Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă Romania

Bucuresti

Expozitie Alina VODA la Palatul Parlamentului

  • Arta
  • Bucuresti
  • Expoziţii
  • Vernisaje
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Sala Constantin Brâncuşi
Data: 
26 Oct 2011 - 11 Nov 2011
Eveniment special: 
Nu

Miercuri 26 octombrie 2011, ora 18 va avea loc vernisajul expoziţiei artistei Alina Vodă (Braşoveanu)

Zoom pe Cetate – Sighişoara

la Galeria „Constantin Brâncuşi“ de la Palatul Parlamentului.

Expoziţia va ramâne deschisa pâna în data de 11 noiembrie 2011.

Lansarea albumului Anul Regelui, un alt mod de a spune La mulţi ani, Majestate!

  • Aniversari
  • Bucuresti
  • Muzee
  • Publicatii
Data: 
21 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu
 Muzeul Naţional de Istorie a României are onoarea de a găzdui vineri, 21 octombrie, începând cu ora 11.00, în Sala Lapidarium, lansarea albumului Anul Regelui, apărut la editura Curtea Veche Publishing. Semnat de ASR Principele Radu al României, albumul este o prezentare amplă a vieţii Familiei Regale, aşa cum se desfăşoară ea pe parcursul unui an întreg, în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau vizite oficiale, dar şi în momentele de zi cu zi. La eveniment vor participa ASR Principesa Margareta, ASR Principele Radu şi ASR Principele Nicolae ai României, iar la final va avea loc o sesiune de autografe.
 
Lansată în preajma celei de-a 90-a aniversări a Regelui Mihai I, ce va fi sărbătorită pe 25 octombrie, cartea a fost gândită ca un omagiu adus Majestăţii Sale, fiind al doilea astfel de proiect realizat în această toamnă de editura Curtea Veche şi Casa Regală a României, după lansarea CD-ului cu volum Muzica Regelui.
 
ASR Principesa Margareta şi ASR Principele Radu ai României, care au fost prezenţi şi la evenimentul de lansare a volumului Muzica Regelui, continuă, prin toate evenimentele şi proiectele pe care le iniţiază, să dezvăluie publicului larg cât mai mult din viaţa Casei Regale. ASR Principele Radu al României scrie într-un stil cald şi apropiat, volumul având astfel nu numai valoare documentară şi istorică, ci şi un stil accesibil şi uşor de parcurs. Anul Regelui dovedeşte între coperţile sale că Familia Regală nu numai că nu a stat în loc, ci dimpotrivă, este foarte actuală şi prezentă în vieţile noastre şi în istoria de zi cu zi a României.
 
Anul Regelui este structurat în patru capitole care poartă numele anotimpurilor şi în care puteţi descoperi cum se desfăşoară un an în Familia Regală, care sunt preocupările Regelui Mihai I şi care sunt activităţile în care Majestatea Sa este implicat. În tot acest timp, textul este completat de fotografii inspirate, unele recente, altele mai vechi, din arhiva Familiei Regale.
 
Albumul încearcă să dărâme barierele de protocol şi rigoare impuse de statutul regal şi să arate lumea ascunsă între copertine şi perdele grele. Cartea răspunde curiozităţii oricărei persoane care doreşte să afle mai multe despre Familia Regală. Sunt descrise în amănunt diferitele evenimente la care iau parte membri ai Familiei Regale a României, de la vizite externe, oficiale sau nu, până la întâlniri economice sau de lucru, de la jubilee, aniversări şi ceremonii, la momente intime, petrecute între prieteni şi rude. În finalul cărţii există de asemenea şi alte câteva secţiuni de interes pentru publicul larg, precum un arbore genealogic, o listă a persoanelor care au primit decoraţii regale sau o prezentare amănunţită a etichetei ce se cuvine a fi respectată în prezenţa membrilor Familiei Regale a României.

Petra Acker şi Jimmy Cserkesz

  • Bucuresti
  • Muzica
  • Cluburi, cafenele
  • Jazz & ...
Data: 
14 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu

Pe 14 octombrie continuam seria concertelor cu un live demential asa cum ne-au obisnuit Petra Acker şi Jimmy Cserkesz. Cei doi sunt acompaniaţi de Gabriel Balaşa, la cajon şi diferite instrumente de percuţie, formând un trio energic.

http://www.youtube.com/watch?v=P8ZVnnaUPJ0

Seara va fi completata de un afterparty in ritm bossa nova , jazz, soul & funk , alaturi de Victor Stancov, dj-ul rezident Madame Pogany.

***
Deseori descrisă ca facând parte din aria Jazz, va asiguram ca muzica lor depaseste mult limita acestei categorizări. Ceea ce cânta Petra Acker şi Jimmy Cserkesz este un melanj de sentimente si culori, originalitatea acestuia reieşind prin întâlnirea acestor două caractere atât de diferite şi totuşi atat de complementare. O să recunoaşteţi Jazz-ul, un pic de Soul şi RnB, dar si Bossa Nova, Samba şi chiar Folk, prin prisma unor piese preluate de la muzicienii lor preferaţi, cum ar fi Jimi Hendrix sau Sandra NKake.

Intrare: 15 lei

Drop by!

Rezervari: 0743 661 782 / razvan@madamepogany.ro

www.madamepogany.ro

Madame Pogany – Str. Banu Antonache, nr 40 -44, zona Piata Floreasca, Bucuresti

Micro-expoziţia „Auto 1900“ la MNIR

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional de Istorie a României
Data: 
4 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

Marcând împlinirea celor 552 de ani ai Capitalei, Muzeul Național de Istorie a României își întâmpină vizitatorii timp de patru luni cu o expoziție deosebită, în care își găsesc locul câteva obiecte speciale. Este vorba de patru automobile datând de la începutul secolului al XX-lea, aduse de la mai multe instituții muzeale din țară: Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, Muzeul de Istorie din Galați și Muzeul Mixt din Tecuci.

Cel mai „bătrân” dintre aceste exponate este un automobil De Dion Bouton, datând din anul 1898, din colecția Muzeului de Istorie din Galați. Automobilul este derivat din triciclul apărut în anul 1894, având o caroserie neacoperită, din lemn de frasin. Deși seamănă mai mult cu o trăsură, are trei viteze pentru mersul înainte şi una pentru mersul înapoi. Sistemul de lumini este compus din două faruri cu flacără, alimentate cu acetilenă de la un generator.

Un alt exponat deosebit este automobilul Oldsmobile Curved Dash din 1901 (colecția Muzeului Naţional Tehnic), care atingea 30 km/h.

Cel mai încărcat de istorie este modelul FN Herstal, produs de fabrica de armament cu același nume din Liege (Belgia), primul automobil înmatriculat în București. Au fost produse 47 astfel de mașini, în anul 1900, din care cea cu nr. 40 a ajuns în Capitala României. Proprietarul automobilului, aflat astăzi în colecția MNIR, a fost George Bazil Assan, inginer și explorator, primul român care a ajuns în regiunile arctice și primul român care a făcut o călătorie în jurul lumii. În legătură cu înmatricularea automobilului său există o poveste cu iz de anecdotă: prințul George Valentin Bibescu ar fi dorit ca el să primească nr. 1 însă acesta fiind deja „adjudecat”, Prefectura Poliției Capitalei a găsit o soluție de compromis, astfel că automobilul lui Bibescu a primit numărul... 0!

O adevărată bijuterie pe patru roți este automobilul EGO, produs în Germania în anul 1924 (colecția Muzeului Mixt Tecuci). Din acest model de cabriolet au fost produse doar șapte exemplare, din care două au ajuns în România. Unul dintre ele a fost proprietatea colonelului Gheorghe Petrașcu, care l-a donat muzeului. S-ar părea că automobilul expus la MNIR este singurul „supraviețuitor” existent pe plan mondial!

Expoziția este completată de o serie de obiecte din domeniul auto (cască și ochelari de șofer de curse, carnet de șofer din perioada interbelică) și de o serie de informații referitoare atât la partea tehnică a exponatelor cât și la istoria lor dar și a automobilismului românesc și nu numai.
Expoziția este deschisă până la sfârșitul anului 2011, putând fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00 până în ultima sâmbătă a lunii octombrie când se trece la programul de iarnă, muzeul fiind deschis între orele 9.00 – 17.00.

Mulţumim partenerilor noştri care susţin această expoziţie – Asigura (www.asigura.ro), Dacia Grup Renault şi Auto Cobălcescu.
___________________________________________________________________________
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Secţia Educaţie, Relaţii Publice, Marketing şi Organizare Expoziţii
Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: pr.mnir@gmail.com
http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/pages/MNIR, http://twitter.com/MNIR_

Festivalul Filmului Francez - a 15a editie

  • Bucuresti
  • Cluj-Napoca
  • Institutii culturale
  • Sibiu
  • Teatru
  • Timişoara
  • Festivaluri
  • Film
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Institutul Francez Bucureşti
Data: 
21 Oct 2011 - 6 Nov 2011
Eveniment special: 
Nu

Bucuresti, Cinema Studio, 21 – 28 octombrie
Timisoara, Cinema Timis, 29 – 30 octombrie
Cluj, Cinema Victoria, 3 – 5 noiembrie
Sibiu, Cinema Atrium, Habitus – 4-6 noiembrie

22 de lungmetraje, 9 avanpremiere, 6 filme de la Cannes: cea de-a cincisprezecea editie a Festivalului Filmului Francez aduce in Romania cele mai importante productii cinematografice franceze de anul acesta. Cap de afis sunt My little princess, debutul regizoral autobiografic al Evei Ionesco, fiica fotografei de origine romana Irina Ionesco, cu Isabelle Huppert in rolul principal si cele mai recente filme ale regizorilor consacrati Patrice Leconte – invitat de onoare al festivalului, Voir la mer si André Téchiné - Impardonnables, cu Carole Bouquet, care va veni cu aceasta ocazie din nou la Bucuresti. Festivalul se va desfasura intre 21 - 28 octombrie la cinema Studio din Bucuresti si va continua la Timisoara, Cluj si Sibiu.

Anul acesta, Festivalul are 7 sectiuni : Avanpremiere (9 filme din 2010 si 2011 la prima vizionare in Romania), Filme si Putere (4 productii recente pe teme politice de actualitate), Retrospectiva Patrice Leconte (de la Les Bronzés pana la cel mai recent film al popularului regizor francez), Découverte ( 3 filme noi ale unor tinere talente), Animatie (Le Chat du Rabbin) , Documentar (Nous, Princesse de Clèves) si Scurtmetraje (o colectie de 5 scurtmetraje inedite).

Pe toata durata festivalului, prima proiectie va avea loc la ora 11 si ultima la ora 22, la Cinema Studio din Bucuresti (Bd. Magheru, nr .29).

Programul Festivalului

Vineri, 21/10
Ora 19 : 30 - Deschiderea Festivalului : Impardonnables - în prezența actriței Carole Bouquet

Sâmbătă, 22/10
Ora 11:00 – Impardonnables (1h50), reluare
Ora 14:00 – Documentar : Nous, Princesse de Clèves (1h09)
Ora 16:00 – Film și Putere: Le Président (1h38)
Ora 18:00 - Film și Putere: La Conquête (1h45)
Ora 20:00 - Avanpremieră: My Little Princess (1h45)
Ora 22:00 –Scurtmetraje

Duminică, 23/10
Ora 11:00 – My Little Princess (1h45), reluare
Ora 14:00 – Film și Putere: La Conquête (1h45), reluare
Ora 16:00 – Patrice Leconte: Les Bronzés (1h35)
Ora 18:00 - Film și Putere: L’exercice de l’Etat (1h52)
Ora 20:00 - Avanpremieră: Voir la mer (1h31) – în prezența regizorului Patrice Leconte
Ora 22:00 – Avanpremieră: Largo Winch II (1h59)

Luni, 24/10
Ora 11:00 – Voir la mer (1h31), reluare
Ora 14:00 – Film și Putere: L’exercice de l’Etat (1h52), reluare
Ora 16:00 – Patrice Leconte: Ridicule (1h42), Q&A cu regizorul Patrice Leconte
Ora 18:10 - Film și Putere: Pater (1h45)
Ora 20:00 - Avanpremieră: De vrais mensonges (1h45)
Ora 22:00 – Avanpremieră: Quartier Lointain (1h38)

Marți, 25/10
Ora 11:00 – Avanpremieră : De vrais mensonges (1h45), reluare
Ora 14:00 – Film și Putere: Pater (1h45), reluare
Ora 16:00 – Patrice Leconte: Les Grands Ducs (1h25)
Ora 18:00 - Découverte: 8 fois debout (1h43)
Ora 20:00 - Avanpremieră: Un amour de jeunesse (1h50)
Ora 22:00 – Documentar : Nous, Princesse de Clèves (1h09), reluare

Miercuri, 26/10
Ora 11:00 – Avanpremieră: Un amour de jeunesse (1h38), reluare
Ora 14:00 – Avanpremieră: Quartier Lointain (1h38), reluare
Ora 16:00 – Patrice Leconte: Le Mari de la Coiffeuse (1h20)
Ora 18:00 - Découverte: Tomboy (1h22)
Ora 20:00 - Avanpremieră: Les Biens-Aimés (2h19)
Ora 22:30 – Animație: Le chat du Rabbin (1h40)

Joi, 27/10
Ora 11:00 – Découverte: 8 fois debout (1h43), reluare
Ora 14:00 – Film și Putere: Le Président (1h38), reluare
Ora 16:00 – Patrice Leconte: Voir la mer (1h31), reluare
Ora 18:00 - Découverte: Benda Billili! (1h25)
Ora 20:00 - Avanpremieră: La guerre est déclarée (1h40)
Ora 22:00 – Découverte: Tomboy (1h22), reluare

Lista filmelor

Premiere
Impardonnables (André TECHINE - 2011), cu Carole BOUQUET, André DUSSOLLIER și Mélanie THIERRY. Cannes 2011, Quinzaine des Réalisateurs. Francis, un scriitor de succes, decide să închirieze un apartament la Veneția ca să lucreze la următorul roman. Aici o întâlnește pe Judith, femme fatale, proprietara unei agenții imobiliare căreia îi propune imediat să se mute cu el.
My Little Princess (Eva IONESCO – 2011), cu Isabelle HUPPERT, Ana Maria VARTOLOMEI. Cannes 2011, Semaine de la critique. Când Hannah îi cere fetei ei să-i pozeze, viața Violetei ia cu totul alt făgaș. Fetița banală și cuminte devine muza mediului artistic parizian, dar asta cu prețul copilăriei ei.
Voir la mer (2010), cu Pauline LEFEVRE. Doi frați decid ca-n vacanța de vară să-și viziteze mama la Saint-Jean-de-Luz. Numai că li se alătură în mod neașteptat o tânără necunoscută care le complică iremediabil vacanța.
Quartier Lointain (Sam GARBARSKI - 2010), cu Pascal GREGGORY, Alexandra Maria LARA. Thomas, un francez în vârstă de 50 de ani se întoarce în orașul în care a copilărit și face un salt în timp, la epoca în care avea 14 ani. Interzis sub 10 ani.
Un amour de jeunesse (Mia HANSEN-LOVE - 2010), cu Lola CRETON, Sebastian URZENDOWSKY, Magne-Havard BREKKE. Festivalul de film de la Toronto, Festivalul de Film de la Locarno 2011. Camille și Lorenz sunt un cuplu fericit și solid până când ea își reîntâlnește prima dragoste.
De vrais mensonges (Pierre SALVADORI - 2011), cu Audrey TAUTOU, Nathalie BAYE. Când Émilie primește o scrisoare de dragoste anonimă, alege să i-o adreseze mamei sale, ca să o scoată din depresie. De aici încolo însă, încurcăturile se țin lanț.
Les Bien-aimés (Christophe HONORE – 2011), cu Chiara MASTROIANNI, Catherine DENEUVE, Ludivine SAGNIER. Din Parisul anilor 60 până în Londra anilor 2000, Madeleine, și apoi fiica ei Véra se învârt în jurul bărbaților pe care îi iubesc. Dar toate epocile nu permit aceeași lejeritate a iubirii. Cannes 2011, Filmul de încheiere
La guerre est déclarée (Valérie DONZELLI - 2010), cu Valérie DONZELLI, Jérémie ELKAÏM, César DESSEIX. Cannes 2011, Semaine de la critique. Juliette și Roméo sunt tineri și se iubesc. În momentul în care copilul lor este suspect de cancer, povestea lor devine o luptă continuă. Filmul spune povestea reală a regizoarei și a co-scenaristului ei, care sunt și protagoniștii acestui film.
Largo Winch II (Jérôme SALLE - 2011), cu Tomer SISLEY, Sharon STONE, Olivier BARTHÉLÉMY. Propulsat la căpetenia grupului W după decesul tatălui lui adoptiv, Largo Winch decide, spre surprinderea generală, să-l vândă ca să creeze o fundație umanitară ambițioasă. Dar în ziua semnăturii, este acuzat de crime împotriva umanității de un martor misterios.

Film și Putere
Puterea politică este un subiect în vogă pentru cineaști, care îndrăznesc să abordeze și subiecte de actualitate. Filmul Pater, care face parte din această selecție, a făcut senzație la ultima ediție de la Cannes.
Pater (Alain CAVALIER - 2011), cu Alain CAVALIER, Vincent LINDON. Cannes 2011, Sélection officielle. Timp de un an s-au văzut și s-au filmat. Cineastul și actorul, președintele și primul său ministru Alain Cavalier și Vincent Lindon.
La Conquête (Xavier DURRINGER – 2010), cu Denis PODALYDES, Bernard Le COQ. Cannes 2011, hors-compétition. Povestea unui om care câștigă puterea dar își pierde soția.
L'Exercice de l'Etat (Pierre SCHOELLER - 2010), cu Olivier GOURMET, Michel BLANC. Cannes 2011, Un Certain Regard. Ministrul Transporturilor Bertrand Saint-Jean este trezit în plină noapte de directorul său de cabinet. Un autobuz a căzut într-o prăpastie și ministrul trebuie să ajungă de urgență la fața locului.
Le Président (Yves JEULAND - 2010) * Documentar care îl urmărește pe George FRECHE în campania regională 2010. Călătorie în inima unei campanii editoriale.
Retrospectiva Patrice LECONTE – invitat de marcă al Festivalului
Ridicule (1996), cu Fanny ARDANT, Charles BERLING, Judith GODRECHE. Un studiu a curții lui Louis XVI și al anticamerelor de la Versailles din 1780, în care spiritul se confrunta cu inamicul lui de moarte, ridicolul.
Les Bronzés (1978) Cu trupa de la Splendid. Un grup de 20 ajunge extenuat într-un club din Africa pentru câteva zile de odihnă. Cei 20 sunt mai mult decât hotărâți să profite la maximum de vacanță.
Les grands Ducs (1996), cu Philippe NOIRET, Jean-Pierre MARIELLE, Jean ROCHEFORT. Trei actori în vârstă, care nu mai au nici succes, nici bani, nu își permit să piardă ocazia când li se oferă 3 roluri mici într-o comedie de bulevard, înaintea unui turneu de teatru.
Le mari de la coiffeuse (1990), cu Jean ROCHEFORT, Anna GALIENA, Michèle LAROQUE. Visul lui Antoine, un băiețel îndrăgostit, este să se căsătorească cu o coafeză. Pentru asta, merge la coafor cât mai des, până într-o zi când o întâlnește pe coafeza visurilor lui, într-un salon de provincie.
Voir la mer (2010), cu Pauline LEFEVRE.

Découverte
Secțiune specială dedicată noilor talente
8 fois debout (Xabi MOLIA – 2009), cu Julie GAYET, Denis PODALYDES. Elsa își câștigă existența din joburi mici. Mathieu, vecinul ei, este un artist al ratării care trece din interviu în interviu în căutare de job. Situația lor este din ce în ce mai precară, și amândoi încearcă să-și găsească reperele într6o lume care nu pare făcută pentru ei.
Tomboy (Céline SCIAMMA - 2011), cu Zoé HERAN, Malonn LEVANA. La Berlinale 20011. Laure are 10 ani și ar vrea să fie băiat. Când se mută într-un cartier nou, se prezintă noii găști ca Michael, și se împrietenește cu Lisa, care se îndrăgostește de el.
Benda Bilili! (Renaud BARRET, Florent de La TULLAYE – 2010), cu Roger LANDU, Coco NGAMBALI, Djunana TANGA-SUELE. Cannes 2010, Quinzaine des Réalisateurs. Ricky avea un vis : să facă din Staff Benda Bilili în cea mai bună orchestră din Congo.

Animație
Animația este un domeniu în care francezii excelează de ani de zile și se bucură de recunoaștere internațională.
Le Chat du Rabbin (Joann SFAR / Antoine DELESVAUX - 2009). Festivalul filmului de animație de la Annecy. Alger, anii 1920. Rabinul Sfar locuiește cu fiica lui, Zlabya, un papagal zgomotos și o pisică șireată. Pisica mănâncă papagulu și începe să vorbească și să spună numai minciuni. Rabinul vrea s-o alunge, dar pisica, îndrăgostită de fiica rabinul, este gata să facă orice ca să rămână cu ea…

Documentar
Nous, Princesses De Clèves (Régis SAUDER - 2010). La Marsilia, un grup de liceeni fac din "La Princesse de Clèves" o poveste despre ei. La 17 ani, iubirile, disimulările și confesiunile sunt intense. Este vârsta primelor alegeri și a primelor renunțări.

Scurtmetraje
Thermidor (Virgil VERNIER - 2009). Ca în fiecare an, Vicky se duce la rugăciunea în memoria lui Ludovic al XVI-lea. De data aceasta, se duce cu Ingrid. Deși el este mai în vârstă cu 30 de ani decât ea, Ingrid pare fascinată. Revoluționar, rocker, profet al Apocalipsei Occidentul, Vicky revendică o întoarcere la valorile cavalerismului.
Fard (David ALAPONT - 2009). Într-un viitor apropiat, lumea pare să funcționeze mult mai eficient și controlat…
Peau neuve (Clara ELALOUF - 2009). În ziua de azi din ce în ce mai mulți folosesc dușurile municipale. Unii din necesitate, alții pentru că nu au duș acasă. Ceilalți, care au duș, preferă să vină să se spele într-un loc public.
La Baie du renard (Grégoire COLIN - 2009). Un copil lăsat de capul lui, în imprejurimile Marsiliei, își petrece zilele între hoinăreală și vînătoare pe sub apă. La căderea serii, visează piraterii, aventuri și erotism.
C'est plutôt genre Johnny Walker (Olivier BABINET - 2009). Obosită de elucubrațiile neobosite ale lui Etienne, Solveigh, prietena lui, îl dă afară din casă pentru noapte. Ajuns la prietenul lui, Bip, Etienne își reconsideră problemele și angoasele. S-a săturat să trăiască aceeași viață. Dar în curând, sub influența unei pastile enigmatice comandate pe internet, Etienne intră într-o buclă infernală.

 

Programe De dragul artei la MTR, in octombrie

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Programe pentru copii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Ţăranului Român
Data: 
8 Oct 2011 - 30 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu

Programe de educaţie creativă pentru familii cu copii mici, în Muzeul Ţăranului Român

Asociaţia De dragul artei continuă seria de programe de educaţie creativă pentru familii cu copii mici în Muzeul Naţional al Tăranului Român. În luna octombrie, tema este Unde-o fi Moş Mogoş şi se adresează, diferenţiat, familiilor cu copii între 2 şi 6 ani, desfăşurându-se în sala Casei Mogoş şi La nuiele, spaţiul de atelier al Librăriei Cărtureşti.

Specialişti în educaţie muzeală şi actori cu experienţă în educaţia timpurie au conceput un program sub semnul creativităţii, interacţiunii şi a poveştii ca sursă de cunoaştere. Astfel, în sala Casei Mogoş a Muzeul Ţăranului Român, copiii îl vor căuta pe proprietarul şi creatorul casei, vor sta de vorbă cu „fiica” acestuia (Nicoleta Rusu, o talentată actriţă a Teatrului Ion Creangă) care va povesti despre meşterul în lemn, Antonie Mogoş, şi despre lemnul ca sursă de sunet, culoare şi materialitate. În atelier, copiii ajutaţi de părinţi vor construi căsuţe pentru animăluţe şi cuiburi pentru păsări din materiale naturale: lut, crenguţe, nisip, pietriş.

Programele se desfăşoară în luna octombrie după următorul orar:
• Sâmbetele din 8, 15 şi 22 octombrie, între orele 10.30 – 11.30 -  programe pentru familii cu copii de 2-3 ani;
• Duminicile din 9, 16 şi 23 octombrie, între orele 10.30 – 11.30 - programe pentru familii cu copii de 3-4 ani;
• Sâmbătă, 29 şi duminică, 30 octombrie, între orele 10.30 – 11.30 - programe pentru familii cu copii de 4-6 ani.

Programările sunt absolut necesare şi se fac la emailul: programari@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor) sau la telefonul:       
0745 495 404.

Taxele de participare la program sunt următoarele: 40 lei/familie formată din doi membri, 50 lei/familie formată din trei membri, 60 lei/ familie formată din patru membri etc.

Programele de educaţie creativă lansate de asociaţia De dragul artei au apărut din necesitatea de a însufleţi obiectele de muzeu sau cele de artă şi de a le tranforma în sursă de creativitate pentru copii şi tineri. Asociaţia îşi propune să fie o sursă de inspiraţie pentru educaţia din România, să propună cele mai adaptate, imaginative şi moderne programe de educaţie creativă în muzee sau spaţii similare.

 

Eu, Cainele - spectacol teatru

  • Bucuresti
  • Teatru
  • Spectacole
Data: 
12 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu

Eu, Cainele   
Dupa „Buzunarul cu paine“ de Matei Visniec
Regia: Adrian Berinde
Cu: Victor Vurtejanu si Cristina Plesa

Un caine captiv intr-o fantana secata ... Acesta este pretextul pe care Visniec a brodat un dialog ametitor, un cerc vicios verbal din care cei doi salvatori de ocazie rateaza mereu iesirea.
In viziunea lui Adrian Berinde, conversatia nu se mai poarta intre doi domni oarecare, ci intre Om si propria sa Constiinta, intre Fiinta si Ego, intre idealist si carcotas, intre ingerul si demonul de pe umerii fiecaruia dintre noi.

Cel mai simplu si aparent banal schimb de cuvinte devine astfel un conflict dramatic, in care Omul, bland si usor naiv, este permanent intors din drum de Constiinta. Glasul ei sacaitor este intrupat intr-o faptura ireala, nascuta parca din propriile ganduri - hidoase, ridicole, diabolice si inocente deopotriva.

Spectacolul scoate la iveala un tipar, sablonul dupa care pare a fi croita chiar fiinta umana, disociata dureros intre aspiratie si lasitate, intre elan si comoditatea amanarii, intre entuziasm si justificarea propriei slabiciuni.

Intelegem ca dupa acelasi calapod sunt cladite si sistemele sociale, in care cei care sunt “deasupra” si care ar trebui sa faca ceva, nu fac decat sa se invarta in gol, acoperindu-si neputinta cu vorbarie despre adevaratii vinovati, cu alegerea minutioasa a pietrei cu care sa arunce si cu discutii aprinse despre … nimic.

Vartejul creat de cei doi actori, Victor Vurtejanu si Cristina Plesa pe scena, ne pune in fata o oglinda – o oglinda in care ne vedem pe noi insine, cu penele umflate ale binefacatorului care se crede bun si marinimos, salvatorul celui aflat in nevoie, cand de fapt singurul gest de care suntem capabili este doar acela de a-i arunca celuilalt cateva firimituri … O oglinda in care ne descoperim, desi ne credeam mai presus, asemeni bietului caine al lui Visniec, prizonieri in abisul propriei noastre fantani, in plina noapte, la mana altuia, a Celui de Sus, care ne arunca, in final si el cateva firimituri … de paine.

„Eu, Cainele“ este un spectacol manifest, un tur de forta prin constiinta omului modern, o privire lucida, surprinzatoare, agresiva si tandra totodata, in fata careia orice spectator onest va rade cu lacrimi si va lacrima, zambind.

 

Expozitie Thin - Liliana Mercioiu Popa la UNAgaleria

  • Arta
  • Bucuresti
  • Expoziţii
  • Vernisaje
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
UNAgaleria
Data: 
11 Oct 2011 - 26 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu

Universitatea Naţională de Arte vă invită marţi, 11 octombrie, ora 13:00 la vernisajul expoziţiei

Thin / Subţire

Vernisajul va avea loc la UNAgaleria (Str. General Budişteanu nr. 10)
Expoziţia va fi deschisă în perioada 11 -26 octombrie 2011.

Expoziţia Thin/Subţire (preia titlul uneia dinte lucrările expuse), oferă o privire analitică subiectivă, asupra unei lumi şablonizate, construită sub presiunea lui trebuie (trebuie să ai ceva de spus, trebuie fii convingător, trebuie să captezi atenţia, să atragi, să seduci etc.); se construieşte pe strategii, teorii, premeditări; dar şi o privire asupra unei lumi la fel de concretă chiar dacă mai puţin la vedere – cea a unor structuri interne corpului uman.

Un discurs constituit din contradicţii, din semne de întrebare şi ezitări, căutări de sine şi căutări de sens, pare că este un discurs îndepărtat de ceea ce este stringent, imperios necesar climatului (artistic românesc) actual.

Cu toate astea, nu doresc decât să ofer semnele mele de întrebare, ca o întâmpinare a altor posibile semne...

Liliana Mercioiu Popa
www.lilianamercioiu.ro/

--
UNAgaleria
Str. Budisteanu 10
Bucuresti 1, Romania
unagaleria@gmail.com
Tel: +40 21 3168864

Galeria H'art va recomanda expozitia lui Adrian Preda - Stint de la Atelier 35

  • Arta
  • Bucuresti
  • Expoziţii
  • Vernisaje
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
H’art Gallery
Data: 
7 Oct 2011 - 5 Nov 2011
Eveniment special: 
Nu

STINT = RESTRÂNGE vb. 1. v. împuțina. 2. v. limita. 3. a se limita, a se mărgini, a se mulțumi, a se reduce, a se rezuma. (S-a ~ la strictul necesar.) 4. a circumscrie, a delimita, a limita. (A ~ tema lucrării la ...) 5. a limita, a mărgini, (fig.) a îngrădi. (I-a ~ libertatea de acțiune.) 6. v. localiza.

ATELIER 35
str. Selari nr. 13, sector 3
Bucuresti

Vernisaj: vineri, 7 octombreie 2011, orele 19:00; expozitia este deschisa pana pe 5 noiembrie

DJ ANDY SMITH ( EX- PORTISHEAD) revine la Bucuresti

  • Bucuresti
  • Muzica
  • Cluburi, cafenele
Data: 
22 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu

Pe 22 octombrie , dj-ul ANDY SMITH revine in Romania, la Madame Pogany, alaturi de MC HONEYBROWN. Cei doi ne promit `a funky party night` . Be there!
In setul lui Andy Smith veti recunoaste scratch-uri al unor piese cu influente old school (anii 70, 80, 90 ) de Hip Hop, Soul, Funk, Boogie, Reggae , mixate cu vibe-uri de petrecere in stil Bristol.

Numele lui Andy Smith este asociat cu Portishead, datorita elementelor de hip-hop scratch DJ-ing care completeaza si definesc sound-ul cunoscutei trupe trip-hop pe primele două sale albume. Smith era deja cunoscut printr-o cariera solo sau in colaborarea cu alti artisti internationali si inainte de a fi membrul trupei Portishead, atat ca dj cat si ca producator, sample supplier & record compiler.

Andy a devenit unul dintre cei mai respectati dj de club si un nume de referinta in industria muzicala. Din 1998 , lansa albume cu mixuri de mai multe genuri, combinand scratching de vintage funk, R&B si Soul cu Hip Hop contemporan.
http://www.youtube.com/watch?v=4hFCu6qm9pI&NR=1

“The Document” ( 1998), este primul album de mix-uri care combina o varietate atat de mare de genuri muzicale, pornind de la piesele unor muzicieni atat de diferiti, precum Tom Jones, Peggy Lee , The Jungle Brothers si The Spencer Davis Group.

Pe langa numeroasele live mix-uri din cluburile din toata lumea, Andy are si o bogata activitate de studio. Enumeram aici doar cateva albume " Sounds Start Rockin'"," Dj Andy Smith's Freestyle Mix", "Andy Smith's Northern Soul" , "Dj Andy Smith & Dean Rutland Present New Orleans Funk Experience".
Proiectul Dynamo Productions, alaturi de Scott Hendy (Boca 45) se bucura de aprecierea publicului si a presei de specialitate, albumul lor Analogue fiind cotat top 5 de revista muzicala britanica Mojo.

Cel mai recent disc al lu Andy Smith este o compilatie din seria 'Lets Boogaloo' , de la Recordkicks label. Este o colectie de deep funk, latin jazz & northern soul, care include piese ale The New Mastersounds, Ralph Robles, James Carr, Baby Charles, Billy Garner. Ann Alford, Eddie Palmieri , etc.
Mai nou a aparut si pe cd Jam Up Twist, o compilatie cu mixuri de rock'n'roll, R&B, Northern Soul și ska, care poarta numele serilor sale de succes din cluburile din Londra, Dublin si Bristol.

http://www.youtube.com/watch?v=tyyXe1QFHFc&NR=1 (Andy Smith)
www.youtube.com/watch?v=olHs4ahBoF0 (Mc Honeybrown)

Mai multe informatii :
www.madamepogany.ro

Rezervari: 0743 661 782
Madame Pogany – Str. Banu Antonache, nr 40 -44, zona Piata Floreasca, Bucuresti.

  • «
  • ‹
  • …
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • …
  • ›
  • »
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact