Bucuresti

COMUNICAT DE PRESA

Bucurestiul va fi gazda unei faimoase expozitii cehesti de design realizat din electronice uzate

Bucuresti, 5 aprilie 2011

Colectia unica de bijuterii, accesorii de moda si decoratiuni interioare realizate de designerii cehi Ana Kozova, Jana Krovova si Linda Ciharova reunite sub numele TRASH MADE va fi prezentata si la Bucuresti. Vernisajul expozitiei va avea loc joi, 7 aprilie, ora 7.00 PM la galeria Atelier 35 (Strada Selari 13).

Instalatiile TRASH MADE au avut mare succes la DESIGNBLOK, cel mai important show de design din Praga. Autorii folosesc aparate electrocasnice vechi, cum ar fi tastaturi provenite de la calculatoare, telefoane mobile sau radiouri stricate pe care le transforma in piese pretioase de arta.

„Sunt foarte fericit ca putem organiza aceasta expozitie unica in Bucuresti, pe care artistele au pregatit-o special pentru Atelierul 35. Mai mult decat atat, este prima data cand acest proiect este prezentat si in alta tara, in afara Republicii Cehe“, spune Rene Kubasek, director Centrul Ceh Bucuresti.

Pe langa expozitie vor mai fi si alte activitati conexe, cum ar fi Scrabble jucat cu litere din tastatura calculatorului, iar ziua de 8 aprilie va fi dedicata workshop-urilor pentru copii, in cadrul carora acestia isi vor confectiona propriile bijuterii din calculatoare sau telefoane mobile uzate.

„Participantii la aceasta expozitie sunt invitati sa-si aduca propriile mici aparate electrocasnice uzate. Le vom arata ce fel de bijuterii pot sa-si confectioneze din ele“, spune designerul TRASH MADE Anna Kozova, cea care va organiza workshop-ul de la Atelier 35.

„Intr-un fel, aceasta este urmarea evenimentului Second Chance, cand am strans sute de brazi de Craciun aruncati la gunoi si i-am plantat in Parcul Izvor din Bucuresti, la inceputul anului acesta, in ianuarie. Vrem sa aratam inca o data, ca arta si spiritul ecologic merg imbinate foarte usor”, a adaugat Rene Kubasek.

Colectia TRASH MADE a fost realizata in colaborare cu REMA Systems (o companie de reciclare non-profit din Republica Ceha, care colecteaza, sorteaza si recicleaza materialele electronice uzate). Cateva din produsele prezentate au fost confectionate in cadrul unor workshop-uri realizate cu persoane cu dizabilitati fizice sau psihice.

Expozitia din Atelier 35 (str. Selari, 13) va fi deschisa de pe 7 aprilie pana pe 6 mai, de luni pana vineri intre orele 11.00 si 19.00.

Acest eveniment este organizat de Centrul Ceh din Bucuresti.

Miercuri 6 aprilie, ora 22.00 la CONTROL:

PRESS PAUSE PARTY by Paula
Students* Night in Control

Seria noptilor de miercuri dedicate studentilor continua !
Este ultima editie anul acesta, deci hai in CONTROL!
Intrarea este libera.

Special BAR Discounts !!!
Clubul Control se afla pe Str. Academiei, nr 19, in pasajul Victoria, intrarea dinspre Facultatea de Arhitectura.

Duminică, 10 aprilie (19.00), spectatorii sunt invitaţi să petreacă la ONB o altă seară specială. De această dată, celebra creaţie semnată de Giacomo Puccini, „La Bohème“,  îi va purta pe iubitorii de operă în Parisul primei jumătăţi a secolului XIX, în Cartierul Latin în care viaţa boemă, romantismul şi visarea se îmbinau cu sărăcia. Reprezentaţia se va bucura de prezenţa la Bucureşti a sopranei CELIA COSTEA (în rolul lui Mimi), alături de aceasta evoluând artiştii ONB Marius Manea, Dorina Cheşei, Ionuţ Pascu, Vasile Chişiu, Horia Sandu, Paul Basacopol, Ştefan Schuller, Adrian Ionescu şi Constantin Negru. Corul este coordonat de maestrul Stelian Olariu, corul de copiii a fost pregătit de Vasile Corjos, iar întregul spectacol se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Vlad Conta.

Celia Costea este absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti, urmând apoi o serie de cursuri de perfecţionare cu mari nume ale artei lirice precum Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu, Ileana Cotrubaş. A fost remarcată de specialiştii din afara graniţelor României, ca urmare a importantelor distincţii obţinute la competiţii lirice din străinătate: premiul I la Concursul Internaţional „Valsesia Musica” – Italia - 2004, premiul I şi cel al publicului la Concusrul Internaţional de Canto “Francisco Vinas” - Spania 2003, aceleaşi distincţii fiindu-i acordate şi la competiţia internaţională de canto organizată la Beijing în 2002. Printre rolurile interpretate deja se numără: „Le Nozze di Figaro”– Contesa, “ Don Giovanni” – Donna Elvira (Wolfgang Amadeus Mozart), „Carmen”– Micaela (Georges Bizet), “Turandot” – Liu, “La Bohème” – Mimi, “Tosca” – Floria Tosca (Giacomo Puccini), “Il Trovatore” – Leonora, “Otello” – Desdemona (Giuseppe Verdi), “Oedip” – Antigone (George Enescu) ş.a. Printre marile scene pe care a fost aplaudată se află Opera de Stat din Viena, Royal Opera House – Covent Garden, teatrele lirice din Marsilia, Toulouse, Praga, Atena ş.a.

COMUNICAT  DE  PRESĂ

Opera Naţională Bucureşti (ONB) propune spectatorilor săi şi la acest final de săptămână un program ce nu trebuie ratat!

Vineri, 8 aprilie (18.30), reprezentaţia cu mult-îndrăgitul titlu verdian „Aida“ va fi dedicată memoriei sopranei Lucia Bercescu (1911-1995), personalitate a artei lirice româneşti care şi-a construit o carieră internaţională impresionantă, fiind considerată una dintre cele mai mari voci de operă din lume din ultima jumatate a secolului XX. Anul 2011 marchează împlinirea a o sută de ani de la naşterea artistei.

Povestea de dragoste între tânărul general egiptean Radames şi prinţesa etiopiană Aida va prinde viaţă graţie unei distribuţii de valoare: Silvia Sorina Munteanu, EFE KISLALI – artist invitat, LILIANA MATTEI CIUCĂ – artist invitat, Marius Boloş, Eugen Secobeanu, Horia Sandu, Valentin Racoveanu, Dorina Cheşei şi soliştii de balet: Mădălina Slăteanu, Magdalena Rădulescu, Alin Gheorghiu. Corul este pregătit de maestrul Stelian Olariu, întrega reprezentaţie desfăşurându-se sub bagheta dirijorului Iurie Florea.

Lucia Bercescu a început să studieze muzica la vârsta de 17 ani, urmând drumul deschis de sora sa mai mare,  soprana lirică ce fusese numită de un juriu condus chiar de George Enescu ca “cea mai frumoasă voce a României”. Lucia Bercescu a debutat pe scena Operei Române din Bucureşti în 1939 în rolul Margaretei din “Faust” (Charles Gounod), apariţia ei fiind observată şi aclamată atât de publicul larg, cât şi de critica de specialitate. În 1942 a fost remarcată la Viena, în urma participării la un concurs de canto alături de alte 15 soprane din întreaga lume şi a fost angajată la Volksoper, unde a debutat cu rolul titular din „Aida” (Giuseppe Verdi). Cariera sa a însemnat un permanent periplu între Bucureşti şi cele mai mari scene lirice ale lumii, a dat viaţă tuturor rolurilor importante, înregistrând mereu succese răsunătoare. În 1951 a traversat oceanul cucerind şi publicul din Statele Unite, unde a fost angajată la New-York City Opera şi la teatrul liric din Philadelphia, efectuând apoi turnee şi în America Latină, în Guatemala, San Salvador, Porto Rico şi Mexico.  Printre dirijorii sub bagheta cărora a cântat se numără şi George Enescu şi Ionel Perlea.

“Viata: o opera de arta prin excelenta!” Radu Beligan

Radu Beligan isi povesteste viata!
11 aprilie, ora 19.30, Palatul National al Copiilor

“Dintre toate operele, cea mai frumoasa este o viata bine traita. As zice chiar ca este opera de arta prin excelenta.” In continuarea acestui profund si superb mesaj al maestrului Radu Beligan, am adauga ca insasi viata acestui “titan” al scenei teatrale autohtone poate fi descrisa ca fiind o capodopera. Si pentru ca merita povestita, puteti admira frumoasele istorisiri despre cariera si viata sa in cadrul reprezentatiei unice “Confesiuni despre viata si arta”, ce va avea loc pe data de 11 aprilie, ora 19.30 la Palatul National al Copiilor.
Timp de doua ore va veti afla in compania maestrului, care va face marturisiri interesante legate de personalitatile lumii teatrale care i-au marcat destinul si cariera de-a lungul timpului, despre modelele sale - Lucia Sturdza Bulandra, Victor Ion Popa, Al. Giugaru, Ion Iancovescu, Elvira Godeanu, George Vrac, dar si pareri sau sfaturi privind teatrul romanesc din ziua de astazi, dupa mai bine de 70 de ani de activitate.
“Daca maestrul se regaseste ca si regizor pe afisele mai multor reprezentatii ce ruleaza cu succes in acest moment, se pare ca publicul este absolut fascinat de ceea ce l-a format si il defineste pe omul Radu Beligan din ziua de astazi, astfel ca dorinta de a-l privi si asculta pe maestru vorbind despre intamplarile propriului spectacolul al vietii sale este una ascendenta. De aceea vom face tot posibilul sa raspundem pozitiv solicitarilor publicului in ceea ce priveste acest eveniment”, mentioneaza Pepino Popescu, organizator al reprezentatiei.
Va informam ca pretul biletelor pentru “Confesiuni despre viata si arta” este de 60 Lei, acestea fiind disponibile in reteaua Vreau Bilet (Unirea Shopping Center, et. 2), Carrefour Feeria (Baneasa Shopping City), la Palatul National al Copiilor si online prin www.vreaubilet.ro.

(reciclare şi meştereală)

La Muzeul National al Taranului Roman si la Galeria Recycle Nest, Bucuresti
Un proiect de Teodor Graur
Curator: Erwin Kessler

Vernisaj:
MTR – 17 martie, orele 18.00, sala Acvariu
Recycle Nest – 22 martie, orele 18.00

Revenirea in forta a lui Teodor Graur, ca protagonist pe scena artei romanesti actuale, este un fenomen ce tine nu doar de metabolismul creator al artistului insusi, ci si de criza de crestere a culturii si civilizatiei contemporane.

Directia recuperatoare a ansamblurilor tehno-ideologice, a politicilor vizuale si a idealurilor stilistice inspirate de utopia modernista, inceputa anul trecut cu expozitia Remodern, este continuata in prezent prin Balcanianul, pe fondul deziluziei actuale in raport cu promisiunile si tentatiile civilizatiei abundentei, care i-a fost parca doar aratata Romaniei, pentru cativa ani, pentru ca apoi sa fie retrasa de pe raft pentru o durata nedefinita, pe motiv de recesiune, inadecvare, exagerare.

Balcanianul este produsul SF al unei civilizatii post-industriale neo-primitiviste, distopic rural-citadina, in care deprinderea centrala este aceea de a te descurca cu lucruri putine si in general stricate, de a te descurca in esenta cu lipsa, cea care indeamna mereu la solutii ingenioase atat ca manualitate, cat si ca speculatie inteligibila. Balcanianul nu putea sa apara decat in epoca de fier vechi actuala, nu in epoca de fier forjat a marilor proiecte primordiale. Acum, in perioada marii carpeli universale, Balcanianul deapana povestea - finalmente optimista - a unei figuri patriarhale (creatorul ca reparator general), intens activ intr-o lume in care abundenta este un reziduu, iar reziduul abunda, si in care idealitatea o reprezinta supravietuirea. Incisiv, activ, ludic, lucid, acesta este mitul de etapa al lui Teodor Graur.
Erwin Kessler, Balcanianul in epoca fierului vechi

Expozitia va putea fi vizitata la Muzeul National al Taranului Roman pana pe 3 aprilie inclusiv.

Marti 4 aprilie, ora 21.oo in Front Control:
Lust in a Trashcan
The Raveonettes - Record Release Party

Cu ocazia lansarii noului album “Raven in the Grave”, cel de-al 6lea din istoria trupei The Raveonettes , sunteti asteptati marti 4 aprilie, in partea din fata a clubului Control, la o editie speciala Lust in a Trashcan.

Duoul danez i-a inspirat pe Suzee Lee si Mute Boy, in ceea ce priveste numele serii lor ( Lust in A Trashcan) si i-a motivat , cu ocazia lansarii, sa va pregateasca un dj set special, ce oscileaza muzical de la shoegaze la garagerock si la dreampop.

Ca urmare, marti 4 aprilie, Lust in a Trashcan va avea o editie speciala dedicata The Raveonettes. Veti asculta in deschidere “Love in a Trashcan” , numeroase piese cunoscute de pe albumele “Lust Lust Lust”, “Pretty in Black” si multe altele mai putin faimoase.

Trupe conexe si cu o influenta asupra The Raveonettes sau trupe cu un sound similar, noisepop & shoegaze, vor completa set-ul acestei seri (Velvet Underground, The Jesus and Mary Chain, Cocteau Twins, Crystal Stilts, Best Coast, The Joy Formidable, The Vandelles, Gliss, Dum Dum Girls, A Place To Bury Strangers, Crocodiles...)

Drop by!

Intrarea este libera

OUA INCHISTRITE
Expozitie Ileana Hotopila

10 - 13 aprilie 2011, Sala Acvariu
Muzeul National al Taranului Roman

Muzeul National al Taranului Roman va invita in perioada 10 - 13 aprilie, sa admirati si sa cumparati oua inchistrite, lucrate cu migala de Ileana Hotopila, din satul Lupcina, comuna Ulma, din judetul Suceava.

Cu linii fine si miscari precise, Ileana Hotopila traseaza "calea ratacita" pe care se spune ca merg cei care au trecut in lumea de dincolo fara lumanare, "Braul Maicii Domnului", "Crucea Pastelui", "fierul plugului", "coarnele berbecului", "desagii popii" - motive vechi, inspirate din viata cotidiana care, daca nu ar fi continuate de fiecare generatie, s-ar pierde pentru totdeauna.

Intrarea este libera.
 

Marţi, 5 aprilie, de la ora 20.00, în Sala Atelier a TNB va fi prezent Nijinski, „Dumnezeul dansului“, interpretat de Filip Ristovski.

Locul pe care Vaslav Nijinski îl ocupă în istoria dansului este unic şi de neegalat.
Coregraf revoluţionar şi dansator de excepţie a fost pur şi simplu idolatrizat pentru rolurile interpretate, ajungând să fie supranumit de contemporanii săi “Dumnezeul dansului”.
Dar la 29 de ani în culmea capacităţii sale creatoare, Nijinski dă primele semne de nebunie. Simţind că pierde legatura cu lumea, scrie un jurnal cu disperarea artistului care conştient de efemeritatea artei sale, vrea să lase ceva în urma sa, fiind într-o permanentă competiţie cu timpul.
Într-adevăr, după nici trei luni, avea să fie închis la casa de nebuni de unde nu va mai ieşi niciodată. Va muri după 30 de ani.

Oare este vorba de un scriitor care scrie despre un dansator sau un dansator care concepe un balet despre un scriitor?

Vă invităm pe dumneavoastră să descoperiţi acest lucru pe parcursul celor 60 de minute de spectacol.

5 aprilie, ora 20.00, Sala Atelier, TNB
Nijinski
Regie: Malina Andrei şi Ema Nicola
Coregrafie : Malina Andrei
Interpretare : Filip Ristovscki

Spectacolul are loc la Sala Atelier a TNB (intrarea prin Operetă)
Preţ bilete: 20 de lei / 10 lei redus
Biletele se achiziţionează de la Casa de Bilete a TNB

Parteneri media : 24 Fun, Liternet, Veioza Arte, Port.ro, Suplimentul de Cultura, Onlinegallery.ro, Thechronicle.ro, Bucuresti.tonight.eu, Metropotam.ro, WebPr.ro, Modernism.ro, HipMag.ro, ARTBoom.ro, ArtClue, Neaparat.ro, Infodance.ro, Youmago.ro, Tataia, RFI Romania

Expozitie si lansare de carte

prof. dr. arh. Sorin Vasilescu

ARHITECTURA  ÎN ITALIA
(1922 - 1945)

6 aprilie 2011, ora 18:00

Institutul Italian de Cultura

ARHITECTURA ITALIEI FASCISTE

Ar fi greu de găsit astăzi, în România, un autor mai avizat decât arhitectul Sorin Vasilescu, care să scrie despre arhitectura italiană din secolul XX. Profesionist de sobră ţinută şi de verticală atitudine - dovedită în teribila epocă a demolărilor de monumente din anii '80 - profesor de istoria arhitecturii moderne şi contemporane, legat de Italia prin familie şi prin meserie, a conferenţiat la Veneţia şi la Roma, a predat la Milano şi la Torino, afin spaţiului levantin unde a construit edificii laice şi religioase - în Libia, în Liban şi în Ţara Sfântă - Sorin Vasilescu ne prezintă astăzi un punct de vedere inteligent, cultivat şi nuanţat despre un capitol central şi original al culturii artistice din Europa interbelică: arhitectura Italiei fasciste.
„Sine ira et studio”, aşa cum stă bine unui exeget al timpului nostru, fără inutile demonizări, sunt scrutate epoca şi personalitatea lui Benito Mussolini, „capo del Governo” peste două decenii (1922-1943) în Peninsulă, cuceritorul Abisiniei în 1935-1936, invadatorul Albaniei în 1939 şi, înainte de toate, creatorul fascismului. Discutând avizat conceptul de „totalitarism”, Sorin Vasilescu face mereu comparaţiile necesare între fascismul italian, nazismul german şi stalinismul sovietic, în legătura lor ideologică punctată de trăsături comune, dar şi în deosebirile dintre ele în ceea ce priveşte „arta de stat” care era arhitectura, unde situaţia Italiei este cu totul particulară. Aici Mussolini, „futuristul” din
epoca lui Marinetti, spunea limpede că: „arhitectura modernă este unica arhitectură posibilă pentru modernul stat fascist” - într-un timp în care Hitler visa, potrivit lui Speer, stilul doric - şi nu întâmplător în anii '20 - '30 ai veacului trecut, când design-ul Fiatului şi cel al maşinilor de scris Olivetti erau noutăţi europene, menite să dureze, se putea concepe, de Adalberto Libera, o vilă modernissimă, precum aceea de la Capri, a controversatului şi contradictoriului Curzio Malaparte. În vremea unei propagande vizuale de un realism necesar maselor, „omului nou” depersonalizat, un realism mereu cultivat de totalitarism, în vremea recursului la coloanele şi colonadele neoclasicismului, a recuperării moderne a
tradiţiilor Romei imperiale („Roma va conduce din nou lumea” clama „il Duce”), a materializărilor simbolisticii şi aniversărilor fasciste, precum „Casa del Fascio” din Como a lui Giuseppe Terragni sau expoziţia „Decenalului Revoluţiei Fasciste” din 1932 - la zece ani de la decisivul „marş asupra Romei” - s-au construit cu frenezie şi, mai ales, cu bun gust, şcoli, facultăţi, case populare, restaurante, cinematografe, gări şi hale industriale, care au dat, uneori, tonul arhitecturii în alte părţi de Europă (nu puţine ecouri găsim, chiar în Bucureştiul lui Carol al II-lea, de la arhitectura lui Horia Creangă la uzinele Malaxa, la aceea a lui Petre Antonescu la Facultatea de Drept).
În timpul lui Mussolini, apropiatul arhitecţilor raţionalişti (poţi deveni uşor amar melancolic gândindu-te la alţi dictatori ai secolului care, aidoma unuia român, inspirau şi patronau cu resurse uriaşe, nu edificii moderne, ci orori „greco-coreene” precum exteriorul unei anume „Case a Poporului”) s-au construit oraşe noi (Sabaudia, de exemplu), s-au exportat forme italiene peste Adriatica (centrul Tiranei este o replică a arhitecturii mussoliniene), dar, mai ales, s-a conceput o scenografie urbană unică, în cadrul regularizării urbanistice, iarăşi unice, în oraşul Roma, capitală a unui „nou imperiu”.
Ceea ce a însemnat Foro Mussolini, Cetatea Universitară, Via della Conciliazione, dar mai ales EUR - gândit ca un apogeu propagandistic al erei mussoliniene - pe o axă ce lega capitala de Ostia - ne-o spune, aplicat şi inspirat, Sorin Vasilescu, sprijinit pe o foarte bună ilustraţie. Că epoca de el cercetată
s-a îndeletnicit, între altele, „cu explorarea fondului metafizic al culturii italiene”, o demonstrează, cu aparte măsură, acest autor al unei cărţi extrem de utile oricui cercetează istoria civilizaţiei moderne. Să-i fim recunoscători lui Sorin Vasilescu pentru acest volum atât de necesar.

Academician Răzvan Theodorescu

Acest studiu tratează pentru prima dată în literatura noastră de specialitate arhitectura „artă de stat” a Italiei interbelice. Prima secţiune a studiului este dedicată definirii termenilor de totalitarism, de artă totalitară şi de arhitectură totalitară a două decenii de istorie italiană. S-a încercat o prezentare a ideologiei şi a premiselor socio-politice ale totalitarismului particular al Italiei (în comparaţie cu cel german şi sovietic,) şi a modului de reflectare a acestora în artă, arhitectură, urbanism şi design. În partea a doua
a studiului se analizează principalele realizări ale arhitecturii italiene materializate în diverse programe, precum cele ale locuinţelor şi ale edificiilor reprezentative administrative, sociale, culturale şi industriale.
Pornind de la premisa că arhitectura de avangardă şi arhitectura totalitară sunt două componente permanente ale modernismului, a fost analizată relaţia dintre mişcările de avangardă precursoare şi arhitectura «totalitară», ajungându-se la concluzia că acolo unde legătura dintre avangardă şi arhitectura «artă de stat» a fost păstrată, cum a fost cazul arhitecturii italiene, rezultatele au fost remarcabile, putându-se vorbi de un fenomen de organică continuitate, generator de opere moderne remarcabile, cu virtuţi de clasicitate şi nu de clasicism. În cazul în care relaţiile cu avangarda antecesoare au fost rupte ferm ca în Germania sau categoric şi cu brutalitate ca în URSS, rezultatele au fost diametral opuse,
arhitectura produsă, nelipsită de grandoare, fiind o retrogradă expresie a unui «neo neoclasicism» redundant, lipsit de veritabile virtuţi creatoare.
Arta şi arhitectura italiană nu apelează la clasicism pentru a face neoclasicism ci spre a face clasicitatea care, ca formă a dramei absolutului, este aspiraţia legitimă a oricărui proces de creaţie.
Arhitectura italiană „totalitară”, a încercat, într-un context istoric şi politic dat, să dea conceptului de clasicitate o semnificaţie proprie. Acest concept este un corolar natural al oricărui curent de avangardă doar dacă este capabil să-şi păstreze caracterul dinamic, dialectic, făcând totul pentru ca mişcarea să nu devină autosuficientă, să nu se fosilizeze, adică să nu se clasicizeze.
Analiza matricei stilistice, a devenirii limbajului şi a faptelor arhitecturii italiene interbelice, cu discernerea părţilor pozitive, valoroase ale fenomenului, de cele negative, bombastic clasicizante, s-a făcut greu şi adesea simplist, recurgându-se ades la banala relaţie: raţionalism egal acţionar, egal progres; fascism egal reacţionar, egal regres. Analizată după acest şablon, care este în structura sa intimă retrograd, reacţionar, arhitectura «totalitară» italiană a primit calificative valorice politice şi nu arhitecturale. Abia în anii '70 apar primele studii în care balastul ideologico-politic este parţial îndepărtat şi începe să dispară stupida comparaţie standard dintre arhitectura «bună» raţionalistă şi progresistă şi cea «rea» fascistă, a clasicismului epurat, considerată doar neoclasică şi retrogradă. Sperăm ca aceste pagini să ofere o altă perspectivă de „citire” a părerilor lui Bruno Zevi privitoare la faptul că „Arhitectura raţionalistă este bună chiar dacă este proastă, iar cea totalitară este proastă chiar dacă este bună”.
Unicitatea fascismului, care se autodefinea ca democraţie totalitară, urma a genera o cultură şi o arhitectură proprie, în sintonie cu această definiţie. Citirea biologică a istoriei, în spirit spenglerian, credinţa lui Mussolini (şi nu numai a lui) în ciclurile civilizaţiilor finite şi alienate, îi impuneau consideraţiuni intelectuale şi parametri mult mai sensibili la ideea de modernitate, de tradiţie şi mai ales de stil major, înţelese ca elemente de creaţie transcendentă.
Faptul că Mussolini, spre deosebire de Hitler şi Stalin, nu a enunţat niciodată canoane monodirecţionale pentru arta şi arhitectura fascistă, a generat o adeziune şi disponibilitate majoră a arhitecţilor la abordarea constructivă a problemelor ridicate de arhitectura artă de stat.
Arhitectura italiană interbelică, făcând permanentă referire la particulara ei tradiţie a sobrei ordini primordiale, poate fi considerată ca o majoră tentativă de a da formă la sensuri multiple, cu disonanţe şi contraste, expresie a aspiraţiei permanente spre o nouă unitate estetică, etică şi socială. Abordăm, cum spunea Tacitus, sine ira et studio, această perioadă, cu rezultate lăudabile şi criticabile, care s-a legitimat prin perenitatea arhitecturii. Arhitectura este arta de a construi. Iar a construi, spunea Bardi, «vrea să însemne pentru Fascism, dăinuire». Şi trebuie să medităm asupra arhitecturii celor două decenii de fascism care îşi găsea, cum spunea Croce, «originea ideală în futurism» şi despre care Mussolini, spre deosebire de Hitler şi Stalin, afirma clar: «Trebuie să creăm, altfel vom fi doar utilizatorii unui vechi patrimoniu; trebuie să creăm arta nouă a timpului nostru, arta fascistă».

Prof.dr.arh.Sorin Vasilescu