Stiri Magda Frâncu

Magda Frâncu

Intrusa

Teatrul: 
Teatrul Masca
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Miscare scenica: 
Muzica: 
Gabriel Bassarabescu
Premiera: 
14 Jan 2006

Lupte scenice: Szoby Cseh

 

Jorge Luis Borges despre „Intrusa“

"Imi amintesc ca am scris o povestire care se numeste INTRUSA. Doi cutitari, doi frati omoara o femeie pentru ca sunt gelosi unul pe altul. Singurul mod de a scapa de ea era sa o injunghie cu cutitul.

Ajunsesem la ultima propozitie. Mama mea scria dupa dictare. Si-i displacea total. Se saturase pana peste cap de cutitari si de cutite. Ajunsesem tocmai la momentul in care fratele mai mare trebuia sa ii spuna celui mic ca injunghiase femeia in acea dimineata. Sau o strangulasem, nu mai stiu - de ce sa intram in detalii macabre? Trebuia sa spun asta, dar nu gaseam cuvintele potrivite.
    I-am spus mamei: "Cum naiba poate s-o spuna?".
    Ea mi-a raspuns: "Lasa-ma sa ma gandesc.”
    Dupa un timp, mi-a spus dintr-o data: "Stiu ce-a spus".
    "Atunci scrie".
    Ea a scris si eu am pus-o sa-mi citeasca ce-a scris:
    "La lucru, frate. Astazi am omorat-o".
    Povestea s-a sfarsit. Mama a devenit intr-un sens, unul din personajele din povestire. Mi-a dat cuvintele cheie pentru povestirea INTRUSA, poate cea mai buna povestire a mea - sau poate singura povestire pe care am scris-o vreodata.”

(Conferinte, martie 1980)

“ Ca toate marile creaţii ale omului, dragostea este dublă: e norocul cel mai mare şi nenorocirea cea mai mare. Da, dragostea este o floare de sânge”.

Jorge Luis Borges
 

Intrusa la teatrul Masca

Intrusa lui Jorge Luis Borges, fara cuvinte, asa cum a vazut-o domnul Mihai Malaimare, a reusit sa ne lase fara cuvinte. Dupa primele "tunete" si "fulgere", a aparut Orbul pentru a deschide cercul... firul povestii. A vorbit putin in rol de povestitor si nu a rostit nici un cuvant pentru a-i contura pe Carciumar, pe Indragostit, pe Preot.[…]

Intrusa - Iuliana a facut pana in ultima clipa un rol de exceptie. Pana la final nu stii daca sa o iubesti sau sa o urasti, daca sa o admiri sau sa o condamni, daca emana puritate sau viciu si, desi Orbul incheie povestea spunand ca cei doi frati trebuie sa faca un legamant al tacerii si al uitarii, cu siguranta ca spectatorii din seara asta nu o vor uita pe Valentina Vaduva.

Cristian si Eduardo - Cosmin Cretu si Valentin Mihalache au adus aproape publicului, in mod spectaculos, viziunea scriitorului si pe cea a regizorului.

Pana la final au reusit sa ma faca sa inteleg ca intre cei doi frati se crease in timp o legatura nestiuta si neinteleasa de lume, pe care Intrusa a zdruncinat-o din temelii prin aparitia in viata lor. La un moment dat suspansul este atat de mare, atat de intens trait, incat, orice solutie s-ar fi dat acestui conflict, tot drama s-ar fi numit.

La fel ca si Orbul si Indragostitul, din cand in cand apare Fernanda. Ea vine sa puncteze, sa calmeze sau sa agite spiritele. Mai mult sa le agite. Parca le pune intrebari, desi nu o face prin cuvinte. Uneori rade de ei, dar suferinta celor trei personaje principale i se transmite si Fernanda plange... si iar rade... si plange, conflictul interior al fiecaruia simtindu-se prin toti porii.

Pe tot parcursul spectacolului limbajul nonverbal face deliciul si solicita la maxim toate simturile. Si cate "lacrimi" insangerate de lumina reflectoarelor au cazut la final. Efectul a fost cel scontat. Eu, cel putin, aveam acel nod in gat care precede sirul lacrimilor. Nu stiam daca sa plang pentru drama personajelor sau pentru fericirea din sufletul meu, vazand ca actorul care mi-a incantat copilaria cu "Titanii din Titan", a devenit regizorul care imi va completa nevoia de frumos, de arta, de introspectie. Mai ales acum, la varsta maturitatii. Titanul Mihai Malaimare nu s-a dezmintit.

Autor: Camelia Visinescu
Text preluat de pe portalul www.ele.ro
 

 

 […] 84 de minute fără o vorbă, dar atât de frumoase, fermecătoare, un încântător spectacol, în care personajele principale sunt Lumina, Muzica şi Mişcarea, ce redefinesc în altă cheie, modernă, tineri actori de teatru clasic, dăruiţi total crezului artistic, mereu alimentându-se din creaţia marelui Borges, cel potrivit căruia "Lumea e o ghicitoare". Spectacolul este o pantomimă modernă, o uluitoare poveste dansată, în care replicile sunt înlocuite de expresivitatea corporală şi simfonia gesturilor (la care au lucrat "cum laudae" remarcabilii Ion Tugearu şi Soby Cseh), iar metafora se hrăneşte din maiestuosul joc de culori şi din fascinanta muzică argentiniană ("10 cu felicitări" pentru compozitorul Gabriel Bassarabescu, care a potrivit trepidantele ritmuri sud-americane, dar a şi compus pentru această tulburatoare poveste). Desenul scenic al lui Mihai Mălaimare are sensibilitate şi idee, claritate şi forţă de sugestie, în superba scenografie a Sandei Mitache. "Intrusa" inseamna, evident, un remarcabil spectacol de echipa, de teatru modern total, la care si-a adus o tonifianta contributie "triunghiul" iubirii patimase, altfel spus Valentina Văduva-Cosmin Creţu-Valentin Mihalache, uluitori în noua lor viaţă scenică, bazată pe "energia din afara cuvântului", cum frumos mărturiseşte Cosmin Creţu. […]

Mircea Ionescu (Gardianul)

 

Statuile

Teatrul: 
Teatrul Masca
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Muzica: 
Vasile Manta

O inedita calatorie în timp, având destinatia Pompeiul anului 79 d.Hr. Un spectacol fabulos de statui vivante, "reînviate" de regizorul Mihai Malaimare în încercarea de a face posibila comunicarea, dincolo de limbaj sau timp, a doua lumi aflate la distanta de aproape doua milenii.

Spectacolul, premiera absoluta în România, vorbeste nu doar despre calitatile empatice ale actorilor, ci si despre calitatile fizice, fiind o adevarata demonstratie de virtuozitate. Cinci "grupuri statuare" care pe rand prind viata, pentru a zace apoi in nemiscarea de piatra. Culoarea dominanta este cenusiul: decorul, hainele, actorii, totul are culoarea statuilor care au rezistat curgerii timpului.

Spectacolul Teatrului "Masca" isi propune sa refaca atmosfera orasului Pompei, distrus de eruptia Vezuviului in anul 79 d.Hr., dupa ce un cutremur din 63 i.Hr. parea a fi pus capat vietii aici. Timp de 17 veacuri orasul a ramas ingropat la cativa metri sub pamant. Descoperirea lui a scos la iveala una dintre cele mai bogate comunitati ale gloriosului imperiu, ilustrand astfel celebra zicere romana "Sic transit gloria mundi".

Statuile pompeiene aduc in fata ochilor scene emblematice romane, precum lupta dintre gladiatori sau uciderea lui Caesar. Pe un fond muzical modern ori clasic, statuile te privesc nemiscate - nici nu-ti dai seama ca acolo sunt, de fapt, oameni - pana cand le vine randul sa invieze. Miscarile lor au alt ritm, vin parca de departe, sunt miscari sacadate, incete. Nu spun nici un cuvant, doar prin gesturi si expresia fetei iti transmit mesajul, starea lor. Si starea lor este bogatia lui "a fi in viata". Bunele si relele ies la iveala: cruzimea gladiatorilor, delicatetea femeilor, moartea si revenirea lui Caesar. Dupa ce isi consuma scurta viata, statuile cenusii revin in pozitia initiala. Nici un dezastru natural, nici un cutremur intern al imperiului nu poate distruge totul: Roma este deasupra destinului individual si statuile ne arata ca, daca imperiul s-a destramat, spiritul Romei ramane etern.

Cu toate bunele si relele. "Statuile" nu este doar un spectacol de pantomima cu tema istorica, ci o readucere in prezent a unei lumi aparent apuse, cu toata incarcatura de sentimente si gesturi normale, o lume care se dovedeste inca vie. Iar statuile sunt martorii, purtatorii unei singure secvente romane; incremenirea lor nu este incremenirea mortii, ci a stramosului care-si vegheaza atent urmasii, ca niste Lari.

Fior d'amor în Bucuresci

Teatrul: 
Teatrul Masca
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Muzica: 
Vasile Manta

Fior d'amor în Bucuresci este unul dintre spectacolele speciale ale Teatrului Masca. Reprezentatia readuce pe scena Bucurestiul de odinioara, Micul Paris ce palpita de viata si de frenezie in anii dintre cele doua razboaie mondiale.

Prin regie si scenariu (Mihai Malaimare), prin costume sugestive (Sanda Mitache), prin bronzul de pe fetele actorilor (care aminteste de statuile vechi) si muzica spectacolul ne introduce intr-o lume aparte, o lume plina de farmec si savoare.

In Bucurestiul de altadata se iubea mult, se iubea pasional, oamenii simteau ca timpul nu mai are rabdare cu ei, vorba lui Marin Preda, si incercau sa nu ramana datori vietii. Indiferent daca erau Domni sau servitori plateau tribut iubirii.

Domnisoarele si artistii se bateau cu flori la Sosea, in timp ce in carciumi lautarii cantau femeia "eterna poveste". Baietii care vindeau Universul si lustragii admirau pe furis nurii doamnelor iesite la plimbare. Politaii se indragosteau de pensionarele Crucii de piatra care cadeau la randul lor in patima celei mai aprige iubiri.

Floraresele, ghicitoarele in palma sau in cafea, flasnetarii, boemii si elevele de pension - indragostite "pana la moarte" de chipesi ofiteri - intregeau tabloul plin de frenezie al unei Capitale atat de mult indragite.

Spectacolul de la Masca se constituie ca un omagiu adus deopotriva iubirii si Bucurestiului.

Clovnii

Teatrul: 
Teatrul Masca
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Miscare scenica: 
Muzica: 
Paul Urmuzescu

CLOVNII - un spectacol care te cucereşte
NOI NU ÎNCHIRIEM CLOVNI!!!
CLOVNII SUNT OAMENI!
OAMENII NU SE ÎNCHIRIAZĂ!

Chiar crezi că la diverse party-uri ai întâlnit cu adevărat CLOVNI?!
Ei, află că te înşeli!

Clovnii? Paiaţe?
Poate, dar câta generozitate şi câtă inteligenţă se ascund în spatele nasului roşu!
La MASCA ei ne provoacă la un recital de comedie!

Cafeneaua

Teatrul: 
Teatrul Masca
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Miscare scenica: 
Costume: 
Sanda Mitache
Muzica: 
Paul Urmuzescu

Canto: Marius Olteanu

Instrumente: Jean Olteanu

Lupte scenice: Ion Albu

Acrobatie: Asist. Univ. Dr. Ionuţ Corlaci

CAFENEAUA - Un musical nebun la Teatrul Masca

6 declaratii de dragoste sub clar de luna langa Fontana di Trevi

Cea de-a doua stagiune a Teatrului Masca, in modernul si cochetul sediu din Cartierul Militari, Bulevardul Uverturii, 70-72, se deschide cu un musical: Cafeneaua sau 6 declaratii de dragoste sub clar de luna langa Fontana di Trevi, in scenariul si regia lui Mihai Malaimare. Scenariul este bazat pe personajele Commediei dell'Arte (Pantalone, Arlechino, Brighella, Capitanul, Pantalone, Pedrolino etc.) si cuprinde o multime de lazzi-uri.

Intr-o cafenea din Roma anilor interbelici, asezata chiar langa Fontana di Trevi unde zilnic isi beau cafeaua 6 barbati de varste diferite - apare Ea, o necunoscuta care le tulbura mintile. Fiecare, de la cel mai june la cel mai in varsta, intr-o maniera comic-romantica, ii va face acesteia o temperamentala declaratie de dragoste, sperand sa fie cel ales.

Femeia insa dispare la fel de misterios cum a aparut, lasandu-i pe cei sase sa tanjeasca dupa Iubire, band zi de zi aceeasi gustoasa cafea la Fontana di Trevi. Intreaga poveste este animata de trupa tanara a teatrului, trupa ce face prin intermediul acestui spectacol o demonstratie a mijloacelor de expresie pe care le detine. Actorii canta live pe muzica lui Paul Urmuzescu, danseaza in coregrafia inspirata a lui Ion Tugearu, jongleaza, fac acrobatie spectaculoasa, se dueleaza indrumati de Ion Albu, manuiesc marionete, fac pantomima etc.

Scenografia spectacolului este semnata de Sanda Mitache, costumele pline de farmec ale acesteia lasandu-ne nostalgia vremurilor trecute. Distribtutia spectacolului este numeroasa, amintim aici doar pe Cosmin Cretu, Valentin Mihalache, Sorin Dinculescu, Sorin Aurel Sandu, Katy Balca, Ana Daponte si, bineinteles, pe Mihai Malaimare.

"Cafeneaua" este un spectacol viu, un musical despre iubirea la toate varstele, despre nebunia noptilor de vara cu luna plina, langa cea mai frumoasa fantana din lume: Fontana di Trevi.