Stiri Constantin Chiriac

Constantin Chiriac

Aşteptându-l pe Godot

Teatrul: 
Teatrul Naţional Radu Stanca - Sibiu
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Premiera: 
18 Dec 2005

Traducerea: Gellu Naum
Asistent regie: Radu-Alexandru Nica
Asistent scenografie: Alin Gavrilă
Muzicieni: Sena Ducariu, Aurel Tancu, Lacrima Maria Stănescu
Sufleur: Sanda Anastasof

„Asteptîndu-l pe Godot”: nu este o piesa cu teza; nu aduce vreo morala pe care s-o impuna spectatorului, nu ascunde inlauntrul ei vreo speranta anume. Pentru a intelege o asemenea piesa, trebuie sa vezi in ea imensitatea lumii redusa la dimensiunile propriului tau spirit; in cei doi vagabonzi, o umanitate perpetuu ambivalenta. Beckett are grija sa nu ne puna la dispozitie cheia evenimentelor pe care o cautam permanent si isi demonstreaza ingeniozitatea tehnica juncandu-se cu asteptarile noastre.

„Asteptandu-l pe Godot” are puterea unei adaptabilitati infinite. Piesa vorbeste despre sentimente si emotii ramase pana acum neexprimate, dar pe care, cu Beckett ca ghid, le putem recunoaste ca ale noastre... Asteptarea lui Godot - o invocare, un reflex, un paravan...

Constantin Chiriac si Virgil Flonda, Gogo si Didi, doi actori, doua personaje extraordinare, intr-un tandem ghidat de Silviu Purcarete, ne dezvaluie lumea lui Beckett, direct, clar si in acelasi timp invaluita intr-un mister cald, aparte, emotionant.

„Mereu pe muchie de cutit intre dialogul real si alunecarile in ireal, in irational, in virtual. In vis. Piesa lui Beckett are in spectacol un tip de montaj cinematografic. Un traseu din timpi scurti, sacadati, care marcheaza mult mai evident devierile spre fictiune, spre imaginatia celor doi. Spre pendularea halucinanta intre esente si aparente.”

(Marina Constantinescu)

Eu, Rodin

Teatrul: 
Teatrul Naţional Radu Stanca - Sibiu
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Premiera: 
3 Jun 2004

Traducerea: Anca Maniuţiu
Decorul: Iuliana Vîlsan, Mihai Maniutiu
Costumele: Iuliana Vîlsan
Coregrafia: Marc Bogaerts

Este un spectacol... despre putere si dragoste, este un dans si un text despre creatie si distrugere.
"Eu, Rodin" infatiseaza confruntarea dintre Camille Claudel si maestrul si amantul sau, Auguste Rodin.
Pe aceasta tema bulversanta, Marc Bogaerts a creat un balet in care Camille, interpretata de dansatoarea Esther Cloet, isi danseaza relatia cu Rodin. Punctul de vedere al lui Rodin, interpretat de actorul Constantin Chiriac, este evocat cu forta printr-un monolog inedit "Eu, Rodin", scris special de catre Patrick Roegiers.

Aceasta intalnire dintre dans si cuvant nu ar fi fost posibila fara sensibilitatea si acuitatea vizuala a regizorului Mihai Maniutiu, si fara imaginatia fertila a Iulianei Vîlsan.

"Eu, Rodin". La inceput a fost visul unui coregraf, acela de a imbina povestea lui Camille si a lui Rodin in cadrul unui spectacol in care dansul intalneste cuvintele.

Muzeul Guggenheim din Bilbao il invita pe Marc Bogaerts sa creeze, in 2002, spectacolul de dans cu Esther Cloet. Ulterior, datorita sprijinului generos al lui Jan de Maere, autorul Patrick Roegiers a scris, in 2003, monologul "Eu, Rodin". Imbinarea dintre text si dans s-a realizat anul acesta, la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, in regia lui Mihai Maniutiu. Traducerea textului este semnata de Anca Maniutiu, iar actorul care il interpreteaza este Constantin Chiriac.

Dupa participarea in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, spectacolul va pleca in turneu in orasele Cluj-Napoca, Timisoara si Bucuresti, cu sprijinul Serviciului Cultural al Ambasadei Frantei la Bucuresti.

Othello?!

Teatrul: 
Teatrul Naţional Radu Stanca - Sibiu
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Premiera: 
30 Mar 2007

Premiul pentru Cel mai bun spectacol al anului 2002 acordat de Uniunea Teatrală din România.

Spectacol  declarat de critica de specialitate din Anglia şi România drept unul din cele mai bune spectacole Shakespeare văzute vreodată alături de creaţia lui Sir Peter Hall, Robert Lepage şi Silviu Purcărete.

Despre Zholdak, George Banu scrie (Artpress 283/2002)
El nu pune în scenă, el organizează o desfăşurare de imagini ale căror motivaţii rămân adeseori enigmatice, dar a căror putere de descoperire încântă. Există la el un suprarealism de aceeaşi sorginte cu cel descoperit de Aragon la Bob Wilson. Zholdak se sustrage oricărei subordonări şi, într-o manieră extravagantă, se impune, se expune, se afirmă: el poate agasa tot atât cât poate fascina. El se erijează în stăpân al spectacolelor sale şi trimite oarecum la figura pe nedrept desconsiderată de teatrul francez, Carmelo Bene. (…) Zholdak se aliază acestei poetici şi, ca autor al spectacolelor sale, recunoaşte: “Iubesc forma. Iubesc forma.”