Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Tangaj Dance

Performance-ul Aftertaste la Muzeul Național de Artă Contemporană

  • Muzee
  • Tangaj Dance
  • Teatru
  • Wasp
  • Dans
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României
Data: 
12 Nov 2015 - 14 Nov 2015
Eveniment special: 
Nu

MNAC Central, Palatul Parlamentului (etaj 4, Auditorium)

Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește joi, 12 noiembrie, și sâmbătă, 14 noiembrie, performance-ul Aftertaste. Spectacolul a avut premieră în eXplore festival anul acesta și are la bază colaborarea dintre coregraful Simona Deaconescu și dramaturgul vienez Krõõt Juurak. Colaborarea dintre cele două artiste s-a concretizat într-un peformance neconvențional în care sunetul este alterat la infinit și prelucrat live iar publicul are libertatea de a alege perspectiva din care privește spectacolul. Performance-ul va avea 3 reprezentații în sala Auditorium, joi de la orele 19:00 și sâmbătă de la orele 17:00 si 19:00.

Aftertaste are ca punct de pornire mărturisirile unor persoane sinestezice, cu diferite forme de autism și copii transgender. Într-un univers al senzațiilor duse la extrem și al întrebărilor simple care nu-și găsesc răspuns Diana Spiridon, Simona Dabija și Denis Bolborea transformă informația cu corpul lor dând naștere la o realitate credibilă, dar care se derulează pe alte coordonate.

Aftertaste este un spectacol instalație în care corpul devine neformat, destratificat și dezarticulat, alcătuit din milioane de particule în continuă mișcare, lăsând o impresie de eternă reîntoarcere. Poate fi harta unui delir, un spectacol fără început și fără sfârșit, construindu-se și deconstruindu-se neîncetat. Două dansatoare într-o supra-realitate guvernată de reguli aleatorii se depersonalizează, lăsând memoria colectivă să circule înainte și înapoi, una către alta și amândouă către aparatele de captat sunet. Informația este generată și transformată la infinit. Ca să reușească să vadă lumea,trebuie să oprească lumea.

"În Aftertaste descompunem o secundă din viața noastră în nanosecunde, ne lăsăm gândurile suspendate în spațiu și timp, libere să călătorească în direcții aleatorii, cu viteze diferite. Poate fi halucinant, intim, fluctuant și îți dă timp să analizezi și să generezi intrebări. E un performance în care ne transformăm constant și ne place să ne regăsim în fiecare dintre cei care ne privesc."

Simona Deaconescu

Intrarea se face în baza biletului de intrare la MNAC: 10 lei (bilet întreg) / 2,5 lei (bilet redus pentru elevi și studenți). Accesul în curtea MNAC este permis atât cu mașina personală, cât și cu taxiul.

Aftertaste este o producție Tangaj Dance, co-produsă de WASP-Working Art Space and Production și 4 Culture. Spectacolul face parte din proiectul cultural Camera 0003_Linii de fugă, co-finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și finanțat în cadrul Programului cultural EȘTI BUCUREȘTI, prin ARCUB și Primăria Municipiului București. Partener: Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC.

 

 

 

APEL pentru artiști interactivi și new media // Platforma X

  • Arta
  • Asociatia 4Culture
  • Mapamond
  • Tangaj Dance
  • Teatru
  • WASP București
  • Expoziţii
  • Workshops
Data: 
8 Aug 2014
Eveniment special: 
Nu

În preambulul celei de-a 9a ediții a eXplore dance festival — Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival, cel mai important eveniment de dans și performance din România, Asociația 4Culture în co-producție cu Tangaj Dance dau startul Platforma X — un program de rezidențe ce oferă suport în cercetarea și producția de proiecte interactive, new și trans-media, dedicat noii generații de artiști interactivi din România și din Europa.
Căutând să exprime o înțelegere critică a tehnologiei, Platforma X se adresează tinerilor artiști vizuali preocupați de sincretismul dintre genurile artistice, cu precădere implicați în proiecte digitale și instalații interdisciplinare. Hot-spot-ul creativ al Platformei este invazia tehnologică în arta contemporană. Biotehnologia, ingineria genetică și moleculară, robotica, somatica, explorarea luminii, sunetului sau a altor mecanisme tehnologice sunt speculate în contextul imersiv al unor instalații video-art, ce pot avea sau nu și valențe performative.
Tema ediției de anul acesta este reimaginarea/ reconfigurarea spațiului expozițional din cadrul WASP, un studio modern și minimalist dedicat producțiilor performative aflat în interiorul unei foste fabrici comuniste, printr-o abordare evolutivă, atât estetică cât și reflexivă.
Lăsând în urmă lumea instituționalizată a artei, proiectul este un manifest de creativitate și inovație a noii generații. Platforma X nu încurajează perspectiva statică, ci cea a spațiului în continuă mișcare și transformare. Scopul estetic al platformei este să stârnească curiozitatea, să se joace cu posibilitățile de percepție, să introducă procese performative inedite care să creeze o dezorientare deliberată.
Punctul de pornire al proiectului va fi o perioadă de o lună de rezidență la WASP — Working Art Space and Production din București, în cadrul căreia artiștii vor lucra la producția proiectelor individuale sau de grup în regim de mentorship, completat de workshopuri și sesiuni de discuții publice.

Metode de aplicare

  • completează formularul de aplicare: http://docs.google.com/file/d/0ByibN4Evfw21WXl5M3FGU1ZiNFU/edit
  • eventualele atașamente vor fi trimise via wetransfer.com.
  • aplicațiile și CV-urile vor fi trimise la contact@waspmagazine.com (CC: tangajdance@gmail.com), cu mențiunea Aplicație Platforma X.

Perioada de aplicare: marți, 15 iulie 2014 — vineri, 8 august 2014.
Deadline: vineri, 8 august 2014.
Aplicanții acceptați vor fi contactați în cursul săptămânii 11–17 august 2014.
Perioada de rezidențe și producție: 18 august — 14 septembrie 2014.
Săptămâna expozițională Platforma X: 15—21 septembrie 2014.

Orientări și cerințe

  • Acest apel se adresează atât artiștilor români, cât și celor din Europa.
  • Propunerile pot fi trimise atât în limba română, cât și în limba engleză.
  • Număr de lucrări: maxim 2/autor.
  • Propunerile trebuie să vizeze proiecte care nu au mai fost expuse până acum.
  • Lucrările pot să ia orice formă, însă trebuie să fie bine documentate, de sine stătătoare, ușor de transportat și sustenabile unor prezentări ulterioare.
  • Lucrările trebuie să fie potrivite și să încurajeze participarea unei sfere largi de public, de la copii până la adulți.
  • Încurajăm proiectele colaborative, care implică îmbinarea mai multor domenii de studiu. (ex. design și biologie, artă vizuală și tehnologie etc.)

Echipa Platforma X este deschisă la aplicații originale și imaginative care să pună în lumină creativitatea, inventivitatea și simțul estetic al tinerilor artiști. De asemenea, încurajăm experimentele, rezolvarea de probleme și găsirea de metode de a implica publicul în moduri inovatoare, ce provoacă gândirea.

Prima ediție a platformei va fi curată de Olivia Nitiș, vice-președinte al Experimental Project Association și unul dintre cei mai apreciați curatori de artă din România.

„Structurile alternative de cercetare și producție artistică sunt foarte necesare în România actuală. Sistemele de învățământ universitar și preuniversitar (în cazul liceelor de profil) nu reușesc să acopere și să internalizeze în timp real cerințele și dinamicile artei contemporane, astfel încât să poată forma artiști contemporani. Producția artistică în România deși pare foarte bogată, la o privire mai atentă ea dezvăluie niște goluri semnificative lăsând anumite zone sau nișe de problematizare complet neexplorate. Astfel putem spune, în ciuda poate multor sprâncene ridicate, ca nu prea se face artă contemporană acolo unde este nevoie de bugete semnificative (sau bugete punct) și o imaginație pe măsură. Investiția precară în producția artistică contemporană determină artiștii foarte buni să găsească soluții alternative de lucru, să producă lucruri mici la scară mare. Politicile curatoriale locale încurajează timid producțiile noi. Platforma X are calitatea de a fi o structură alternativă de producție care poate oferi spațiu de lucru, interacțiune și expunere, materiale și aparatură, un buget de producție și ghidaj asigurat prin sistemul de mentorat artiștilor în formare. Nu în ultimul rând oferă dialogul cu un curator, dialog pe care îl găsesc nu doar util, ci și provocator în sensul unui rezultat expozițional determinat de o practică colaborativă și un proces de definire individuală și conectare la celălalt prin concept și dezbatere. Curatorul este astfel asimilat pentru că se lasă asimilat în contextul în care instanța curatorială este una decizională. Vor fi interesante raporturile de putere atunci când miza este de a produce împreună cu ceilalți și o operă curatorială.” — Olivia Nitiș

Scopul general este de a explora limitele dintre gândirea individuală și gândirea interactivă, precum și legătura dintre imagine, tehnologie și spațiu. Metodele de lucru ale mentorilor vor varia între sesiuni discursive și sesiuni de practică. Participanții își vor prezenta pe rând proiectele și intențiile, urmate de discuții și activități specifice. Întâlnirile vor avea scopul de a clarifica problemele conceptuale și tehnice ale fiecărui proiect și de a oferi platforma și contextul pentru un proiect colaborativ pentru care participanții vor lucra atât cu mentorul, cât și cu curatorul. Prezentările finale ale fiecărui grup vor servi la procesul de autoevaluare și la dezvoltarea abilității de a articula proiecte personale, dar și contribuții individuale la proiecte de grup.

Printre mentorii primei ediții Platforma X se numără:

Marilena Preda Sânc
http://preda-sanc.ro/
Profesor la Universitatea Națională de Arte din București, lucrează în tehnici tradiționale și noi media, realizează lucrări mix-media cu caracter transdisciplinar și își asumă rolul de a direcționa contribuția individuală către miza colaborativă de a produce o instalație tip environment:
„În cadrul proiectului Platforma X propun conştientizarea şi dezvoltarea în etape a unui proces creativ şi materializarea în obiect artistic, instalaţie, enviroment prin utilizarea unui / mai multor medium-uri artistice.”

Ciprian Ciuclea
http://www.ciuclea.ro/
Interesat de activități site-specific, Ciprian Ciuclea dezvoltă instalații complexe ce implică lumini, sunete și video, adesea folosind propriul corp drept instrument. În cadrul Plaforma X, el propune cercetarea relației dintre artă, tehnologie și știință, prin dezvoltarea unui proces creativ individual, ce va combina sesiuni teoretice și pratici tehnice care vor extinde viziunea conceptuală și perspectivele tehnologice către o redefinire a spațiului.
„Mișcarea generează spațiu. Spațiul nu poate fi perceput sau înțeles decât ca proiecție subiectivă. Instabilul definește un spațiu precis.
Din această perspectivă propun un proiect de subordonare a spațiului utilizând tehnologia ca exten- sie individuală, profund subiectivă, aflată în permanentă mișcare. Nu mă gândesc aici la o instalație convențională (în cazul în care putem defini convenționalul).
Monitorul, iluzia bidimensionalului, dubla reflexie și lumina indirectă sunt termeni cheie. Tehnologia nu trebuie să fie neapărat costisitoare, cum nu trebuie să ridice probleme de utilizare celor care aplică la acest program. Minimalul poate aduce suficientă substanță creativă. Folosirea obiectului tehnologic (oricare ar fi acesta) poate fi privită ca pe o colectare inversă de informație. Suntem obișnuiți să percepem exteriorul și să-l asimilăm ca atare fără a-i chestiona structurile posibile. Interiorul furnizează aici un minim de substanță care definește ulterior spațiul exterior. Este un proces ireversibil.”

Jan Eugen și Cosmina Chituc
http://squaremedia.ro/
Square Media este atelierul certificat Digigraphie de producție a imaginii digitale și de grafică. Dedicați calității, credem că lucrul de valoare în ambele direcții constă în viziunea unitară asupra întregului: de la detaliul de producție la construcția mesajului final. Pornind de la noțiuni de bază legate de print-ul de artă, tehnici de imprimare bazate pe teorie și field-tripuri, Jan Eugen și Cosmina Chituc vor direcționa participanții către zonele nontradiționale de tip instalație/obiect/lightbox/suporturi neconvenționale, care au la bază tehnici de print.
„Experiența și un fel anume de a înțelege lucrarea de artă — fie ea printată în ediție limitată, fie reprodusă, fie (re)contextualizată într-o expoziție sau într-o carte —, ne-au adus aproape de artiști din variate zone și medii de expresie. Valoarea adăugată pentru noi constă în depășirea limitelor de producție și a standardelor de comunicare. Este ceea ce încercăm să exprimăm public atunci când producem o lucrare sau organizăm la rândul nostru evenimente sau întâlniri de formare pentru tineri artiști. Dialogul acesta este singular și a condus către dezvoltarea unui portofoliu ce a crescut în timp și care este acum similar celui al unei instituții de artă. Iată de ce considerăm participarea noastră în cadrul proiectului Platforma X ca un experiment în sensul cuplajului dintre printul de artă ca tehnică de producție și apropierea de acest tip anume de print ca experiență artistică interdisciplinară.”
Prezența altor mentori și speakeri urmează să fie confirmată, pe parcurs.
Pentru informații suplimentare contactați-ne la contact@waspmagazine.com.
 


*Un proiect în co-producție 4Culture, WASP — Working Art Space & Production și Tangaj Dance, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), cât și în cadrul programului ARCUB — București 555.

 

 

© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact