Stiri Ramona Popa

Ramona Popa

Prostia omenească

Teatrul: 
Teatrul Masca
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Miscare scenica: 
Muzica: 
Gabriel Bassarabescu

Bazat pe discursul teatral nonverbal si remarcabil prin dinamism si muzicalitate,  „Prostia omenească“, regia si scenariul Mihai Malaimare,  este o repovestire moderna a celebrei istorii omonime, scrisa de Ion Creanga.

Adresandu-se in special copiilor - avand o potentata latura educativa - dar nu numai lor, povestea  se doreste a fi o moralizatoare lectie de viata, reliefand defectele general umane: lenea, prostia etc.

Regia, scenariul  si acompaniamentul muzical antreneaza publicul si il invita la (re)descoperirea folclorului romanesc.

Statuile

Teatrul: 
Teatrul Masca
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Muzica: 
Vasile Manta

O inedita calatorie în timp, având destinatia Pompeiul anului 79 d.Hr. Un spectacol fabulos de statui vivante, "reînviate" de regizorul Mihai Malaimare în încercarea de a face posibila comunicarea, dincolo de limbaj sau timp, a doua lumi aflate la distanta de aproape doua milenii.

Spectacolul, premiera absoluta în România, vorbeste nu doar despre calitatile empatice ale actorilor, ci si despre calitatile fizice, fiind o adevarata demonstratie de virtuozitate. Cinci "grupuri statuare" care pe rand prind viata, pentru a zace apoi in nemiscarea de piatra. Culoarea dominanta este cenusiul: decorul, hainele, actorii, totul are culoarea statuilor care au rezistat curgerii timpului.

Spectacolul Teatrului "Masca" isi propune sa refaca atmosfera orasului Pompei, distrus de eruptia Vezuviului in anul 79 d.Hr., dupa ce un cutremur din 63 i.Hr. parea a fi pus capat vietii aici. Timp de 17 veacuri orasul a ramas ingropat la cativa metri sub pamant. Descoperirea lui a scos la iveala una dintre cele mai bogate comunitati ale gloriosului imperiu, ilustrand astfel celebra zicere romana "Sic transit gloria mundi".

Statuile pompeiene aduc in fata ochilor scene emblematice romane, precum lupta dintre gladiatori sau uciderea lui Caesar. Pe un fond muzical modern ori clasic, statuile te privesc nemiscate - nici nu-ti dai seama ca acolo sunt, de fapt, oameni - pana cand le vine randul sa invieze. Miscarile lor au alt ritm, vin parca de departe, sunt miscari sacadate, incete. Nu spun nici un cuvant, doar prin gesturi si expresia fetei iti transmit mesajul, starea lor. Si starea lor este bogatia lui "a fi in viata". Bunele si relele ies la iveala: cruzimea gladiatorilor, delicatetea femeilor, moartea si revenirea lui Caesar. Dupa ce isi consuma scurta viata, statuile cenusii revin in pozitia initiala. Nici un dezastru natural, nici un cutremur intern al imperiului nu poate distruge totul: Roma este deasupra destinului individual si statuile ne arata ca, daca imperiul s-a destramat, spiritul Romei ramane etern.

Cu toate bunele si relele. "Statuile" nu este doar un spectacol de pantomima cu tema istorica, ci o readucere in prezent a unei lumi aparent apuse, cu toata incarcatura de sentimente si gesturi normale, o lume care se dovedeste inca vie. Iar statuile sunt martorii, purtatorii unei singure secvente romane; incremenirea lor nu este incremenirea mortii, ci a stramosului care-si vegheaza atent urmasii, ca niste Lari.

Fior d'amor în Bucuresci

Teatrul: 
Teatrul Masca
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Muzica: 
Vasile Manta

Fior d'amor în Bucuresci este unul dintre spectacolele speciale ale Teatrului Masca. Reprezentatia readuce pe scena Bucurestiul de odinioara, Micul Paris ce palpita de viata si de frenezie in anii dintre cele doua razboaie mondiale.

Prin regie si scenariu (Mihai Malaimare), prin costume sugestive (Sanda Mitache), prin bronzul de pe fetele actorilor (care aminteste de statuile vechi) si muzica spectacolul ne introduce intr-o lume aparte, o lume plina de farmec si savoare.

In Bucurestiul de altadata se iubea mult, se iubea pasional, oamenii simteau ca timpul nu mai are rabdare cu ei, vorba lui Marin Preda, si incercau sa nu ramana datori vietii. Indiferent daca erau Domni sau servitori plateau tribut iubirii.

Domnisoarele si artistii se bateau cu flori la Sosea, in timp ce in carciumi lautarii cantau femeia "eterna poveste". Baietii care vindeau Universul si lustragii admirau pe furis nurii doamnelor iesite la plimbare. Politaii se indragosteau de pensionarele Crucii de piatra care cadeau la randul lor in patima celei mai aprige iubiri.

Floraresele, ghicitoarele in palma sau in cafea, flasnetarii, boemii si elevele de pension - indragostite "pana la moarte" de chipesi ofiteri - intregeau tabloul plin de frenezie al unei Capitale atat de mult indragite.

Spectacolul de la Masca se constituie ca un omagiu adus deopotriva iubirii si Bucurestiului.