscuta galerie de artă din Focşani, câţiva artişti din generaţii diferite, de la personalităţi afirmate la jumătatea secolului al XX-lea, ca Ion Murariu, continuator direct al peisagistice interbelice descinse din Andreescu, în puternicele compoziţii cu stejari şi orizonturi de pădure, şi de un colorism rafinat în compoziţiile aproape abstract lirice, în acuarele, la artişti tineri, ai generaţiei ‘90, ca Zamfira Bârzu, care practică mai multe stiluri peisagistice, dar pentru această demonstraţie a continuităţilor, recurenţelor, referinţelor şi mixajelor de resurse actualizează modelul impresionist într-o compoziţie cu fluiditatea acvatică şi lumina solară reflectată. Dan Hatmanu, prezent şi el ca pictor de o disponibilitate şi vervă niciodată abandonate, continuă în aceşti ani referinţa postimpresionistă la un peisaj cu aceeaşi identitate idilică indiferent de spaţiul urban sau campestru abordat. În pânza de mari dimensiuni din ciclul muntelui, Florica Cercel după o serie a monumentalităţii litice, inaugurează o serie de imagini ale disoluţiei formei autoritare şi masei tectonice în aburul luminos şi în perdele acvatice, fixează chiar momentul acestei treceri, într-un mod foarte pictural, dar cu o severă economie cromatică. Câmpul tematic se extinde opozitiv spre arealul Oraşului, iar medierea între cele două areale o face lucrarea lui Liviu Nedelcu, care contrapune un copac fastuos şi o construcţie citadină, peste care se agită dinamica expresionist abstractă a acelor mari gesturi ce invocă timpul unei istorii a tuturor nostalgiilor şi utopiilor umane.
Din perioada expresionismului temperat de seducţia modelului real, pitoresc şi de mare rafinament estetic al Italiei, Ilie Boca selectează o Veneţie în care prestanţa arhitecturilor se reflectă disolvant în apa lagunei. Cu vivacitate şi plăcere plastică, Angela Tomaselli surprinde şi chiar forţează spaţial oraşul vechi, medieval, cu turnurile lui îndrăzneţe şi grafiile alerte. O abstracţie mai riguroasă fragmentează şi reordonează peisajul într-un proces sintagmatic tipic modernităţii urbane. Un tip de abstracţie mai riguroasă fragmentează şi reordonează peisajul într-un proces sintagmatic tipic modernităţii urbane, în pictura Amaliei Gherasim. O versiune deloc idilică, dar care pune în valoare forţa expresivă, volumetric agresivă a peisajului urban o impune peisajul postconstructivist al Marilenei Preda Sânc. Dar probabil cea mai reprezentativă şi abstract retorică imagine a Oraşului este cea sintetizată de Marin Gherasim în anii ’70, ca trasee cartografice dinamice în negru alb/argintiu negru şi roşu. Într-o etapă a inovaţiei şi experimentului ce impluneau noile limbaje ale modernismului târziu şi noii avangarde soluţiile sale au fost printre cele mai spectaculoase. Aceluiaşi traseu al atitudinii asumate, realismul expresionist şi fondat pe metafore acute al lui Ioan Augustin Pop se dedică realităţii unei tranziţii spre niciunde şi unui declin al universului industrial şi urban, din recentul proiect MINA – Ministerul industriei, naturii şi artei, iar lucrarea „Câinele păpădie” evocă iremediabila pauperitate şi tristeţe, corectată de cea mai efemeră formaţiune vegetală.
Ca o sinteză a tensiunii iremediabile între modul de existenţă şi sentimentul moral al celor două spaţii ce coexistă încă din antichitate, cel natural, agrar şi cel urban, reprezentanţii noilor comportamente mediatice exprimă metaforic realitatea clivajului. În cele două fotogerafii intervenite pictural, Dorel Găină exprimă sentimentul de culpă tragică al ţăranului încă legat de natură cu responsabilitate dar şi agresivitate. Trunchiul unui copac tăiat în prima, pielea unei oi sacrificate întinsă în iarba generoasă vorbesc laconic despre tristeţea de a fi în lume.
Proiectul de performance colectiv al lui Gabriel Kelemen „Arhitecturi invizibile” care implică cinci studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Arte şi Design (Ana Maria Şerban, Dan Barbu, Olimpiu Buhaiu, David Indig şi Denis Popescu) şi o echipă de fotografi au actat în Piaţa Revoluţiei din Timişoara. Subproiectele au fost concepute de coordonator în formulă mimimalistă: un mare cerc trasat în zăpada de martie (Ana Maria Şerban), o hartă desenată pe carton, colorată cu verde de crom şi zăpada momentului (Denis Popescu), desene ale peisajului zonal pe suport transparent (Olimpiu Buhaiu), explorarea zăpezii şi pavajului după peisajul din memoriile bunicului (David Indig) şi un performance muzical cu teme sonore schematice, într-un periplu în jurul Pieţii (Dan Barbu). Concepţia de ansamblu, opţiunea pentru acţiuni minimaliste, şi articularea scenariului simultan aparţin lui Gabriel Kelemen, şi oferă o imagine contemplativă şi ludică asupra oraşului.

Alexandra Titu
 
 
 

 

Horia Bernea. Real Time

Institutie gazda: 
Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României
Exponate: 
pictura
Autori: 
Sectiune: 
Arta
Muzee
Vernisaj: 
2 Dec 2010 (All day)
Durata: 
2 Dec 2010 - 27 Feb 2011

Între 2.12.2010 și 27.02. 2011 Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește expoziția-eseu “Horia Bernea. Real Time”,

Este o expoziţie care gravitează între începuturile conceptuale ale artistului şi ultimele lucrări, cu referinţe clare la aceste începuturi.

Vor fi expuse lucrări mai puţin cunoscute publicului larg, dinainte de anii ‘70 până în 1999.

Expoziţia nu-şi propune să fie o retrospectivă, ci să stimuleze un public larg, dar şi pe specialişti, în descoperirea unei opere cu o amplitudine mai puţin obişnuită pentru un artist român din secolul XX. Multe dintre lucrările expuse, realizate într-o perioadă de presiune ideologică, sunt mărturia unei libertăţi pe care prea puţini şi-au asumat-o în acea perioadă.

“Am nevoie de mijloace cu totul noi, de un nou limbaj.[...] Arta implică soluţionarea unei probleme spirituale şi mă interesează numai în măsura în care ea oferă o posibilitate de a contribui la soluţionarea problemelor spirituale ale timpului nostru”.

Horia Bernea, cu prilejul expoziţiei de la The Richard de Marco Gallery, Edinburgh