Stiri Pali Vecsei

Pali Vecsei

Am angajat un ucigaş profesionist

Teatrul: 
Teatrul Naţional Radu Stanca - Sibiu
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 

Teatrul National "Radu Stanca" Sibiu a fost prezent la Gala Noilor Generatii, "Capul de... Regizor" 12-18 iunie 2005, Buzau cu spectacolul "Am angajat un ucigas profesionist", cu care a obtinut premiul juriului.

I hired a contract killer- sinopsa

In acest text tragicul intalneste laconicul si tragedia se combina cu umorul negru. Combinatia de tragedie autentica si kitsch melodramatic, surprinderea asteptarilor publicului prin inversarea continua a situatiilor, numarul mic de stiluri narative si folosirea de tehnici cinematografice confirma subtilitatea lui Kaurismaki, stilul sau ludic si calitatea scenariului. "Am angajat un ucigas profesionist" este construit ca un thriller. Este povestea unui anonim, a unui barbat comun, foarte strain de societate, care se afla sub autocontrol total si in acelasi timp foarte naiv si ciudat. Avand de a face cu moartea, el isi descopera dintr-o data pasiunea pentru viata.

(Adevarul literar si artistic, 22 iunie, 2004,
Copilaria in comunism, o mostenire periculoasa de Cristina Modreanu)

Ucigasul sinucigasului

Aki Kaurismaki este un tanar cineast finlandez. Scrie scenarii si produce filme dupa majoritatea dintre ele. In 2002 a primit Marele Premiu la Cannes pentru filmul "Omul fara trecut" (a nu se confunda cu Omul fara insusiri...). Filmul "Am angajat un ucigas profesionist" este singurul film al finlandezului vorbit in engleza si jucat de actori englezi, ceea ce, pana la urma, nu are prea mare importanta. Un text in care tragicul se intalneste cu umorul negru, drama autentica cu melodrama si kitsch-ul.

Ironie, persiflare, duiosii mascate de hohote grobiene, luari peste picior. Subiectul, pe cat de simplu, pe atat de surprinzator. Un modest functionar pe nume Henri Boulanger, constiincios si anonim (semanand cu functionarii lui Gogol), este "redus" din functie si lasat pe drumuri. Deoarece nu are nici o perspectiva, vrea sa se sinucida. Absolut firesc, pana aici. Dar Henri nu e capabil de un asemenea gest si atunci... angajeaza un ucigas profesionist care sa faca treaba, contra unei bune sume de bani! Geniala replica ucigasului: "De ce n-o faci tu, ai economisi paralele...!". Dar Henri se indragosteste de o tanara chelnerita si, evident, nu mai doreste sa moara. Dar, evident, ucigasul doreste sa-si duca la capat angajamentul, chiar daca medicul i-a spus ca-i bolnav de cancer si va muri intr-o luna. Cam asta-i tot, cu un final deschis, ca orice final de calitate. (Regizorul propune, spre marele amuzament al publicului, patru variatiuni posibile pentru final, pe tema: ghici pe cine va impusca ucigasul profesionist?)

Radu Alexandru Nica este absolvent (in anul V) al Facultatii de teatru din Cluj, sectia regie, clasa Mona Chirila. A facut doi ani de regie la Academia din Bayern, iar multipla si extrem de variata miscare teatrala din Germania l-a impresionat, oferindu-i noi orizonturi de exprimare. E adeptul unui teatru dinamic, derulat in ritmuri alerte, pe secvente scurte, "taiate" ca intr-un montaj de film. Viseaza, de altfel, la o imbinare ideala intre film si teatru, fara a apela la proiectii, ci la ceea ce se numeste mijloace specifice de exprimare. Jocul de lumini si coloana sonora (conceputa de regizor) au o importanta majora in spectacolele sale - secvente bine alese, contrapunctand, adesea in registru comic, ironic, scenele. Spectacolul este, intr-adevar, dinamic. Cliseele se amesteca, precum intr-un joc de carti, cu secvente originale, dovedind fantezie si verva regizorala. Umorul e de calitate, iar pantomima de asemenea, clara, precisa, deoarece in spectacol, ca intr-un bun film, se vorbeste putin.

Ceea ce am apreciat in special la tanarul Radu Alexandru Nica este modul in care si-a condus actorii pe scena, cu siguranta si stapanire de sine, precum si felul in care i-a convins de valabilitatea conceptiei sale regizorale, ceea ce nu e lucru putin la un debutant. Ba din contra. Raluca Sas-Marinescu este si ea absolventa la aceeasi facultate clujeana (sectia teatrologie). Dramatizarea ei are culoare, e concisa, lipsita de balast si fara abateri de la "obiect", punctand exact ce trebuie. Carmencita Brojboiu a conceput un spatiu deschis, "la vedere", fara culise, in care publicul, aflat pe scena, vede tot, participind astfel si mai activ la actul scenic. Costumele sunt "discrete", mai mult alb pe negru, asa cum este si viata acestor personaje, nu prea complicata, chiar daca adesea dramatica ori chiar tragica.

Am revenit la Sibiu cu emotie, dupa o pauza de cativa ani, pentru a revedea un colectiv pe care l-am indragit mult, de care ma simt legat si sentimental si care, stiam, e pe cale de disparitie. Lucrurile, insa, s-au schimbat intre timp, iar sectia germana a teatrului sibian (condus de neobositul actor si manager Constantin Chiriac) reinvie. Actorii au jucat cu o pofta nebuna, fara inhibitii, renuntând la anumite tipare cu care erau obisnuiti. In afara de Gelu Potzolli (blandul functionar, naiv, credul, sincer pana la exasperare), toti ceilalti actori interpreteaza mai multe roluri intr-un adevarat vartej, iesind si intrand in pielea noilor personaje cu degajare. Un punct in plus pentru Pali Vecsei. Necunoscand limba germana, si-a invatat rolurile... fonetic! La Sibiu, unde se desfasoara cel mai mare festival de teatru din tara, sectia germana a Teatrului "Radu Stanca" anunta un reviriment de bun augur. Parerea mea.

(Observator cultural, nr 214, 30.03-05.04.2004)

Hamlet în sos picant

Teatrul: 
Teatrul Naţional Radu Stanca - Sibiu
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 

Marile povestiri nu se invechesc niciodata, ele sunt mereu in actualitate, iar "Hamlet" este, fara dubii, o povestire care este mereu in actualitate. Ingredientele sunt amestecate intr-o formula magica cu un aspect perfect, o armonie de savoare care surprinde mereu.

Dar, asa cum se zice adesea, oricat de buna ar fi ciorba de toate zilele te mai si saturi si atunci de ce sa nu te lasi rasfatat de o cura minunata de bucate pe care le poate prepara un bucatar foarte priceput, care stie sa prepare niste garnituri minunate de orez care au din plin sare si piper si mirodenii diverse pline de culoare si astfel, ca prin minune, un alt fel de mancare este servit, ceva usor care te poate inveseli pe loc asa cum numai o masa copioasa o poate face.

Aceasta este de fapt esenta spectacolului, povestea principelui danez, petrecuta in bucatarie, printre saci de faina, sortimente de biscuiti; o poveste zbuciumata de iubire, pasiune si ura. Un sos picant.

"Hamlet in sos picant" este o rescriere a capodoperei shakespeariene: tragedia este vazuta prin prisma aromelor din bucataria castelului Elsinore. Alaturi de protagonistii cunoscuti, care sunt prezentati intr-o lumina ironica (Hamlet este cu totul si cu totul deosebit: visator si mare pasionat de dulciuri, Ofelia este vegetariana si anorexica, Gertrude - pasionala si de loc straina placerilor gustului), prind viata si personaje noi: Froggy, un bucatar foarte talentat si rafinat, precursor al multor bucatari care innebunesc lumea cu emisiunile televizate pe care le au; sotia sa Kathy, femeie cu bun simt; fiica lor Inge, o tanara plina de viata, preocupata de gasirea placerilor vietii; Grunter si Breck sunt o pereche de nebuni, indispensabila intr-o poveste plina de savoare. Nu mai suntem confruntati cu probleme de stat sau cu o gelozie nebuna care sa intoarca toata povestea pe dos, ci de platouri de ficat de gasca cu miere preparate de Froggy; fantoma tatalui lui Hamlet este bunul bucatar travestit si insetat de razbunare datorita presupunerii ca sotia sa, Kathy, a avut o relatie extraconjugala cu noul rege Claudius.

Cei care sunt familiarizati cu textul shakespearian au ocazia de a regasi jocurile maestrului reinventate si elaborate; pentru cei care n-au citit opera originala este ca o calatorie intr-o poveste distractiva si fascinanta.

Aşteptându-l pe Godot

Teatrul: 
Teatrul Naţional Radu Stanca - Sibiu
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Premiera: 
18 Dec 2005

Traducerea: Gellu Naum
Asistent regie: Radu-Alexandru Nica
Asistent scenografie: Alin Gavrilă
Muzicieni: Sena Ducariu, Aurel Tancu, Lacrima Maria Stănescu
Sufleur: Sanda Anastasof

„Asteptîndu-l pe Godot”: nu este o piesa cu teza; nu aduce vreo morala pe care s-o impuna spectatorului, nu ascunde inlauntrul ei vreo speranta anume. Pentru a intelege o asemenea piesa, trebuie sa vezi in ea imensitatea lumii redusa la dimensiunile propriului tau spirit; in cei doi vagabonzi, o umanitate perpetuu ambivalenta. Beckett are grija sa nu ne puna la dispozitie cheia evenimentelor pe care o cautam permanent si isi demonstreaza ingeniozitatea tehnica juncandu-se cu asteptarile noastre.

„Asteptandu-l pe Godot” are puterea unei adaptabilitati infinite. Piesa vorbeste despre sentimente si emotii ramase pana acum neexprimate, dar pe care, cu Beckett ca ghid, le putem recunoaste ca ale noastre... Asteptarea lui Godot - o invocare, un reflex, un paravan...

Constantin Chiriac si Virgil Flonda, Gogo si Didi, doi actori, doua personaje extraordinare, intr-un tandem ghidat de Silviu Purcarete, ne dezvaluie lumea lui Beckett, direct, clar si in acelasi timp invaluita intr-un mister cald, aparte, emotionant.

„Mereu pe muchie de cutit intre dialogul real si alunecarile in ireal, in irational, in virtual. In vis. Piesa lui Beckett are in spectacol un tip de montaj cinematografic. Un traseu din timpi scurti, sacadati, care marcheaza mult mai evident devierile spre fictiune, spre imaginatia celor doi. Spre pendularea halucinanta intre esente si aparente.”

(Marina Constantinescu)

Othello?!

Teatrul: 
Teatrul Naţional Radu Stanca - Sibiu
Regia: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Cu: 
Scenograf: 
Premiera: 
30 Mar 2007

Premiul pentru Cel mai bun spectacol al anului 2002 acordat de Uniunea Teatrală din România.

Spectacol  declarat de critica de specialitate din Anglia şi România drept unul din cele mai bune spectacole Shakespeare văzute vreodată alături de creaţia lui Sir Peter Hall, Robert Lepage şi Silviu Purcărete.

Despre Zholdak, George Banu scrie (Artpress 283/2002)
El nu pune în scenă, el organizează o desfăşurare de imagini ale căror motivaţii rămân adeseori enigmatice, dar a căror putere de descoperire încântă. Există la el un suprarealism de aceeaşi sorginte cu cel descoperit de Aragon la Bob Wilson. Zholdak se sustrage oricărei subordonări şi, într-o manieră extravagantă, se impune, se expune, se afirmă: el poate agasa tot atât cât poate fascina. El se erijează în stăpân al spectacolelor sale şi trimite oarecum la figura pe nedrept desconsiderată de teatrul francez, Carmelo Bene. (…) Zholdak se aliază acestei poetici şi, ca autor al spectacolelor sale, recunoaşte: “Iubesc forma. Iubesc forma.”