Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Filarmonica de stat „Transilvania“

Concert a capella cu ocazia Zilei Naţionale a României

  • Aniversari
  • Cluj-Napoca
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
3 Dec 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,

Cu ocazia zilei naţionale a României, Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta maestrului Cornel Groza, vă invită la Concertul a cappella susţinut marţi, 3 decembrie 2013, de la ora 19, pe scena Colegiului Academic. Din programul serii fac parte lucrări de mare popularitate, printre care şi creaţiile cu care Corul Filarmonicii a reprezentat România în cadrul turneului din Malaezia de anul acesta (iunie 2013): Ola, o che bon echo de Orlando di Lasso,  Mă luai, luai şi La casa de peste drum de Tudor Jarda, Boleras Sevillanas de Enrique Fabrez, My Blue Heaven de Walter Donaldson, The Lion Sleeps Tonight de Julio Dominguez, Les feuilles mortes de Joseph Kosma, Odi et amo de Carl Orff, Juramento de Miguel Matamoros, Summertime de George Gershwin, Chindia de Alexandru Paşcanu.

Corul Filarmonicii de Stat ,,Transilvania” a fost înfiinţat în anul 1972, în timpul directoratului maestrului Sigismund Toduţă, renumit compozitor clujean şi, în acelaşi timp, şef de şcoală de compoziţie, a cărui iniţiativă şi perseverenţă au avut o mare pondere în reuşita acestui proiect. Formarea ansamblului a fost încredinţată profesorului Dorin Pop, personalitate proeminentă a artei corale româneşti, a cărui competenţă artistică s-a dovedit prin rezultatele spectaculoase ale acestui început de drum: după abia doi ani de la înfiinţare, Corul Filarmonicii clujene a fost recunoscut ca valoare naţională de prim rang, poziţie pe care o păstrează şi în momentul de faţă. În 1986, prof univ. dr. Cornel Groza devine dirijorul permanent al Corului Filarmonicii clujene.
O tendinţă manifestă în preocuparea repertorială a ansamblului este alternarea proiectelor vocal-simfonice cu cele de operă şi a cappella, cu un mare accent pe prezentarea celor mai valoroase lucrări ale compozitorilor români, atât pe scenele din ţară, cât şi pe scenele din străinătate, făcându-se astfel mesagerul artei interpretative şi creaţiei româneşti: prezentarea operei Oedip de George Enescu la Festivalul de la Lucerna, cu ocazia centenarului naşterii compozitorului român sau premiera absolută a operei Meşterul Manole de Sigismund Toduţă în cadrul Festivalului Toamna Muzicală Clujeană, 1986, sub bagheta lui Emil Simon.
Colaborările Corului Filarmonicii ,,Transilvania” la producţii de operă montate scenic au început deja din anii ‘70-’80, prin colaborările cu Festivalul din Martina Franca şi Pesaro (Italia). Dintre proiectele mai recente, se evidenţiază participările la Festivalul de la Cesarea (Israel), în anul 2000, cu opera Turandot de G. Puccini (în colaborare cu New Israeli Opera Tel Aviv), Ehrenbreitstein (Germania), în 2000, cu operele Nabucco şi Aida de G. Verdi (în colaborare cu Teatrul din Koblenz).
În anul 2003, numele corului clujean se regăseşte pe genericul filmului Patimile lui Hristos, în regia reputatului cineast Mel Gibson, cu imprimări realizate la Cluj-Napoca pentru coloana sonoră a acestui film de succes.
Înregistrările radio şi TV ale ansamblului sunt numeroase. Înregistrările discografice recente, în cadrul integralei lucrărilor vocal-simfonice de J. Brahms (Recviemul german, Nänieşi Schicksalslied, cu Orchestra Filarmonicii ,,George Enescu” din Bucureşti, sub bagheta lui Cristian Mandeal, producţie a casei de discuri Arte Nova) au intrat deja, după lansarea lor, în circuitul internaţional.
Cornel Groza (n. 1950) şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Apoi, a studiat pedagogia muzicală la Academia de Muzică din oraşul nostru. În 1970, a devenit membru al corului de cameră Cappella  Transylvanica din Cluj, care, sub conducerea maestrului Dorin Pop a devenit un „centru” coral de marcă. Această experienţă a fost decisivă în alegerea lui Cornel Groza, aceea de a urma cariera de dirijat. În 1972, devine membru fondator al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Din 1978, Cornel Groza predă dirijat la Academia de Muzică „Gh. Dima”, iar în 1986, devine dirijorul permanent al Corului Filarmonicii clujene.
Prin tehnica sa dirijorală excelentă, cunoaşterea completă şi stăpânirea cântului coral, prin simţul fin al sonorităţii, Cornel Groza aduce un impuls vital succesului permanent al Corului Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Marţi, 3 decembrie 2013, ora 19
Colegiul Academic

Concert a cappella cu ocazia Zilei Naţionale a României

Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Cornel Groza

Program:
Cristian Misievici - Triptic coral eminescian
Cornel Ţăranu - Cu mâne zilele-ţi adaogi
Hans Peter Türk - Das Herz
Adrian Pop - Les voix de la nuit
Orlando di Lasso - Ola, o che bon echo
Tudor Jarda - Mă luai, luai
La casa di peste drum
Enrique Fabrez - Boleras Sevillanas
Walter Donaldson - My Blue Heaven
Julio Dominguez - The Lion Sleeps Tonight
Joseph Kosma - Les feuilles mortes
Carl Orff - Odi et amo
Miguel Matamoros – Juramento
George Gershwin - Summertime
Gheorghe Danga - Sârba pe loc
Alexandru Paşcanu – Chindia

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

 

Cvartetul Transilvan în Recital cameral şi primul Concert Educativ din stagiune

  • Cvartetul Transilvan
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
28 Nov 2013 - 30 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

28 noiembrie 2013
30 noiembrie 2013

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,

    Cvartetul Transilvan, ansamblu remarcabil în cadrul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, vă invită joi, 28 noiembrie 2013, de la ora 19, în incinta Muzeului de Artă Cluj, la un Recital cameral ce prezintă lucrări semnate de Hans-Peter Türk, Joseph Haydn şi Franz Schubert.
Iar sâmbătă, 30 noiembrie, cei patru membri ai Cvartetului pregătesc pentru cei mici, primul Concert Educativ din stagiunea de concerte 2013-2014, o alternativă a instituţiei de cultură de petrecere a timpului liber într-un mediu distractiv şi educativ, în acelaşi timp. Concertul va avea loc în sala Studio a Academiei de Muzică „Gh. Dima” începând cu ora 10, repetându-se şi de la ora 11:30.

Cvartetul Transilvan a luat fiinţă în anul 1987. Într-o perioadă relativ scurtă de timp obţine numeroase premii şi distincţii naţionale, printre care Premiul I la Concursul Naţional pentru cvartete de coarde „Gheorghe Dima”, Premiul Asociaţiei Criticilor Români şi Premiul Uniunii Compozitorilor din România. La numai doi ani de la formare, datorită nivelului profesional de excepţie, Cvartetul Transilvan dobândeşte statutul de cvartet de stat în cadrul Filarmonicii „Transilvania” din Cluj Napoca. Absolvenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, membrii fondatori ai cvartetului, Nicuşor Silaghi, Marius Suărăşan şi Vasile Jucan, s-au perfecţionat în perioada studiilor universitare în interpretarea camerală cu personalităţi notabile în domeniu, printre care Wilhelm Georg Berger (România), Gerhard Schultz şi Thomas Kakuska (Austria, membri ai Cvartetului Alban Berg).
Participarea lor la Festivalul  Orlando din Kerkrade (Olanda) în anul 1990 a reprezentat lansarea ansamblului pe scenele internaţionale. Cvartetul clujean a fost remarcat de Earl Carlyss, membru al Cvartetului Juilliard, care i-a invitat pe interpreţii clujeni să participe la Festivalul din Aspen (Colorado, 1991), oferindu-le şi o bursă de specializare în cadrul Centrului de Studii Avansate pentru cvartete de coarde. Avându-l ca mentor pe Earl Carlyss, Cvartetul a avut ocazia să se perfecţioneze în acest prestigios centru de studii trei ani consecutiv, cu o serie de artişti de talie mondială, precum Emerson String Quartet, American String Quartet, Cleveland String Quartet sau Mendelsohn String Quartet, fiind apoi invitaţi să efectueze un amplu turneu de concerte pe teritoriul S.U.A.
Începând cu anul 1998, Cvartetul Transilvan are în componenţă la prima vioară pe Gabriel Croitoru (din ansamblu au mai făcut parte şi violoniştii Cristian Tănase şi George Dudea), unul dintre cei mai valoroşi violonişti români ai perioadei actuale, care îmbină cu deosebită măiestrie o carieră solistică de excepţie cu rafinamentul interpretării camerale. Pentru meritele sale artistice deosebite, statul român i-a acordat lui Gabriel Croitoru privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu („Catedrala”), care i-a aparţinut lui George Enescu.
Intensa activitate artistică a Cvartetului se reflectă în multiplele concerte, susţinute întotdeauna la un înalt nivel, în România şi în întreaga lume. Cvartetul a participat la festivaluri internaţionale de prestigiu, precum Aspen Music Festival, Ravinia Festival (S.U.A.), Aldeburgh Festival, Bath Festival, Edinburgh Festival, Belfast Festival (Marea Britanie), Kuhmo (Finlanda), Bad Gleichenberg, Salzburg (Austria), Chemnitz (Germania), Salamanca (Spania), Aiche sur Alsette (Luxemburg), Aix en Provence (Franţa) etc.
În nenumăratele concerte susţinute în străinătate, Cvartetul a evoluat în săli de concert renumite: Wigmore Hall (Londra), Pleyel (Paris), Queens Hall (Edinburgh), Maltings Hall (Aldeburgh), Wheeler Hall (Aspen), Mandell Hall (Chicago), Willshire Ebel Theatre (Los Angeles), Elmwood Hall (Belfast), Conservatoire Royale (Bruxelles).
Cvartetul Transilvan a colaborat în interpretări camerale de excepţie cu artişti consacraţi, atât în România, cât şi pe mari scene ale lumii: Ştefan Ruha (vioară), Cristina Anghelescu (vioară), Marin Cazacu (violoncel), Dana Borşan (pian), Aurel Marc (oboi), Adriana Bera (pian), Daniel Goiţi (pian),  Mihai Ungureanu (pian), Dan Grigore (pian), Valentin Gheorghiu (pian), Mirel Iancovici (violoncel), Şerban Lupu (vioară),  Aurelian Octav Popa (clarinet), Rudolph Firkushny (Marea Britaine, pian), Michel Bourdoncle (Franţa, pian), Rita Sloan (S.U.A., pian), Erik Friedmann (S.U.A, vioară), Luz Leskowitz (Austria, vioară), Sharon Bezaly (Israel, flaut), Jeremy Menuhin (Marea Britaine, pian), Vladimir Mendelsohn (violă), Aaral Arad (S.U.A., violă), Dejan Lazic (Austria, clarinet şi pian), Götz Teutsch (Germania, violoncel), János Bálint (Ungaria, flaut) etc.
Repertoriul Cvartetului cuprinde creaţii ale marilor compozitori clasici, romantici, moderni şi contemporani (incluzând realizarea unui mare număr de prime audiţii absolute).
În cei peste douăzeci şi cinci de ani de activitate artistică, Cvartetul Transilvan a susţinut peste 2000 de concerte, reprezentând totodată România şi prin concerte organizate cu ocazia evenimentelor importante şi a întâlnirilor diplomatice la nivel înalt (Consiliul Europei, Comisia Europeană, vizite prezidenţiale, aniversări naţionale etc.).
Pe lângă activitatea artistică, membrii Cvartetului Transilvan îndrumă în prezent o serie de tineri valoroşi prin activitatea didactică pe care o desfăşoară în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” şi al Universităţii de Muzică din Bucureşti.

Joi, 28 noiembrie 2013, ora 19        
Sala Tonitza, Muzeul de Artă Cluj 
                  

Recital cameral

Cvartetul Transilvan
Gabriel Croitoru - vioara I
Nicuşor Silaghi  - vioara a II-a
Marius Suărăşan  - violă
Vasile Jucan - violoncel

Program:
Hans-Peter Türk – Meditationen uber K.V. 499
Joseph Haydn – Cvartetul cvintelor, op. 76, nr. 2
Franz Schubert – Cvartetul în Si bemol major, op. 168

Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, orele 10 şi 11.30
Sala Studio, Academia de Muzică „Gh. Dima”

Concert Educativ

Cvartetul Transilvan
Gabriel Croitoru - vioara I
Nicuşor Silaghi  - vioara a II-a
Marius Suărăşan  - violă
Vasile Jucan - violoncel

În program lucrări de mare popularitate, de la compozitorii clasici la cei moderni.

Pentru rezervări, contacţi-ne în timp util: publicrelations@filacluj.ro / 075 402 4244

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).

Recital cameral:
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Concert Educativ:
10 lei preţ UNIC/ concert
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!
 

 

Concert Extraordinar dirijat de Theo Wolters (Olanda)

  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Theo Wolters
  • Concerte
Data: 
29 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

29 noiembrie 2013

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,

Dirijorul olandez Theo Wolters revine pe scena Filarmonicii de Stat „Transilvania” pentru un Concert Simfonic Extraordinar, de această dată alături de violonistul corean Edwin Kim.
Concertul va avea loc vineri, 29 noiembrie 2013, de la ora 19, la Colegiul Academic, iar programul serii cuprinde două lucrări semnate de Richard Strauss: Moarte şi transfiguraţie, Suita operei Cavalerul rozelor, şi Concertul pentru pian în Re major de Joahnnes Brahms.

Theo Wolters
s-a născut în anul 1955, în Melick, un oraş din sudul Olandei, fiind mezinul unei numeroase familii de muzicieni. La o vârstă foarte fragedă, Theo Wolters a început să studieze trompeta în cadrul intim al fanfarei conduse de tatăl său. Talentul său a fost remarcat încă de pe atunci, iar Theo a urmat studiul muzicii mai departe la Conservatorul din Maastricht, fiind admis la clasa renumitului trompetist Wim Groot, fost prim trompetist la Orchestra Concertgebouw.
Înainte de a-şi termina studiile la Conservatorul din Maastricht, Theo Wolters era deja angajat ca prim trompetist la Overrijsels Philharmonisch din Enschede (Olanda) şi la Filarmonica din Essen (Germania).
Începând cu anul 1979, a devenit membru al Royal Concertgebouw Orchestra. În cadrul acestei renumite orchestre, el a lucrat şi a înregistrat alături de cei mai mari dirijori ai momentului: Leonard Bernstein, Bernhard Haitink, Carlos Kleiber, Riccardo Chailly, Nikolaus Harnoncourt şi Mariss Jansons.
În paralel cu cariera sa instrumentală şi orchestrală, Theo Wolters a studiat dirijatul sub îndrumarea lui Piet Stalmeier şi Roberto Benzi. Ca dirijor invitat, a susţinut concerte alături de Orchestra Simfonică Slovacă de Stat, Orchestra Simfonică din Tbilisi, Sinfonietta Slovaka, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, Filarmonica „Transilvania”, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica din Târgu-Mureş, Filarmonica din Timişoara, Orchestra Filarmonicii din Bucheon (Coreea de Sud), Orchestra Naţională de Tineret din Olanda, Dutch Promenade Orchestra, unde a fost şi dirijor principal invitat.
Începând cu anul 2004, Theo Wolters este asistentul lui Mariss Jansons la celebra orchestră din Amsterdam. Din cauza unor probleme de sănătate, Mariss Jansons nu a putut dirija orchestra Concertgebouw în concertele din 20 şi 21 iunie 2008. Cu această ocazie, Theo a fost cel care l-a înlocuit, dirijând, cu mare succes, Simfonia Turangalîla de Olivier Messiaen. Din septembrie 2010, Theo Wolters este dirijor invitat permanent al Filarmonicii din Sibiu.

Edwin Kim s-a născut în Coreea, unde, la vârsta de 7 ani, a început să studieze vioara. După numai un an, a devenit premiantul concursului local de interpretare din Ulsan. Mai târziu, după absolvirea studiilor sale din cadrul Liceului de Arte din Seul, s-a mutat la Viena, unde s-a bucurat de îndrumarea unor personalităţi precum Igor Ozim, Kriszstof Wegrzyn sau Boris Kuschnir. Din luna martie a anului 2012, Edwin Kim predă vioară la Universitatea Hanyang din Seul.
Virtuozitatea prin care s-a făcut remarcat pretutindeni i-a prilejuit violonistului Edwin Kim colaborări cu orchestre de clasă precum Sinfonieorchester Berlin, Biel Symphony Orchestra, Göttinger Symphonie Orchester, Orchestra de cameră din Praga, Philharmonisches Orchester Regensburg ş.a. Unul dintre recitalurile sale susţinute în Polonia, înregistrat de Radio Gdańsk, s-a bucurat de o reacţie extrem de favorabilă din partea criticii avizate. De asemenea, după debutul său în sala Filarmonicii din Berlin din anul 2007, Edwin Kim a fost reinvitat pentru a interpreta concertele de vioară ale lui Mendelssohn, Dvořák şi Ceaikovski. În Coreea, violonistul a avut apariţii alături de Orchestra de cameră coreeană şi filarmonici din Busan, Daegu, Kyungbuk, Chungnam şi multe altele. A fost invitatul special al concertului aniversar organizat de către Orchestra Filarmonică din Changwon, transmis de ARTE. Au urmat concerte solo pe teritoriul european, alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Simfonică din Antalya, Filarmonica din Sibiu, Orchestra Simfonică din Instanbul, dar şi Southern Arizona Symphony Orchestra.
Începând din 2012, Edwin Kim îşi organizează anual propriul festival la Lech am Arlberg în Austria, intitulat „Lech Classic Music Festival”. În urma prestaţiei din acest an, Kim a fost clasat drept „un violonist de talie mondială”. Interpretul se află în topul câştigătorilor unor competiţii internaţionale, precum cea de muzică de cameră din Zinetti,  „Maria Canals”, concursul de vioară „Tibor Varga”, „Rodolfo Lipizer” sau „Louis Spohr”.  A lansat de curând, prin susţinerea oraşului Verona şi a caselor de discuri Azzurramusic şi Telos Music Records, două Cd-uri, dintre care unul îl aniversează pe compozitorului Robert Schuman.  

Vineri, 29 noiembrie 2013, ora 19
Colegiul Academic

Concert Extraordinar
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Theo Wolters
Solist: Edwin Kim - vioară
Program:
Johannes Brahms - Concertul pentru vioară în Re major, op. 77
Richard Strauss
Moarte şi transfiguraţie, op. 24
Suita operei Cavalerul rozelor, op. 59

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).
30 lei preţ întreg / concert
15 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

 

Sonatele lui A. Corelli interpretate de Ansamblul Ricercando il Barocco

  • Ecaterina Botár
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Ilse L. Herbert
  • Mirela Capătă
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
27 Nov 2013 - 5 Dec 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

27 noiembrie 2013

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,

Filarmonica de Stat „Transilvania” împreună cu Ansamblul Ricercando il Barocco vă invită miercuri, 27 noiembrie 2013, de la ora 19, în Biserica Piaristă de pe Str. Universităţii nr. 5, pentru a ne fi alături la Recitalul cameral în cadrul căruia va fi susţinută Integrala Sonatelor pentru vioară şi bas continuu (I), Sonatele da camera, op. 5.
Seria sonatelor semnate de compozitorul şi violonistul italian A. Corelli continuă pe 5 decembrie 2013, de această dată cu Integrala Sonatelor pentru vioară şi bas continuu (II), Sonatele da chiesa, op. 5, interpretate de acelaşi ansamblu, Ricercando il Barocco, în Biserica Piaristă.
Aceste recitaluri sunt organizate în colaborare cu Centrul Cultural Italian din Cluj-Napoca.

Violonista Mirela Capătă este absolventă a Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dar a participat şi la cursurile de măiestrie de la Glasgow (Scoţia) şi seminariile „Béla Bartók” de la Szombathely (Ungaria). Astfel, a obţinut diplome semnate de către personalităţi de renume internaţional ale artei interpretative, precum Max Rostal, André Gertler, Mark Knight, Ştefan Ruha sau Nilla Pierou. A urmat, de asemenea, cursurile Academiei de Muzică „Tibor Varga” din Sion (Elveţia), unde violonista s-a bucurat de îndrumarea Silviei Marcovici. A participat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale: Concursul de cvartete de la Braşov (1978), Concursul „Wieniawski” (Polonia),  concursurile din Marckneukirchen (Germania) şi Barcelona (Spania), Concursul „J. S. Bach” de la Leipzig (Germania) ş.a.
Având un repertoriu bogat (atât în domeniul muzicii concertante, cât şi în genul cameral), Mirela Capătă a susţinut concerte şi recitaluri în ţară şi peste hotare, alături de interpreţi şi orchestre de prim rang.
A efectuat înregistrări Radio-TV, CD şi DVD şi a prezentat, în premieră absolută la noi în ţară, Concertul pentru vioară nr. 3 în re minor, op. 58 de Max Bruch, şi alte concerte mai rar cântate, precum Concertul nr. 2 de Béla Bartók sau Concertul nr. 1 op. 35 de Karol Szimanowski. Violonistă apreciată a Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, Mirela Capătă este fondatoarea Orchestrei de cameră „Camerata Romanica”, ansamblu alături de care a întreprins turnee în Italia, Belgia, Elveţia, Germania, Macedonia etc. Având în vedere faptul că, din toamna anului 1997, Camerata a trecut sub patronajul Radio Cluj, activitatea formaţiei pe plan zonal s-a intensificat semnificativ, prin susţinerea de concerte în transmisie directă din Studioul de la Casa Radio.
Activitatea sa concertistică, cuprinzând şi numeroase recitaluri de vioară-orgă prin bisericile din Transilvania, a fost armonios îmbinată cu cea de cadru didactic al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În luna noiembrie a anului 2011 a obţinut înaltul titlu academic de „Doctor în Muzică, Magna cum laude”, cu teza intitulată Fenomenul Ştefan Ruha, virtuoz şi simbol al artei violonistice a secolului XX. Anul următor, Mirela Capătă şi-a publicat două cărţi, la editurile Charmides şi Eikon: Ştefan Ruha, o viaţă în constelaţia viorii (apărută un an mai târziu şi în limba maghiară) şi În cercul magic al violonistului şi profesorului Ştefan Ruha. Recent, Mirela Capătă a obţinut o diplomă de merit din partea editurii Who’s Who, biografia sa fiind inclusă în Enciclopedia personalităţilor din România.
Preocuparea violonistei pentru muzica barocă a condus la fondarea trio-ului „Ricercando il Barocco”, alături de clavecinista Ecaterina Botár şi violoncelista Ilse L. Herbert, cu care a înregistrat integrala Sonatelor op. 5 – da chiesa şi da camera de Arcangelo Corelli şi a Sonatelor pentru vioară şi clavecin BWV 1014-1019 de J. S Bach.

Ecaterina Botár şi-a dezvoltat abilităţile artistice la Cluj-Napoca, în cadrul Liceului de muzică şi mai târziu la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. A predat ulterior viola la Liceul de muzică din Cluj-Napoca, iar din anul 1992 până în prezent este lector la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, unde predă clavecin şi muzică de cameră. Este membră fondatoare a ansamblului baroc al Academiei „Collegium Musicum Academicum”, formaţie cu care a realizat nenumărate concerte, înregistrări Radio-TV şi discuri la Casa Electrecord şi care, în 1983, a fost distinsă cu Premiul A.T.M pentru interpretarea integralei Concertelor regale de François Couperin. Atât în ipostază camerală, cât şi solistică, Ecaterina Botár a întreprins turnee în Ungaria, Rusia, Italia, Canada, Franţa, Spania, Grecia, etc. şi a imprimat un număr de 30 de discuri. Pentru postul de radio Budapesta a înregistrat lucrări pentru două clavecine împreună cu renumitul clavecinist şi muzicolog Janos Sebestyen. În bogatul repertoriu pe care Ilse L. Herbert îl stâpâneşte, lucrările compozitorilor clujeni au deţinut întotdeauna un loc aparte, exemplu în acest sens fiind cele Patru piese pentru clavecin de Sigismund Toduţă şi Concertul pentru clavecin de Ede Terenyi. Datorită calităţilor muzicale deosebite ale interpretărilor sale, Ecaterina Botár a devenit acompaniatorul permanent (la clavecin, orgă sau pian) al maestrului emerit Ştefan Ruha. Prestaţiile sale au fost remarcate de către publicul meloman, dar şi de către criticii de specialitate, care au exprimat de fiecare dată opinii dintre cele mai favorabile: „La clavecin, Ecaterina Botár a dovedit nu numai o tehnică de o rară precizie, ci şi capacitatea de a valorifica în chip neaşteptat variatele resurse timbrale ale instrumentului” (E. Elian, în Muzica, 1976).

Ilse L. Herbert (n. 1942, Sibiu) a studiat violoncelul la Conservatorul de muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Şi-a început cariera interpretativă atât la violoncel, cât şi la viola da gamba, susţinând concerte în ţară şi străinătate (Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Elveţia, Estonia, Germania, Regatul Unit, Spania ş.a.). Din anul 1964 a început să predea violoncel şi muzică de cameră la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, unde este, din  1994, profesor universitar. Este membru fondator al formaţiei „Collegium Musicum Academicum” din Cluj, alături de care are o activitate concertistică regulată şi consistentă. Prezenţele sale TV au fost numeroase, atât în ţară, cât şi în străinătate, iar colaborările sale cu diferite case de discuri, precum Electrecord, Hungaroton, Institut für Tiroler Musikforschung, Quintana/Harmonia Mundi s-au materializat în peste treizeci de înregistrări discografice. Ilse L. Herbert a avut prilejul de a-şi perfecţiona abilităţile interpretative prin participarea la cursuri de măiestrie pentru viola da gamba susţinute de profesionişti precum August Wenzinger (Schola Cantorum Basiliensis din Basel, Elveţia, 1970), Wieland Kuijken (Academia de Muzică Veche de la Innsbruck), Pere Ros (Viena, 1981), Philippe Pierlot (Şcoala Superioară de Muzică, Trossingen Germania) Arno Jochem (Austria, 2000) şi în calitate de profesor invitat al unor instituţii europene – Kromeritz (Cehoslovacia), Szentendre (Ungaria), Löwenstein (Germania), sau americane (University of Alabama School of Music, Tuscaloosa, AL, SUA).
De-a lungul activităţii sale interpretative, Ilse L. Herbert a colaborat cu numeroase ansambluri: formaţia de muzică veche Cantus Serenus din Braşov, orchestra Capella Savaria din Ungaria (1982-1992) Claudiopolis (din 1992), Trio Affetuoso (din 2000), Chanterelle şi Ansamblul Baroc Transilvania (începând din 2001).

Miercuri, 27 noiembrie 2013, ora 19
Biserica Piaristă  (Str. Universităţii nr. 5)

Ansamblul Ricercando il Barocco
Mirela Capătă – vioară
Ilse L. Herbert – violoncel
Ecaterina Botar – clavecin

Program:
Arcangelo  Corelli
Integrala Sonatelor pentru vioară şi bas continuu (I)
Sonatele da camera op. 5
Sonata VII în re minor
Sonata VIII în mi minor
Sonata IX în La major
Sonata X în Fa major
Sonata XI în Mi major
Sonata XII în re minor " La Follia"

Joi, 5 decembrie 2013, ora 19
Biserica Piaristă (Str. Universităţii nr. 5)


Ansamblul Ricercando il Barocco

Mirela Capătă – vioară
Ilse L. Herbert – violoncel
Ecaterina Botar – clavecin

Program:
A. Corelli
Integrala Sonatelor pentru vioară şi bas continuu ( II )
Sonatele da chiesa op. 5
Sonata I în Re major
Sonata II în Si bemol major
Sonata III în Do major
Sonata IV în Fa major
Sonata V în sol minor
Sonata VI în La major

Ambele recitaluri sunt realizate în colaborare cu Centrul Cultural Italian din Cluj-Napoca.

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

 

Concert Simfonic - Centenar Benjamin Britten sub bagheta dirijorului Daniel Cohen

  • Andreea Dumitrescu
  • Daniel Cohen
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
22 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,
    Centenarul compozitorului Benjamin Britten este celebrat şi pe scena Colegiului Academic, vineri, 22 noiembrie, de la ora 19, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Transilvania” şi pianista Andreea Dumitrescu, sub bagheta dirijorului Daniel Cohen.
    Din programul serii fac parte două lucrări ale compozitorului Benjamin Britten: Concertul pentru pian şi Patru interludii marine din opera Peter Grimes, respectiv două lucrări semnate de Richard Wagner: Călătoria lui Siegfried pe Rin din opera Amurgul zeilor şi Preludiul şi Moartea Isoldei din opera Tristan şi Isolda.
    Acest concert este realizat în colaborare cu British Council Cluj, instituţie care activează cu succes în România, de 75 de ani.

Având o carieră dirijorală în continuă ascensiune, Daniel Cohen s-a aflat până în prezent la pupitrul a numeroase orchestre, printre care Los Angeles Philharmonic, Luzerner Sinfonieorchester, diferite Filarmonici din Israel, Orchestre National de Montpellier, Orchestra şi Corul Teatrului Lirico di Cagliari, Kammerphilharmonie Graz şi Orchestra dell’Arena di Verona. De asemenea, în luna februarie a anului curent a debutat la Canadian Opera Company, prin dirijarea operei La Clemenza di Tito în regia lui Christopher Alden.
Tot pe parcursul acestui an, Daniel Cohen a realizat, în cadrul Festivalului della Valle d’Itria, premiera operei Maria di Venosa a lui D’avalos şi a dirijat Orchestra dell Teatro Petruzzell din Bari, unde i s-a reînnoit invitaţia pentru stagiunea 2013-2104. În luna iulie Daniel Cohen a dirijat pentru întâia oară în cadrul festivalului anual Maggio Musicale din Florenţa.
Muzica contemporană face parte în permanenţă din repertoriul abordat de către Daniel Cohen, iar pe parcursul a două stagiuni ale Lucerne Festival Academy’s Composer, dirijorul a lucrat alături de Pierre Boulez. Tot cu prilejul acestei colaborări, a dirijat o nouă lucrare la ediţia din 2013 a Lucerne Festival, compusă de tânărul violonist şi dirijor Benjamin Attahir.
Daniel Cohen a mai fost invitat de către Filarmonica din Los Angeles în cadrul programului Dudamel Fellowship din stagiunea 2013-2014. Se bucură, de asemenea, de susţinerea lui Daniel Barenboim şi activează la ora actuală ca asistent al său la West-Eastern Divan Orchestra, unde s-a implicat în realizarea simfoniilor lui Beethoven, dar şi a unor lucrări de Schönberg şi Boulez. Colaborează în mod regulat cu Israeli Opera din Tel Aviv, unde a dirijat numeroase producţii de operă: Dama de pică de Ceaikovski, Lady Macbeth din Mtsensk de Şostakovici, Wozzeck de Alban Berg şi faimoasele opere ale lui Verdi – La Traviata, Rigoletto şi Otello. De dată recentă este şi montarea operei Don Quichotte a lui Jules Massenet, pe care Daniel Cohen a dirijat-o în deschiderea stagiunii de operă de la Teatro Lirico di Cagliari.
Pe lângă statutul de partener în programul Dudamel Fellowship al Filarmonicii din Los Angeles, Daniel Cohen mai deţine în prezent şi funcţiile de director muzical al Jersey Chamber Orchestra şi cea de director artistic al Ansamblului Gropius din Israel.

Pianista Andreea Dumitrescu  s-a născut la Reşiţa în anul 1977 şi şi-a început educaţia artistică la şcoala de muzică din oraşul natal, continuându-le mai târziu la Liceul de muzică din Timişoara. După circa cinci ani în care a urmat cursurile Facultăţii de Matematică din Timişoara, specializarea informatică, Andreea Dumitrescu şi-a reluat studiile de pian  în cadrul Facultăţii de Muzică, la clasa profesorului Sorin Petrescu, după care, în anul 2011, a absolvit studiile masterale în stilistica interpretării. Între timp, a efectuat stagii şi cursuri de perfecţionare la Jyske Royal Music Conservatory din Aarhaus, Danemarca (septembrie-decembrie, 1998) şi cu interpreţi de renume precum elveţianul Jean-François Antonioli, Gabriel Amiraş sau John Lill.
Pe lângă activitatea de profesor şi corepetitor pe care Andreea Dumitrescu o desfăşoară începând din anul 1999, pianista  şi-a dezvoltat abilităţile interpretative în cadrul trio-ului „Carisma” din care face parte şi în prezent, ca pianist colaborator al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara şi prin participări la diferite festivaluri din ţară (Zilele omagiale „Remus Georgescu”, Festivalul Camerata Blăjeană, Filarmonica Banatul – 60 de ani, Zilele muzicale „George Enescu”, Festivalul Aurel Stroe din Buşteni şi Bucureşti, sau Musica Coronensis de la Braşov). Evenimentele muzicale susţinute au constat atât în apariţii alături de orchestre simfonice (Filarmonica „Banatul” din Timişoara, Filarmonica „Muntenia” din Târgovişte ş.a.), în formaţie camerală (duo-uri alături de interpreţi din ţară şi din străinătate sau trio-uri, alături de „Carisma” ş.a.), cât şi în recitaluri solo în România, Italia, Danemarca sau Germania.  

Vineri, 22 noiembrie 2013, ora 19, Abonament 8
Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Centenar Benjamin Britten
Dirijor: Daniel Cohen
Solistă: Andreea Dumitrescu - pian
Program:
Richard Wagner - Călătoria lui Siegfried pe Rin din opera Amurgul zeilor
Benjamin Britten
Concertul pentru pian, op. 13
Patru interludii marine din opera Peter Grimes
Richard Wagner - Preludiu şi Moartea Isoldei din opera Tristan şi Isolda

Eveniment realizat în colaborare cu British Council Cluj

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

 

Concert Simfonic sub bagheta dirijorului Gottfried Rabl

  • Cluj-Napoca
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Gottfried Rabl
  • Muzica
  • Vlad Maistorovici
  • Concerte
Data: 
8 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,

Dirijorul Gottfried Rabl revine pe scena Filarmonicii de Stat „Transilvania”, alături de Orchestra Simfonică şi violonistul Vlad Maistorovici, pentru Concertul Simfonic de vineri, 8 noiembrie, ora 19.
Din programul concertului fac parte Introducere în anatomia sunetului de Fred Popovici, Concertul nr. 1 pentru vioară în sol minor de Max Bruch şi Simfonia nr. 5 în Mi bemol major, semnată de Jean Sibelius.

Actualmente dirijor al Orchestrei Simfonice Radio din Viena, Gottfried Rabl a fost implicat de-a lungul carierei sale în activităţi artistice emblematice din perspectiva promovării muzicii contemporane. În calitate de dirijor al corului Orchestrei Simfonice Radio din Viena, Gottfried Rabl a manifestat un interes special pentru interpretarea unor lucrări uitate, pe care le-a reconsiderat şi revalorizat.
Absolvent a trei secţii – corn, corepetiţie şi dirijat – Gottfried Rabl a obţinut imediat după terminarea facultăţii o bursă la Academia „Sibelius” din Helsinki, unde a studiat cu ginerele compozitorului finlandez Jean Sibelius, Jussi Jalas. Această perioadă a fost propice pentru aprofundarea creaţiei compozitorilor scandinavi. În acest timp, a făcut parte, în calitate de cornist, din ansamblul Wiener Nonett, a fost prezent ca pianist-acompaniator în recitaluri de lieduri, iar ca dirijor a creat Theater der Stille – un ansamblu care s-a dedicat în mod special interpretării muzicii pentru teatru din secolul XX.
Interesul său pentru muzica contemporană a fost fructificat pe deplin în cadrul strânsei colaborări cu Leonard Bernstein, în SUA, Italia şi la Viena, unde a fost asistentul ultimei sale opere – A Quiet Place. În timpul şederii în SUA, unde a studiat la Indiana University, a devenit dirijor al Orchestrei Simfonice a oraşului.
Gottfried Rabl a realizat multiple înregistrări pe compact discuri. Muzica abordată se întinde pe o largă paletă stilistică. Unul dintre cele mai importante proiecte a fost înregistrarea creaţiei orchestrale a unuia dintre cei mai renumiţi compozitori austrieci, Egon Wellesz. Un alt proiect finalizat, care a avut parte de un mare succes, a fost reprezentat de o serie de înregistrări, în care a fost realizat acompaniamentul lui Enrico Caruso. Astfel, ceea ce a început ca experiment a devenit una dintre înregistrările cele mai aclamate din ultimii ani, obţinând renumitul premiu Echo Preis al criticii germane.

Născut în 1985 la Ploieşti, Vlad Maistorovici urmează cursurile Liceului de Artă „Carmen Sylva” la clasa profesorului Adrian Ceapa şi ia lecţii private cu Ioana Croitoru. La vârsta de 16 ani, la recomandarea pianistei Lory Wallfisch, obţine o bursă la vestita Şcoală „Yehudi Menuhin” pentru a studia cu Natalia Boyarskaya. Între 2002 şi 2009 studiază vioară cu Felix Andrievsky şi compoziţia cu Mark-Anthony Turnage şi Jonathan Cole la Colegiul Regal de Muzică din Londra, iar în 2011 îşi obţine diploma de master
 Laureat al concursurilor internaţionale Remember Enescu Bucureşti, Tillet Trust şi Young Concert Artist Trust Londra, Vlad a avut numeroase apariţii ca solist pe marile scene din Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia, Germania, Elveţia, Italia, Croaţia, Romania, Rusia, Statele Unite şi Brazilia, în compania unor ansambluri ca Orchestra de Cameră a Uniunii Europene, Orchestra de Cameră din Lausanne, South Bank Sinfonia din Londra sau Orchestra Radio Bucureşti. Împătimit al repertoriului cameral, el a avut privilegiul de a colabora de la o vârstă fragedă cu muzicieni de renume cum ar fi Pierre Amoyal, Dora Schwartzberg, Jeremy Menuhin, Gitlis Ivry, Gordan Nikolich. În recitaluri colaborează regulat cu pianistul Dario Bonuccelli, cu care a realizat integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Franz Schubert, Ludwig van Beethoven şi Johannes Brahms. Din 2012, devine solistul ansamblului de muzică contemporană Contrechamps din Geneva.
Vlad îmbină cu succes cariera concertistică şi cea de compozitor. În 2003 a fost distins cu Marele Premiu al concursului internaţional George Enescu, fapt care i-a confirmat talentul manifestat încă din copilărie. Muzica sa a fost interpretată şi înregistrată de către ansambluri şi interpreţi renumiţi precum London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, European Union Chamber Orchestra, Britten-Pears Orchestra, Ansamblul Profil, Francois Xavier Roth, Tiberiu Soare, Yuko Shimizu-Amoyal. După succesul răsunător în rândul publicului londonez, lucrarea sa pentru orchestra „Halo”, comandată de London Symphony Orchestra, este prezentată în premieră pe continent în 2012 la Festivalul de la Aix-en-Provence, iar apoi înregistrată de LSO.
Institutul Cultural Român şi-a deschis stagiunea anului 2012 la Londra, cu un concert intitulat „Night Music: The chamber works of Vlad Maistorovici” – în colaborare cu artistul multimedia Cristian Luchian. În 2011 St. Classics Prex a prezentat un concert intitulat „Tribute to Freddie Mercury, by Vlad Maistorovici”, un proiect cross-over, care îmbină transcripţii ale legendarului muzician rock cu lucrări camerale aparţinând lui Vlad Maistorovici.

Vineri, 8 noiembrie 2013, ora 19, Abonament 6
Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Gottfried Rabl
Solist: Vlad Maistorovici - vioară
Program:
Fred Popovici - Introducere în anatomia sunetului
Max Bruch - Concertul nr. 1 pentru vioară în sol minor, op. 26
Jean Sibelius - Simfonia nr. 5 în Mi bemol major, op. 82

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

Pentru a primi cele mai recente informaţii cu privire la activitatea Filarmonicii, vă invităm să deveniţi fani Facebook
 

 

Recviem-ul de Verdi, sub bagheta dirijorului Walter Hilgers

  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
1 Nov 2013
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

1 noiembrie 2013

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,

Filarmonica de Stat „Transilvania” are plăcerea de a vă invita la o audiţie deosebită a Recviem-ului de Giuseppe Verdi, vineri, 1 noiembrie, de la ora 19, în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic.
Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” vor concerta alături de soliştii vocali: Nicoleta Ardelean, Andrada Ioana Roşu, Hector Lopez şi Gelu Dobrea, sub bagheta dirijorului Walter Hilgers şi a maestrului de cor, Cornel Groza.

Walter Hilgers şi-a început cariera muzicală studiind tuba, contrabasul şi pianul la Universitatea de Muzică din Aachen. Au urmat imediat colaborări ca tubist, cu Orchestra Filarmonicii de Stat şi Orchestra Simfonică NDR din Hamburg, dar şi cu Orchestra Filarmonicii din Viena. În acelaşi timp, Walter Hilgers a fost şi membru al Orchestrei Festivalului din Bayreuth timp de 12 ani şi membru fondator al Ansamblului German de Alămuri, în cadrul căruia a activat timp de 25 de ani.
Între 1989/1995, a fost profesor la Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Hamburg, ulterior devenind profesor de muzică de cameră pentru alămuri la Hochschule für Musik „Franz Liszt” din Weimar.
În cei 30 de ani de activitate orchestrală, Walter Hilgers a cântat sub bagheta unor dirijori ca Daniel Barenboim, Claudio Abbado, Herbert von Karajan, Lorin Maazel, Zubin Mehta, Riccardo Muti, Georg Solti sau Günter Wand. Colaborarea cu aceşti artişti de prim rang a avut o influenţă extraordinară asupra dirijorului Walter Hilgers.  
Premiul pentru cel mai bun participant la International Conductors Workshop din Košice (1995) a fost şi primul pas într-o lungă colaborare ulterioară cu Orchestra Filarmonicii de Stat din acest oraş. Au urmat invitaţii din partea altor ansambluri din Germania şi din afara ei. Orchestra Filarmonicii din Zagreb,  Orchestra Simfonică Naţională din Buenos Aires, Orchestra de Stat Brandenburg din Frankfurt (Oder), Orchestra Radio din München au fost urmate, în ultimii ani, de colaborări frecvente cu Orchestra Simfonică Radio şi Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, cu Orchestrele Filarmonicilor din Sibiu şi Timişoara sau cu Orchestra Filarmonicii din Nice.
Începând cu stagiunea 2007/2008, Walter Hilgers este dirijor invitat permanent al Filarmonicii din Timişoara.

Născută la Satu Mare, soprana Nicoleta Ardelean a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” (în 1997 Facultatea de Pedagogie Muzicală, secţia Muzică Religioasă,  în 1999 Facultatea de Interpretare Vocală, în 2000 Studiile Masterale; din 2012, este doctorand al instituţiei).
Este laureată (Marele Premiu) a Concursului Naţional de Interpretare Vocală „Sabin Drăgoi” (Timişoara, 1999) şi a Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” (Premiul III, Brăila,1999). În anul 2000 a fost distinsă cu Premiul „Nicolae Bretan” la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală cu acelaşi nume (Cluj-Napoca) şi cu Premiul II şi Premiul Criticilor Muzicali la Concursul Internaţional de Canto din Bilbao, Spania. În anul 2001, în urma debutului internaţional pe scena Operei din Strasbourg, primeşte un  premiu de recunoaştere a talentului  artistic din partea Fundaţiei Europene de Cultură de pe lângă Parlamentul European.
Şi-a făcut debutul scenic în 1999, la Opera din Cluj-Napoca, în rolul Contesei din opera Nunta lui Figaro de Mozart. În perioada 2000/2004 a fost angajata Operei din Constanţa, unde a interpretat rolurile Mimi din Boema de Puccini, Micaela din  Carmen de Bizet, Violetta din La Traviata de Verdi. După debutul său internaţional din Strasbourg (Micaela), este reinvitată aici pentru a cânta Antonia din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach (2002) şi Ines din  L'Africaine de Meyerbeer (2004). Opera din Marseille o invită în 2003 pentru Mimi din  Boema  şi pentru Liu din  Turandot  în 2006 , iar Teatrul din Toulouse în 2004 pentru Nedda din  I Pagliacci  de Leoncavallo. În 2003 îşi face debutul la Opera din Liège în rolul Antonia, fiind reinvitată, un an mai târziu, pentru  Anai din Moise şi Faraon de Rossini, sub bagheta maestrului Alberto Zedda.
În 2001, Nicoleta Ardelean apare pentru prima dată în Germania, în Concertul de Anul Nou susţinut de Orchestra Simfonică din Berlin, urmând apoi Micaela în 2002 şi Antonia în 2004 la Opera din Leipzig. La Santiago de Chile a interpretat Euridice din  Orfeu şi Euridice de Gluck (2002), Giulietta din  I Capuleti e I Montecchi de Bellini (2003), rol pe care îl reia la Festivalul Internaţional de Operă din Savonlinna, Finlanda.
S-a reîntors în Santiago de Chile în 2005, unde a interpretat rolul Micaela, apoi, Donna Anna din Don  Giovanni (2006) şi Contessa în  Nunta lui Figaro (2008),  în regia lui Michael Hampe.
Anul 2004 îi aduce bucuria primului succes pe scena celebrei Opere  La Scala din Milano, cu rolul titular din opera  Beatrice di Tenda de Bellini, sub bagheta maestrului Renato Palumbo. Este reinvitată  în acelaşi an  pentru Micaela din Carmen , avându-l la pupitru pe maestrul Michel Plasson,  regia aparţinându-i lui Nicolas Joel, şi   Antonia din Povestirile lui Hoffmann cu maestrul Gary Bertini. În 2005, artista interpretează rolul Amenaide din opera Tancredi de Rossini (alături de Eva Podles), pe scena Operei din Toulon, Franţa şi pe cea a Operei din Toronto, Canada, unde se reîntoarce  în 2007 , cu rolul Violettei din  La Traviata (dirijor Daniele Callegari).
Au urmat succese răsunătoare la Operele din Bordeaux, Avignon, Rouen, Madrid, Ancona, Lausanne şi Massi, dar şi la Tel Aviv, unde a interpretat rolul titular din La Traviata, în regia şi scenografia lui Franco Zeffirelli.
În 2007, apare pentru prima dată pe scena Operei din Bucureşti,  în cadrul  Festivalului „George Enescu”, cu rolul Micaela. În 2010, a interpretat rolul Neddei pe scena Operei de Stat din Viena, alături de tenorul José Cura şi baritonul Lado Ataneli.
În egală măsură, Nicoleta Ardelean răspunde şi invitaţiilor instituţiilor de profil din România: Filarmonica din Satu Mare, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, Muzeul „George Enescu”, Operele din Cluj sau Timişoara. Un succes recent a fost înregistrat în cadrul Festivalului „George Enescu” 2013, unde soprana a intepretat rolul Desdemonei din Otello de Verdi.
În cadrul Galei Premiilor VIP 2012, artista a fost distinsă cu Premiul pentru Reprezentarea Artei Lirice Româneşti în lume.

Absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, unde a beneficiat de îndrumarea Elenei Andrieş, Andrada Ioana Roşu este solistă a Operei Naţionale din Cluj-Napoca. În repertoriul mezzosopranei, se înscriu roluri din opere ca Idomeneo, Don Giovanni, Nunta lui Figaro de Mozart,  Aida, Un bal mascat, Don Carlos, Trubadurul de Verdi, Boema şi Suor Angelica de Puccini, Cavaleria rusticană de Mascagni sau Oedipe de Enescu.
Andrada Ioana Roşu abordează, în egală măsură, şi lucrări vocal-simfonice (Recviemul de Mozart, Simfonia a IX-a de Beethoven sau Recviemul de Verdi), precum şi creaţia de lied a lui Schumann, Brahms, Spohr, Richard Strauss, Mahler sau de Falla.
Mezzosoprana a colaborat cu teatrele lirice din Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Braşov, precum şi cu Filarmonica din Iaşi.

Hector Lopez şi-a început cariera muzicală la Conservatorul din Mexico City, unde a studiat violoncelul (cu Sona Poshotian), saxofonul (Joel David Katz) şi arta cântului (Francisco Araiza, Irma Gonzalez). Mulţumită unei burse primite din partea Societăţii Internaţionale a Valorilor Artei Mexicane, Hector Lopez s-a bucurat de îndrumarea unor muzicieni ca Renata Scotto, Enrique Patrón, Teresa Rodriguez, Nico Castel, Denise Massé, Joan Dornemann.
În 2003, a câştigat Concursul Naţional „Carlo Morelli”, fiind recompensat ulterior cu o bursă de studii care i-a dat şansa de a colabora cu Portland Opera Performance Studio şi cu personalităţi ca Tito Capobianco, Justino Diaz, Shirley Verret, Daniel Orlando sau David Lofton.
În 2004, Ludovic Spiess l-a invitat pe Hector Lopez să colaboreze cu Opera Naţională din Bucureşti, tenorul fiind de atunci membru al ansamblului instituţiei. De atunci, a lucrat cu artişti ca Viorica Cortez, Ludovic Spiess, Cornel Stavru, Ion Piso, Ionel Pantea, Eduard Tumagian, Nelly Miricioiu, Kaludi Kaludov sau Sorina Munteanu.
În repertoriul tenorului, se regăsesc roluri din opere ca Don Giovanni, Răpirea din Serai şi Cosi fan tutte de Mozart, Lucia di Lammermoor, Elixirul dragostei şi Roberto Deveraux de Donizetti, La Traviata, I due foscari, Alzira, Rigoletto, Macbeth, Nabucco, Trubadurul, Un bal mascat şi Ernani de Verdi, Faust şi Romeo şi Julieta de Gounod, Boema, Madama Butterfly, Tosca şi Il Tabarro de Puccini, Carmen de Bizet, Werther şi Manon de Massenet, Andrea Chenier de Giordano, Lakmé de Délibes sau Damnaţiunea lui Faust de Berlioz. Din repertoriul vocal-simfonic, Hector Lopez a abordat Recviemul de Mozart, Anotimpurile de Haydn, Stabat Mater de Rossini sau Recviemul de Verdi.

Născut în 1987 la Arad, Gelu Dobrea a absolvit Facultatea de Muzică din Timişoara, participând, în paralel, la cursurile de măiestrie susţinute de David Crescenzi, Ionel Pantea, Mariana Nicolesco, Petre Sbârcea şi Gheorghe Victor Dumănescu. Din anul 2008, este artist liric la Opera Naţională din Timişoara.
A colaborat cu Opera Maghiară din Cluj, Opera din Braşov, Filarmonica din Arad, Klassik Festival Schloss Kirchstetten, Kufstein Operetten Sommer Festival.
Gelu Dobrea şi-a înscris în repertoriu opere ca Nunta lui Figaro, Flautul fermecat şi Don Giovanni  de Mozart, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Tosca şi Boema de Puccini, La Gioconda de Ponchielli sau Rigoletto de Verdi.

Vineri, 1 noiembrie 2013, ora 19, Abonament 5
Colegiul Academic
Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Walter Hilgers / Dirijorul Corului: Cornel Groza
Solişti:
Nicoleta Ardelean - Soprană
Andrada Ioana Roşu - Mezzosoprană
Hector Lopez - Tenor
Gelu Dobrea - Bariton

Program:
Giuseppe Verdi - Messa da Requiem

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).

20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

 

Concertele Filarmonicii de Stat „Transilvania“ - Septembrie

  • Cluj-Napoca
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
20 Sep 2013 - 27 Sep 2013
Eveniment special: 
Nu
Vineri, 20 septembrie 2013, ora 19
Biserica Unitariană, Bld. 21 Decembrie 1989
Orchestra de Cameră „Transilvania”
Solişti:
Ana Török
Vlad Răceu
Roxana Oprea 
Cosmin Fidileş 
 
În program:
Johann Sebastian Bach
- Suita pentru orchestră nr. 2 în si minor, BWV 1067
- Solo flaut: Alexandru Rebreanu
Georg Philipp Telemann
Concertul pentru patru viori şi basso continuo în Re major, TWV 40:202
(orchestraţie: Alexandru Murariu)
Concertul pentru patru viori şi orchestră de coarde în La major, TWV 54:A1
Antonio Vivaldi  - Concertul pentru patru viori şi orchestră de coarde în si minor, RV 580
Dmitri Şostakovici  - Simfonia de cameră în do minor, op. 110 a
 
PREŢUL BILETELOR 
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor). 
 
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
 
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!
 
Vineri, 27 septembrie 2013, ora 19, Abonament 1
Colegiul Academic
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Theo Wolters 
Solişti: 
Alexandru Şerban Chiş - vioară
Bogdan Mihai Chiş - violoncel
 
În program:
Johannes Brahms - Uvertura festivă academică, op. 80
Dublul concert pentru vioară şi violoncel în la minor, op. 102
Antonín Dvořák - Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95, Din Lumea Nouă
 
 
 

Concertele Filarmonicii de Stat „Transilvania“ – Septembrie 2013

  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
4 Sep 2013 - 27 Sep 2013
Eveniment special: 
Nu
Miercuri, 4 septembrie 2013, ora 19
Colegiul Academic 
 
Concert extraordinar
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Jörg Widmann (Germania)
Solişti: 
Sergei Nakariakov - trompetă (Rusia)
Alfred Melichar - acordeon (Austria)
Wilhelm Bruck - chitară (Germania)
 
În program:
Ulpiu Vlad - Simfonia I, Lumina drumurilor
Jörg Widmann - Ad absurdum pentru trompetă şi orchestră mică 
Misa pentru orchestră mare
 
Eveniment realizat în colaborare cu Festivalul Internaţional „George Enescu” şi 
Artexim Bucureşti
 
Vineri, 20 septembrie 2013, ora 19
Biserica Unitariană, Bvd. 21 Decembrie 1989
 
Orchestra de Cameră a Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Solişti:
Ana Török
Vlad Răceu
Roxana Oprea 
Cosmin Fidileş 
 
În program:
Johann Sebastian Bach - Suita pentru orchestră nr. 2 în si minor, BWV 1067
Georg Philipp Telemann - Concertul pentru patru viori şi basso continuo în Re major, TWV 40:202
(orchestraţie: Alexandru Murariu)
Concertul pentru patru viori şi orchestră de coarde în La major, TWV 54:A1
Antonio Vivaldi - Concertul pentru patru viori şi orchestră de coarde în si minor, RV 580
Dmitri Şostakovici - Simfonia de cameră în do minor, op. 110 a
 
Vineri, 27 septembrie 2013, ora 19, Abonament 1
Colegiul Academic
 
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Theo Wolters 
Solişti: 
Alexandru Şerban Chiş - vioară
Bogdan Mihai Chiş - violoncel
 
În program:
Johannes Brahms - Uvertura festivă academică, op. 80
Dublul concert pentru vioară şi violoncel în la minor, op. 102
Antonín Dvořák - Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95, Din Lumea Nouă
 
 

Toamna Muzicală Clujeană / Cluj Musical Autumn

  • Cluj-Napoca
  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Mapamond
  • Muzica
  • Concerte
  • Festivaluri
Data: 
4 Oct 2013 - 25 Oct 2013
Eveniment special: 
Nu
4 - 25 octombrie 2013/ 4 - 25 october 2013
 
Toamna Muzicală Clujeană este cel mai longeviv festival de muzică clasică din România.  Prima ediţie a festivalului a avut loc în 1965. Cu o mică excepţie (doi ani de întrerupere), festivalul şi-a păstrat ritmicitatea anuală de-a lungul întregii sale istorii, în 2013 ajungând la cea de 47-a ediţie. 
Invitaţii festivalului, veniţi atât din România, cât şi din Europa, concertează în mai multe locaţii din Cluj: Colegiul Academic, Sala Studio a Academiei de Muzică “Gh. Dima”, Catedrala Româno-Catolică “Sf. Mihail”, Diesel Club, Sala “Tonitza” a Muzeului de Artă Cluj.
Ediţia din acest an a Toamnei Muzicale Clujene va începe în data de 4 octombrie  şi se va întinde pe durată a 3  săptămâni, până în 25 octombrie 2013.
Pe durata celor 21 de zile de festival publicul meloman va fi invitat să se reîntâlnească cu nume mari din panoplia artiştilor români. Au dat curs invitaţiei Cristian Mandeal, Oxana Corjos, Iulia Merca,  Iulia Isaev, Tony Bardon, Sándor Árpád, Adrian Borza, Claudia Robles Angel, Ansamblul celor 12 violoncele Napocelli,   Ansamblul AdHoc, Trio Barocco, organistul Erich Türk, pianistul Vesmás Tamás, Ansamblul cameral La Follia, Cvartetul Arcadia, violoncelistul Răzvan Suma, Gheorghe Dumănescu, ClarinetoMania, Bianca şi Remus Manoleanu, pianista Silvia Sbârciu, Silvia Sorina Munteanu, Adela Zaharia, Ştefan Korch şi Lucian Petrean, dar şi muzicieni internaţionali de renume precum pianiştii Sivan Silver (Germania), Gil Garburg (Germania) şi Josu Okiñena (Spania), violonistul David Grimal (Franţa), dirijorii Olíver Diaz (Spania) şi Ferenc Gábor (Germania). 
Un caracter aparte al acestei ediţii va fi dat de programul împărţit în cinci secţiuni: Panoramic Componistic Contemporan, Serate camerale, Jubilee muzicale, Nestemate ale Barocului şi cele patru concerte Cap de Afiş (2 simfonice şi 2 vocal-simfonice).
Concertele secţiunii Jubilee muzicale  marchează: 200 de ani de la naşterea compozitorului Giuseppe VERDI, împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Richard WAGNER, 300 de ani de la naşterea organistului Johann Ludwig KREBS şi comemorează 50 de ani de la moartea lui Paul HINDEMITH.
Pentru mai multe detalii despre artiştii TMC şi programul festivalului vă invităm pe website-ul oficial www.tmc.filacluj.ro şi în social media: facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana, twitter.com/TmcCluj. 
 

Cluj Musical Autumn is the longest festival of classical music in Romania. The first edition took place in 1965. With a little exception (two-year of interruption), the festival has kept its annual rhythm throughout its history, in 2013 reaching to the 47th edition.
The guest artists, invited from Romania and Europe, are playing in different locations from Cluj-Napoca:  the Academic College, Studio Hall of the “Gh. Dima” Music Academy, Roman-Catholic Cathedral “St. Mihail”, Diesel Club, “Tonitza” Hall of the  Art Museum of Cluj.
This year Cluj Musical Autumn Festival begins on 4th October and will last 3 weeks until 25th October 2013.
During the 21 days of the festival, the music lovers are invited to meet with big names from the panoply of romanian artists, such as: Cristian Mandeal, Oxana Corjos, Iulia Merca,  Iulia Isaev, Tony Bardon, Sándor Árpád, Adrian Borza, Claudia Robles Angel, Napocelli –the Ensemble of 12 cellos,  AdHoc Ensemble, Trio Barocco,  organist Erich Türk, piano player Vesmás Tamás, La Follia Ensemble, Arcadia Quartet, cellist Răzvan Suma, Gheorghe Dumănescu, ClarinetoMania, Bianca and Remus Manoleanu, piano player Silvia Sbârciu, Silvia Sorina Munteanu, Adela Zaharia, Ştefan Korch and Lucian Petrean, but also with remarkable international names: pianists Sivan Silver (Germany), Gil Garburg (Germany) and  Josu Okiñena (Spain), violonist David Grimal (France), conductors Olíver Diaz (Spain) and Ferenc Gábor (Germany).
A unique character of this edition will be given by the program divided into five sections:  Panoramic Componistic Contemporary, Chamber musicales, Musical Anniversaries, Gems of the Baroque and four headlining concerts (two symphonic and two vocal-symphonic).
Concerts from the section Musical Anniversaries marks: 200 years since the birth of the composer Giuseppe VERDI, the 200th anniversary of the birth of Richard WAGNER, 300 years since the birth of organist  Johann Ludwig KREBS and commemorates 50 years since the death of Paul HINDEMITH. 
For more details about the artists and Cluj Musical Autumn Festival check the official website www.tmc.filacluj.ro and our social media: facebook.com/ToamnaMuzicalaClujeana, twitter.com/TmcCluj. 
 
 
  • «
  • ‹
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact