PAVILION

The Art & Fashion for Education project invited some of the most interesting Romanian fashion designers to create unique apparels inspired by works of art. The aim of the auction is to raise funds, which will translate into computers, for youngsters with special talents but lacking material means, aged 15 - 21. The selection process will be helped by an organization involved in education, the Noi Orizonturi Foundation.
Contributing designers: Smaranda Almășan, Andreea Bădală, Lucian Broscățean, Ioana Ciolacu, Andrei Dudău, Răzvan Firea, Olah Gyárfás, Adelina Ivan, Irina Marinescu, Marina Moldovan, Sabina Pop, Lucian Rusu, Carmen Secăreanu.

The project is curated by Pavilion Curatorial Office (Răzvan Ion, Eugen Rădescu, Gergő Horváth) with the help of the curatorial consultants Anca Nuță & Noemi Meilman. The auction cover is based on a poster designed by Teoharie Zugravu.

YOU CAN BID NOW FOR THE COLLECTABLE UNIQIUE PIECES BY CLICKING HERE!

LECTURE

Alexandra Enache
Corpul Supereroului: Politicile corpului în benzile desenate
Joi 14 noiembrie 2013, 19.00

@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (intrarea din str. Jean Louis Calderon)

FB event: www.facebook.com/events/279921322132816

„Corpul există în cadrul contextelor sociale şi culturale, fapt pentru care este construit de asemeanea prin intermediul practicilor şi discursurilor socio-culturale.” (Barbara L. Frederickson în Teoria Obiectificării)

Când vorbim despre cultura benzilor desenate trebuie să luăm în considerare faptul că acest produs, "comic book", nu există într-un spaţiu vid. Benzile desenate fac parte din mijloacele media care promovează un tip similar de mesaje ce folosesc şi modelează concepte precum identitate, rasă, gen, individualism şi alte probleme ale culturii prezente. Potrivit teoriei social-cognitive, mesajele media servesc ca sursă importantă de obţinere a “competenţelor şi cunoştinţelor legate de gen” şi a dezvoltării aşteptărilor pe care rolurile genurilor le au în societate, a conduitei, a standardelor de auto-evaluare şi a concepţiilor despre auto-eficacitate. Astfel, este de aşteptat ca reprezentările personajelor feminine şi masculine în media să influenţeze atitudinile şi comportamentele s pectatorului în ceea ce priveşte identitatea de gen.

Supereroul este simbol al puterii şi un produs cultural. Dimensiuniea simbolică se concretizează prin corpul „hiperfizic”. Acesta se prezintă ca unGestalt fizic, material, alcătuit dintr-o serie de convingeri şi valori ce pot fi citite la nivelul unei analize de gen. Există puţine simboluri vizuale care comunică într-o manieră la fel de eficientă precum invenţia culturii pop a supereroului, devenind unul dintre cele mai capabile vehicule vizuale de comunicare. Corpul supereroului – designul, costumul, poziţia – nu este doar un simbol al comic-book-ului ca bun de consum, ci ca orice tip de mesaj media, generează un set de implicaţii în modul în care sunt construite identităţile, atitudinile şi concepţiile despre gen. În acest context intervine noţiunea de "hypergendering" – u n element narativ familiar în comics. Corpul supereroului este supus acestui tip de tratament ce îl încadrează într-o tipologie covenţională a normelor de gen. Corpul bărbătesc internalizează astfel standarde culturale ale masculinităţii, adaptând conduite şi atitudini culturale ale hipermasculinităţii (independenţă, putere, invulnerabilitate, virilitate sexuală). Wolverine, Thor, Batman, Iron Man, Green Lantern, sunt câteva exemple care fac parte vizual din aceste stereotipuri ale corpului robust, muscular. Drept urmare, Wonder Woman, Super Girl, Miss Marvel, Cat Woman, Black Widow şi multe alte personaje feminine din universul benzilor desenate împart un stereotip estetic de frumuseţe vestică, având un fizic imposibil de slab şi voluptos în acelaşi timp. Costumul lor de supererou este în mod canonic unul strâmt, lucios şi, în cele mai multe cazuri, sumar.Hiperfeminizare a lor într-o lume a supereroilor de sex masculin apare ca un proces de epitomizare a idealizării masculinităţii.

Industria seriilor de benzi desenate şi a culturii supereroului erau în mod tradiţional cluburi ale băieţilor caucazieni şi heterosexuali. Abia în prezent acestea şi-au lărgit audienţa, pentru ca aceasta să includă şi să se adreseze altor categorii de cititori. După aproape un secol de cultură a benzilor desenate asistăm treptat la un proces lent de politică progresivă a corpului în comic books. În acest sens, viitoarea prelegere reprezintă o dezbatere asupra situaţiei corpului supereroului în termenii idealizării, obiectificării şi sexualizării. De ce designul supereroului este important în afara universului fictiv al graficii şi ce tip de mesaje de gen generează acesta?

Alexandra Enache este manager cultural. Este licențiată în studii culturale în cadrul Universității din București, cu lucrarea “Mentalităţi şi realităţi sociale in Fin de Siecle. Reflecţii asupra crizei identităţii de gen” și masterandă în Istoria Artei și Filosofia Culturii. În prezent este assistant coordinator la PAVILION – centrul pentru artă și cultură contemporană și coordonator al Bucharest Biennale. A fost editor al conferințelor organizate de Teatrul Național București și a colaborat în domeniul relațiilor publice cu Muzeul Cotroceni. Este interesată de studii de gen și mișcări sociale, iar în prezent lucrează la primul său proiect curatorial, “100 Minute Grecești”. Traieşte şi lucrează în Bucureşti.

Imagine: Frank Miller, Wonder Woman pe coperta All-Star Batman and Robin #5, iulie 2006

LECTURE

Alexandra Enache
The Superhero Body: Body Politics in Comics
Thursday 14 November 2013, 19.00

@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (Entrance from str. Jean Louis Calderon)

FB even: https://www.facebook.com/events/279921322132816

“The body exists within social and cultural contexts, hence it is also constructed through social-cultural practices and discourses.” (Barbara L. Frederickson in Objectification Theory)

When we talk about the comic-book culture we need to take into consideration the fact that this product doesn’t exist in a vacuum. Comics are part of the media, promoting a similar type of message which uses and shapes concepts such as identity, race, gender, individualism and other problems of the current culture. According to the social cognitive theory, media messages serve as a meaningful source for the acquisition of “gender-linked knowledge and competencies” and the development of expectations of gender roles and conduct, self-evaluative standards, and self-efficacy beliefs. Thus, it is expected that the representation of the male and female characters in the media to influence attitudes and beliefs in viewers’ perceptions regarding gender identity.

The superhero is a symbol of power and a cultural product. The symbolic dimension is shaped through the hyperphysical body. It is a physic Gestalt, a product of a series of beliefs and values that can be read in terms of a gender analysis. There are few symbols that can communicate in such an efficient manner as the pop cultural invention of the superhero, becoming as such one of the most capable visual vehicles of communication. The superhero body – design, costume, posture – is not only a symbol of the comic book as a commodity, but, as any other type of media message, it generates a set of implications in the way in which identities, attitudes and beliefs regarding gender are constructed. In this context we can talk about the notion of ‘hyper-gendering’ – a familiar narrative element in comics. The superhero body is submitte d to this type of treatment that places it in a conventional category of gender norms. The male body internalizes cultural standards of masculinity, adapting cultural behaviours and attitudes of hyper-masculinity (independence, strength, invulnerability, sexual virility). Wolverine, Thor, Batman, Iron Man, Green Lantern are a few examples of these stereotypes of large, well-defined muscular bodies. Subsequently, Wonder Woman, Super Girl, Miss Marvel, Cat Woman, Black Widow and other female characters from the comics universe share an aesthetic typical of western beauty, with an impossibly slender yet voluptuous physique. Their superhero costume is generally tight, sleek and, most of the times, revealing. Their hyper-feminization in a world of male superheroes epitomises the idealisation of masculinity.

The comic book industry and the superhero culture were traditionally a white, straight boys’ club. Only recently have they started to open up to a larger audience, to include and approach other categories of readers. After almost a century of comics culture we are assisting to a slow process of progressive body politics in comic books. In this line, the future lecture is meant as a debate over the situation of the superhero body in the terms of idealisation, objectification and sexualisation: why the design of the superhero matters outside the fictional universe of graphics and what type of gender messages does it generate?

Alexandra Enache is a cultural manager. She received a Bachelor degree in cultural studies from The University of Bucharest with the paper “Social mentalities and realities at Fin de Siècle. Reflections over the gender identity crisis” and she holds an MA in History of Art and Philosophy of Culture. Presently she is assistant coordinator at PAVILION – centre for contemporary art & culture and coordinator of Bucharest Biennale. She worked as editor of the series of conferences organised by the Bucharest National Theatre and collaborated in the domain of public relations with Cotroceni Museum. She is interested in gender studies and social movements and she is currently working on her first curatorial project, “100 Greek Minutes”. She lives and works in Bucharest.

Image: Frank Miller, Wonder Woman on the cover of All-Star Batman and Robin #5, July, 2006

Andreea Pătru în dialog cu Eugen Rădescu
Corpo Santo

Dialog/Lecture
Joi 24 octombrie 2013, 19.00

@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (intrarea din str. Jean Louis Calderon)

FB event:
https://www.facebook.com/events/1422004388014145/

Moda este o practică culturală cu propriile sale reguli și structuri, iar schemele teoretice care se bazează pe ideea de dominare și reprimare presupun, de cele mai multe ori, un sens în care dominanta exclude termenul reprimat, aducându-l aproape de invizibilitate – moda nu face excepție, pentru că și aici maniera evidentă prin care grupul marginal se opune acestei condamnări la invizibilitate pare să fie perseverența în a se face văzut/ a se remarca/ a ieși din tiparul mainstream.
Axioma la care se raportează practicile culturale occidentale în domeniul modei și al stilului vestimentar este chiar piatra de temelie a creștinismului: Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Sa. Omul este un produs al creatorului său întinat de imperfecțiunea păcatului originar. Hainele ascund, dar și exprimă – stilul se construiește. Adevărata misiune a modei este aceea de mijloc de expresie, de a te comunica pe tine însuți celorlalți în fața cărora te înfățișezi. Să fie influența creștinismului în modă o declarație publică a resorturilor religioase care ne conduc, sau o declarație publică de emancipare a credinciosului? Uneori influența religiei în modă se vede în castitatea elementelor de îmbrăcăminte, în portul de zi cu zi a unui modest lănțișor cu cruce, simplitatea cusăturilor și culorilor de un ascetism ce trimite la modestia monahală. Să fie modestia ș i umilința noile atribute ale influenței religioase în modă sau, cu exagerările de rigoare, blasfemie?
După folosirea siluetei moderniste, corpul femeiesc subțire și funcțional al anilor 20, eliberarea de corset și de toate podoabele feminine, are loc o reîntoarcere, ca refuz al modernității spre stilul eclectic, încărcat și ornamental. Dacă în anii ’50 și ’60 Balenciaga folosea mantia neagră călugărească, robele purpurii ale cardinalilor și austeritatea cămășilor purtate inclusiv de femei pentru a crea memorabile piese de haute-couture, în anii ’80 și ’90 copiii teribili ai modei începând cu Jean-Paul Gaultier deconstruiesc veșmintele religioase și elementele de iconografie pe podiumurile pentru mase. În 1989 Madonna lansează “Like a Prayer”, iar creștinismul devine așa cool încât și MTV îl aprobă.
Dialogul propus nu este o critică a diverselor culte, nici o critică de colecție, ci o examinare a unei influențe evidente într-o cultură care, practicantă sau nu, este profund religioasă. Simbolurile religioase nu sunt așa diferite de imaginile glossy folosite de publicitatea contemporană perfecționistă. Ambele reprezentări au fost create, folosind codurile estetice specifice limbajului căruia îi aparțin, pentru a ne convinge de pe piedestalul pe care au fost ridicate. Pentru că ne sunt superioare trebuie să încercăm să fim ca ele și să aspirăm prin estetică la această versiune mai bună a noastră.

Eugen Rădescu este politolog (specializat în relativism moral și etică politică), manager cultural, curator și teoretician. A scris pentru diferite reviste și ziare naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1, cu tema “Identity Factories”, al expozițiilor “How Innocent Is That?”, “presently i have nothig to show and i’m showing it!” și “Common Nostalgia” la Pavilion București. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture și co-directorul Bucharest Biennale (împreună cu Răzvan Ion) și președinte al board-ului organizațional al PAVILION și BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York, pentru programele apexart “Franchise” și “Unsolicited Proposal Program”. A ținut numeroase prelegeri și conferi nțe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Universitatea de Arte, Cluj. În prezent lucrează la editarea volumului: “Relativism moral – două perspective”. Este doctorand în știinte politice la Universitatea Babeș-Bolyai. Este profesor asociat la Universitatea București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.

Andreea Pătru este manager cultural și specialist în comunicare și relații publice. În prezent este coordonator la PAVILION – centrul pentru artă și cultură contemporană și co-director executiv al Bucharest Biennale (împreună cu Andrei Crăciun). A participat la ManyFest – Festival al Artelor Vizuale, Timișoara și a făcut parte din echipa de organizare a Festivalului Internațional de Film NexT. Este masterandă în producție multimedia și audio-video și a publicat în diverse ziare și reviste. În 2011 a absolvit SNSPA cu lucrarea “Imagini cult în cinematografia lui Andrei Tarkovsky – o meditație crono/topogenetică”. A câștigat premiul CineMAiubit pentru critică de film și lucrează la proiectul “De la cubul alb la cutia neagră și viceversa. Imagine și iconografie în cinema și post-cinema”. Locuiește în București.

Eveniment în cadrul expoziției "Afluența clasei muncitoare de la diferențiere la colectivism"

Imagine: Still from Madonna, “Like a Prayer”, music video, 1989

Andreea Pătru in dialogue with Eugen Rădescu
Corpo Santo

Dialogue/Lecture
Thursday, 24 October 2013, 19.00

@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (Entrance from str. Jean Louis Calderon)

FB event:
https://www.facebook.com/events/1422004388014145/

Fashion is a cultural practice with its own rules and structures, and its theoretical schemes which are based on the ideas of domination and oppression suppose, mostly, a means in which the dominant shuts out the oppressed, by bringing them closely to invisibility – fashion makes no exception, here also the obvious way by which the repressed fight back this condemnation to invisibility seems to be the perseverance in making oneself seen/ remarked/ breaking the limits of the mainstream pattern.
The statement to which the western cultural practices in fashion and style relate is the cornerstone of the Christianity: God made the human being after His Own image. The human is a product of His creator tainted by the imperfection brought on by the original sin. Clothes hide, yet express – a style is a developing process. The true mission of fashion is the one of a means of expressing, of communicating yourself to the world. Should the influence of Christianity in fashion be a statement of the religious beliefs by which we are driven or the emancipation of faithful? Sometimes, the influence of religion can be seen in the chastity of the clothing items, the average wearing of a small necklace with a cross, the simplicity of the seaming and the colors which remind us of the modest monastic clothing. Should modesty and humility be considered the new attributes of the religious influence in fashion or, with some exaggeration, blasphemy?
After the androgynous modern silhouette was introduced, the female slim and functional body of the ’20s and with the dismissal of the corsage and all feminine accessories, a comeback took place, as a refusal of the modernity, embracing the eclectic style, ornamented and embellished. In the ’50s and ’60s Balenciaga used the priest’s black cassock, the cardinal’s crimson robes and the nun’s austere habit as a basis for many of his fantastic haute couture designs, then in the ’80s and ’90s bad-boys starting with Jean-Paul Gaultier deconstructed religious vestments and iconography in their runway collections. In 1989 Madonna released “Like a Prayer” and the christianity became so cool even MTV showed interest in displaying it.
The proposed dialogue is not a criticism of several cults, nor a fashion show critique, but an analysis of an obvious influence in a culture, which, actively or not, could be considered profoundly religious. Religious icons are not so different from the glossy retouched images in contemporary perfectionist advertising. Both kinds of representations have been created, following the aesthetic codes of their own, to seduce us from their pedestal. Consequently, they have a major influence in our behaviour and in the way we conceive our bodies and they are meant to incite devotion, trying to convince us that we should aspire to be more like them, because they are a better version of ourselves.

Eugen Rădescu is politologist (specialised in moral relativism and political ethics), cultural manager, curator and theoretician. He wrote for various magazines and newspapers. He curated, among others, Bucharest Biennale 1 with the theme “Identity Factories”, “How Innocent Is That?”, “presently i have nothing to show and i’m showing it!” and “Common Nostalgia” at Pavilion Bucharest. He published the book “How Innocent Is That?” at Revolver Book Berlin. He is co-editor of PAVILION – journal for politics and culture and co-director of Bucharest Biennale (with Răzvan Ion) and the chairman of the organisational board of PAVILION and BUCHAREST BIENNALE. He is member of the selection board at apexart for the programs “Franchise” and “Unsolicited Proposal Program”. He held different lectures at several institutions such as apex, New York, Badisher Kunstverein, Karlshrue, Casa Encedida, Madrid, University of Arts, Cluj. Currently he is working on a new book, “Moral relativism – two perspectives”. He is Phd in political science at Babeș-Bolyai University. Also he is professor at Bucharest University and Babeș-Bolyai University, Cluj. Lives and works in Bucharest.

Andreea Pătru is cultural manager and communication and public relations specialist. Presently she is coordinator at PAVILION – centre for contemporary art & culture and executive director of Bucharest Biennale. She participated at ManyFest – Visual Arts Festival, Timișoara and took part in organising NexT, International Film Festival. She holds an MA in audio-visual and multimedia production and she has been published in different newspapers and magazines. In 2011 she graduated SNSPA with the work: “Cult images in the cinematography of Andrei Tarkovsky – a chrono/topogenetic meditation”. She won the CineMAiubit prize for film criticism and is working on a new project “From white cube to black box and vice versa. Image and iconography in cinema and post-cinema”. Currently lives and works in Bucharest.

Image: Still from Madonna, “Like a Prayer”, music video, 1989

PAVILION center for contemporary art & culture
proudly supported by UniCredit Tiriac Bank

Str. C.A. Rosetti nr. 36 (crossing with Str. Jean Louis Calderon),
Bucharest 020015, Romania

Public Talk

Răzvan Ion în dialog cu Andrei Pandele
Realismul social critic sau rezistența imaginii

Joi, 13 iunie 2013, 19.00

@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (intrarea din str. Jean Louis Calderon)

FB event: www.facebook.com/events/146292478894095/

Artele mecanice induc istoric o schimbare de paradigmă artistică și un raport nou al artei cu subiectele sale (Walter Benjamin). Trebuie însă să luăm lucrurile invers. Pentru ca artele mecanice să poată da vizibilitate maselor, sau mai degrabă individului anonim, ele trebuie să fie mai întâi practicate și recunoscute ca fiind altceva decât tehnicile de reproducere sau de difuzare. Numai atunci fotografia poate fi luată în considerare ca artă (Jacques Rancière). Configurația estetico-politică a imaginilor lui Andrei Pandele creează loc unei discuții interesante privitoare la realismul social critic, a rezistenței estetice și unei strategii implicite.

Dialogul se va desfășura în timpul unei proiecții unice a imaginilor create de Andrei Pandele înainte de 1989.

Andrei Pandele este arhitect. Din 1968, a lucrat în institute de proiectare, agenții și firme de arhitectură. In perioada 1998-2001, a fost arhitect-șef adjunct al Capitalei. Fotograf pasionat, Pandele a surprins în mii de imagini regimul comunist și a creat fotografii devenite simbol. În 1975 l-a însoțit pe Henri Cartier-Bresson în călătoria sa la București. A publicat mai multe volume printre care “Martorul surpriză” și “Casa Poporului. Un sfârşit în marmură”. Fotografiile sale au fost expuse în numeroase expoziții, publicate aproape oriunde în lume. Lucrează în continuare ca arhitect la București.

Răzvan Ion este teoretician, curator, manager cultural și activist politic. Este co-editor al PAVILION – journal for politics and culture, co-director al BUCHAREST BIENNALE – Bienala internațională de artă contemporană București (împreună cu Eugen Rădescu). A fost profesor asociat al Universității California, Berkeley; Universității din Lisabona; Central University of New York; University of London; ș.a. A ținut conferințe și prelegeri la diverse instituții de artă precum Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle Vienna; Art In General, New York; rum46, Aarhus; Calouste Gulbenkian, Lisabona; La Casa Encedida, Madrid; New Langton, San Francisco; CCA, Tbilisi, etc. Este profesor la Universitatea din București unde predă studii curatoriale și un curs de gândire critică.

Imagine: Andrei Pandele, august 1982.

Public Talk

Răzvan Ion in dialogue with Andrei Pandele
Critical social realism or the resistance of the image
Thursday, 13 June 2013, 19.00

@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (Entrance from str. Jean Louis Calderon)

FB event: www.facebook.com/events/146292478894095/

The mechanical arts stimulate a historically change of artistic paradigm and a new relation between art and its subjects (Walter Benjamin). We must, though, see the things from an opposite perspective. For the mechanical arts to be able to give visibility to the masses, or more so, to the anonymous person, they have to be, first of all, handed and perceived as something other than technics of reproduction or emission. Only then the photography can be regarded as art (Jacques Rancière). The aesthetical and political configuration of Andrei Pandele’s images creates a place for interesting discussions regarding the critical social realism, the aesthetic persistence and the implicit strategy.

The dialogue will take place during a unique projection of the images created by Andrei Pandele before 1989.

Andrei Pandele is an architect. From 1968 he started to work in projection institutes, agencies and companies of architecture. During the years 1998 – 2001 he was adjunct chief-architect of Bucharest. Being passionate about photography, Pandele has caught on film thousands of images of the communist regime and he has created photos that have become symbols. In 1975 he traveled with Henri Cartier-Bresson through his journey in Romania. He published several books among which “ Surprise – Witness” and “The House of the People. The end in marble.” His photos participated in several exhibitions, published almost all over the world. Currently, he is still working as an architect in Bucharest.

Răzvan Ion is theoretician, curator, cultural manager and political activist. He is the co-editor of PAVILION – Journal for politics and culture, co-director of BUCHAREST BIENNALE – Bucharest International Biennale of contemporary art (with Eugen Rădescu). He was appointed associate professor at University of California, Berkeley, University of Lisbon, Central University of New York, University of London, etc. He has held conferences and talks at a large number of art institutions like Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle Vienna; Art In General, New York; rum46, Aarhus; Calouste Gulbenkian, Lisabona; La Casa Encedida, Madrid; New Langton, San Francisco; CCA, Tbilisi, etc. Currently he is professor at University of Bucharest where he teaches curatorial studies and a class of critical thinking.

Image: Andrei Pandele, august 1982.

PAVILION center for contemporary art & culture
proudly supported by UniCredit Tiriac Bank

Str. C.A. Rosetti nr. 36 (crossing with Str. Jean Louis Calderon),
Bucharest 020015, Romania

T: + 4 021 310 5469
E: pavilion@pavilionmagazine.org
www.pavilioncentre.ro

Facebook: www.facebook.com/pavilionjournal

PAVILION (proudly supported by UniCredit Tiriac Bank) este un centru pentru arta si cultura contemporana, un spatiu independent work-in-progress, spatiu de productie si cercetare a vizualului, a discursivului si a performativului. Este un spatiu al gandirii critice care promoveaza o întelegere implicata socio-politic a artei si a institutiilor culturale.

PAVILION (proudly supported by UniCredit Tiriac Bank) is a center for contemporary art & culture, a work-in-progress independent space, a space for the production and research in the fields of audiovisual, discursive and performative. It is a space of critical thinking, and it promotes an artistic perspective implying the social and political involvement of art and of cultural institutions.

This is a project by PAVILION - journal for politics and culture.
www.pavilionjournal.org

LECTURE

Swel Noury (MAR)
A fi sau a nu fi consecvent? Provocări și limitări în adaptările cinematografice

Vineri, 05 aprilie 2013, 19.00

@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (intrarea din str. Jean Louis Calderon)

De fiecare dată când menționăm conexiunea dintre literatură și cinema, partea cea mai relevantă a problemei pare să fie adaptarea. Este ea fidelă sau nu cărții?

Este o întrebare dificilă deoarece sunt mai multe forme de adaptări. Așadar trebuie introdus conceptul de conformitate pentru a justifica ceea ce scenariștii încearcă să facă de fiecare dată când lucrează la adaptarea cinematografică a cărților. În cazul acesta, voi încerca să definesc limitele adaptărilor cinematografice prin intermediul filmului “Omul care a vândut lumea”.

Având la bază nuvela “O inimă slabă” scrisă de Dostoievski, “Omul care a vândut lumea” se dezvăluie ca o poveste metafizică a unui tânăr funcționar, incapabil să facă față propriului tumult interior. Pentru că nu poate accepta bucuria mariajului cu o frumoasă artistă de cabaret, protagonistul degenerează într-o stare de psihoză și delir. Jocul actoricesc premiat al lui Said Bey este o demonstrație de actorie multifațetată. Apariția lui este bântuitor captată de imaginea superangulară influențată pictural, sound design-ul intrigant și o narațiune tentantă ce nu pare să îl încurce numai pe eroul în declin. Filmat într-un peisaj anonim, post-apocaliptic, cu o temă reminescientă din Camus, Kafka și Orwell, filmul explorează vulnerabilitatea individului într-o societate autocrată, în care iubirea și toleranța sunt rar întâlnite.

Swel Noury este scriitor, regizor și fotograf. 
Este fiul lui Hakin Noury, un faimos regizor de film și al lui Pilar Cazoria, o producătoare spaniolă și s-a născut în Maroc. Trăiește în Barcelona și co-regizează alături de fratele său Imad. De la debutul lor regizoral cu “Poarta Raiului” (ales în Selecția Oficială de la Festivalul de Film de la Berlin în 2006), Swel și Imad sunt cunoscuți publicului larg ca fiind copiii teribili ai cinemaului marocan contemporan (Jim Jarmusch îi definește ca “derbedei vizuali”).
“Omul care a vândut lumea” a fost de asemenea parte a Selecției Oficiale de la ediția din 2009 de la Berlinale. Lucrările fotografice ale lui Swel se concentrează pe portret și sunt influențate de Moriyama și Petersen.

LECTURE

Swel Noury (MAR)
To be faithful or not? Stakes and limits of film adaptation

Friday, 05 April 2013, 19.00

@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (Entrance from str. Jean Louis Calderon)

Every time we mention the link between literature and cinema, the most relevant part of the problem seems to be the adaptation. Is it faithful or not to the book?

It is a difficult question because there are several forms of adaptations. So we must introduce the concept of loyalty to figure out what screenwriters try to do every time they work on adapting books. In our case, we’ll try to define the boundaries of adaptation through the movie The Man Who Sold The World.

Based on Dostoyevsky’s short story A Weak Heart, The Man Who Sold The World unfolds as a literary and metaphysical tale of a young clerk, inept to cope with his inner turmoil. As he cannot accept the joy the marriage with a beautiful cabaret performer renders, the protagonist descends into a mental state of delirium and psychosis. Said Bey’s award-winning lead is a staggering demonstration of multi-facetted acting. His feverish appearance is hauntingly captured in painterly influenced wide-lens cinematography, intriguing sound design and a tentative narrative, which seem to confuse not only the film’s declining hero. Set in an anonymous, post-apocalyptic landscape, with a theme reminiscent of Camus, Kafka and Orwell, the film explores the individual’s vulnerability in an autocratic society where love and tolerance are scarce.


Swel Noury is a writer, director and photographer.
 He is the son of Hakim Noury, a famous Moroccan film director and Pilar Cazorla, a Spanish producer. Borned in Maroc and based in Barcelona, he co-directs his movies with his brother Imad. Since their directorial debut HEAVEN’S DOORS (shown in the Official selection of the Berlinale in 2006), Swel & Imad are widely regarded to be the enfants terribles of contemporary Moroccan cinema (Jim Jarmush define them as “visual troublemakers”).
“THE MAN WHO SOLD THE WORLD” was also part of the Official Selection of the Berlinale 2009.
Swel’s photographic work is focused on portraiture and is influenced by Moriyama and Petersen.

PAVILION center for contemporary art & culture
proudly supported by UniCredit Tiriac Bank

Str. C.A. Rosetti nr. 36 (crossing with Str. Jean Louis Calderon),
Bucharest 020015, Romania

T: + 4 021 310 5469
E: pavilion@pavilionmagazine.org
www.pavilioncentre.ro

Facebook: www.facebook.com/pavilionjournal

PAVILION (proudly supported by UniCredit Tiriac Bank) este un centru pentru arta si cultura contemporana, un spatiu independent work-in-progress, spatiu de productie si cercetare a vizualului, a discursivului si a performativului. Este un spatiu al gandirii critice care promoveaza o întelegere implicata socio-politic a artei si a institutiilor culturale.

PAVILION (proudly supported by UniCredit Tiriac Bank) is a center for contemporary art & culture, a work-in-progress independent space, a space for the production and research in the fields of audiovisual, discursive and performative. It is a space of critical thinking, and it promotes an artistic perspective implying the social and political involvement of art and of cultural institutions.

This is a project by PAVILION - journal for politics and culture.
www.pavilionjournal.org

PAVILION, BUCHAREST BIENNALE and PAVILION CENTER are projects devised and founded by Razvan Ion and Eugen Radescu

Institutional Partners:
Netherlands Embassy in Bucharest
Embassy of the United States in Bucharest
FSPUB - Faculty of Political Science
University of Bucharest
CNI Coresi
IASPIS
Alert Studio
Romanian Cultural Institute
Rumanska Kulturinstitutet Stockholm
Make A Point
BAM - Flamish Institute for Visual, Audiovisual and Media Art
Nana - natural food
Cinema Union
Arhiva Nationala de Filme
White Night of the Galleries

Media Partners:
RomaniaTV
Radio Romania Cultural
RFI Romania
BeWhere
Zeppelin
Vice
tabu
Alternativ
Arte & Meserii
Metropotam
Ginger Group
Port.ro
24-Fun
Modernism
Hipmag
Tilllate
ArtClue
ArtAct
Urban Things Romania
Sub25.ro
Anti-Utopias.com
Afterall
Radical Philosophy
Springerin
Cabinet
Mute
Open

Official Hotel: Intercontinental Hotel

Official coffee: Illy

Printing Partner: Evergreen Concept

Production Partner: Update Advertising

Official Club: Control

Official Restaurant: Shift