Dragostea celor trei portocale

Textul: Cristian Pepino

Originea povestii celor trei portocale (foarte cunoscuta datorita operei lui Serghei Prokofiev "L' Amour des trois oranges") se pierde in folclor, unde se gaseste in combinatie cu alte episoade ale altor povesti din India, Persia, Orientul Mijlociu, tarile mediteraneene de la Grecia la Portugalia, apoi cele din America de Sud. In "Pentamerone" (sau "Povestea povestilor" - 1634-1636) a lui Giambatista Basile, conte di Torrone, povestea apare pentru prima data in intreaga sa complexitate.

O suta de ani mai tarziu, Carlo Gozzi scrie basmul teatral "Dragostea celor trei portocale", primul dintr-o serie de zece. A fost reprezentat pentru prima oara la Venetia (in 1761) si s-a bucurat de un succes triumfal. Satira biciuitoare si parodia plina de verva sunt construite cu o rara abilitate din situatii absurde, fantastice, miraculoase.

Tartaglia, Zelinda, Clarice, Leandro sunt doar cateva dintre personajele povestii ce se desfasoara intr-un decor somptuos, expresiv si functional, in ritmurile unei muzici vesele si antrenante.

Leandro si Clarice platesc o vrajitoare sa-l omoare pe printul Tartaglia. Aceasta ii da o licoare care il imbolnaveste. Tatal sau cheama doctori renumiti pentru a-l salva. Boala sa incurabila consta in faptul ca "rima" mereu, iar singurul leac putea fi rasul. Se da o mare petrecere si in cele din urma printul rade! Dar cade prada unei noi vrajitorii: se indragosteste de printesele inchise in trei portocale de aceeasi vrajitoare. Ele puteau fi salvate doar daca printul ar fi decojit portocalele si le-ar fi dat printeselor sa bea multa apa. Aproape de a-si gasi leacul si fericirea, printul se indragosteste de una dintre printese, insa vrajitoarea ii ia locul acesteia, ajunge la palat si e gata sa se marite cu printul. Speriat de chipul ei urat, Tartaglia refuza sa se mai insoare. Printesa inlocuita si transformata in porumbita apare, vrajitoarea este pedepsita si totul se termina cu bine.