Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă Romania

Bucuresti

Atelier de design floral - Un colt din gradina de vara

  • Bucuresti
  • Fashion
  • Workshops
Data: 
10 Jul 2011
Eveniment special: 
Nu

FLOWERS GARDEN – ATELIERE DE DESIGN FLORAL

ATELIER DE DESIGN FLORAL nr. 25
Tema atelierului: Un colt din gradina de vara
Cand: duminica, 10 iulie, ora 11:00-13:00
Unde: in Lente&cafea, strada General Praporgescu nr. 31
Designer florist: Stefan Ditu
Cost atelier: 100 lei (include consumatie, flori si materiale, iar aranjamentul se va lua acasa la final)
Maxim 15 persoane/grupa

TEMA ATELIERULUI
Pentru cei mai multi dintre noi, vara este cel mai prietenos anotimp. Chiar daca nu avem sansa de a locui intr-o casa care sa aiba si gradina, vara simtim nevoia sa recream in casele noastre un colt dintr-o gradina autentica. Acest lucru se va intampla la atelierul nostru de design floral, in care vom improviza, intr-un suport special, o mica gradina, cu pietricele si flori. Ne vor acompania cu o atitudine varatica, crinul, gladiola si floarea-soarelui.
Crinul este considerat cea mai veche floare cultivata de om si este simbolul regalitatii in Franta. Gladiola este inrudita cu irisul si provine din regiunile muntoase ale Americii de Sud. Floarea-soarelui, mereu orientata catre soare, este o planta decorativa, cu foarte multe intrebuintari.

CONCURS!
BOOKS EXPRESS ofera cartea GUIDE TO FLOWER ARRANGING.
Tips & techniques for beautiful flowers with more than 25 step-by-step projects
Autoare: Jane Packer

Jane Packer este unul dintre floristii cei mai cautati din Marea Britanie si preda cursuri de aranjamente florale la scoli din Londra, New York si Tokyo. In aceasta carte Jane imparte cursul in trei sectiuni. In "Flowers to Give" preda tehnicile necesare pentru a confectiona o varietate de cadouri florale. "Flowers for Home" acopera aria aranjamentelor in vaze si recipiente pentru decorarea casei. "Flowers for Celebrations" expune buchete pentru petrecere, coronite festive, aranjamente pentru mese si pentru nunti. Creatiile sunt sustinute de fotografii cu instructiuni pas cu pas, usor de urmarit. Cartea contine mai mult de 25 de proiecte si idei originale si este o resursa esentiala pentru cei care doresc sa invete arta aranjamentelor florale.

CE TREBUIE SA FACETI PENTRU A PARTICIPA LA CONCURS?
Trimiteti, impreuna cu inscrierea la atelier, raspunsul la cerinta: numiti un alt titlu dedicat aranjamentelor florale, pe care il gasiti in site-ul www.books-express.ro
BOOKS EXPRESS va oferi, prin tragere la sorti, cartea “Guide to Flower Arranging”.

FLOWERS GARDEN a deschis seria atelierelor de design floral in luna iunie 2010. Abordand teme diverse, flori si materiale diferite, am reusit sa aducem mai aproape conceptul de aranjament / buchet lucrat in maniera personala, sub indrumarea designerului florist Stefan Ditu.

In acest fel, s-a creat o comunitate care vede aceasta activitate ca pe o alternativa de a petrece timpul liber sau pentru a construi, cu rabdare, o baza de cunostinte care poate fi valorificata ulterior in plan profesional.

Atelierul se adreseaza deopotriva incepatorilor si celor care au cunostinte despre flori.

Designerul florist STEFAN DITU duce mai departe pasiunea pentru flori, mostenita de la tatal sau. Anul trecut a obtinut un important Premiu III la categoria Buchete de mireasa la Best Flower Designers Exhibition 2010.

INSCRIERI si DETALII despre atelier:
0740 893 712 / 0723 270 430
atelier@flowers-garden.ro
www.flowers-garden.ro

PARTNERI:
Florists Only • 4arte.ro •  eva.ro •  hotcity.ro • metropotam.ro • infogradina.ro • bucuresteni.ro • decosieco.ro • daciccool.ro • evenimente-bucuresti.ro

 

Expoziţie la MNIR: „Muzeele din România între clasic şi modern. Proiecte muzeale (1990–2010)“

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional de Istorie a României
Data: 
30 Jun 2011 - 25 Sep 2011
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

Bucureşti, 28 iunie 2011
Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisajul expoziţiei „Muzeele din România între clasic şi modern. Proiecte muzeale (1990-2010)”, care va avea loc în data de 30 iunie, orele 1300, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.
    Expoziţia este organizată în colaborare cu 20 de instituţii muzeale şi de învăţământ superior din întreaga ţară, respectiv Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul de Mineralogie Baia Mare, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Brăilei, Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” Bucureşti, Muzeul Naţional al Ţăranului Român Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Istorie Galaţi, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Complexul Naţional Muzeal Moldova (Muzeul Unirii Iaşi), Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul Judeţean Satu Mare, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Complexul Naţional Muzeal “Astra” Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
    Expoziţia prezintă efortul de modernizare a muzeelor din România, în acord cu cerinţele noii muzeografii. Ea reuneşte proiecte de arhitectură, elemente de mobilare spaţială, propuneri şi soluţii muzeo-tehnice – toate abordate şi realizate prin conlucrarea dintre arhitecţi, designeri, muzeografi, conservatori şi restauratori.
Proiectele sunt deopotrivă novatoare şi ilustrative pentru demersul de modernizare a muzeelor din România. Ele exprimă angajarea instituţiilor muzeale în programe de reabilitare, revitalizare şi restructurare funcţională şi deopotrivă de reinterpretare a viziunii despre patrimoniul cultural şi natural. Prin intermediul soluţiilor propuse este relevată din plin capacitatea de înnoire, dar şi calităţi ale patrimoniului muzeal ce ar trebui mai bine pus în valoare.
Noua mişcare muzeografică exprimă de altfel atât aspiraţiile noilor generaţii de specialişti, cât şi cerinţele marelui public de a avea muzee moderne, bine echipate şi funcţionale, din perspectiva unor standarde europene. Proiectele cuprinse în cadrul expoziţiei se doresc a fi pledoarii pertinente pentru o politică patrimonială modernă în cadrul căreia muzeul constituie un răspuns necesar la cerinţe fundamentale legate de asigurarea unui larg acces la beneficiile patrimoniului cultural, artistic şi natural. Fiecare demers de înnoire sau întemeiere a unui muzeu se bazează pe o serie de condiţionări obiective precum perspective inovative, energii creative şi asigurarea unor resurse viabile în raport cu scopul dat.
Prin tematica sa expoziţia se adresează deopotrivă specialiştilor, dar şi publicului larg oferind o imagine de ansamblu a menirii muzeului contemporan în România. Dincolo de cunoaşterea directă a unei stări de fapt, expoziţia are în intenţie şi generarea unui cadru pentru dialog pro-activ şi dezbatere fundamentată în legătură cu priorităţile şi modalităţile de modernizare în muzeele româneşti.
Expoziţia „Muzeele din România între clasic şi modern. Proiecte muzeale (1990–2010)“ este însoţită de un catalog care cuprinde proiecte muzeografice realizate de muzeele participante.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 30 iunie – 25 septembrie 2011, de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00.

 

Ric Lee (Ten Years After): „Prima data in Romania a fost un succes. A doua oara va fi fenomenal!”

  • Bucuresti
  • Cluj-Napoca
  • Iaşi
  • Muzica
  • Timişoara
  • Concerte
  • Jazz & ...
Data: 
23 Oct 2011 - 26 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu

Se pare ca nu doar romanii au fost cei incantati de sosirea in Romania a legendarilor membri ai trupei “Ten Years After”. La randul lor componentii si-au exprimat entuziasmul pe site-ul lor oficial fata de concertul sustinut aici in 2010 si nerabdarea vis-a-vis de turneul pe care il vor sustine in octombrie 2011 in mai multe orase din tara noastra: „2010 a fost un an foarte bun pentru noi. Am sustinut concerte in numeroase teritorii noi. In februarie am cantat pentru prima data in Romania unei multimi entuziaste la Sala Palatului. Show-ul a fost televizat si in consecinta ni s-a oferit sansa de a sustine in acest an un turneu, pe care il promitem fenomenal!”, a afirmat unul dintre gigantii muzicii rock – Ric Lee.

Dupa cum v-am anuntat in urma cu doua luni, in afara concertului programat in capitala pe data de 23 octombrie la Sala Palatului organizatorii au extins de aceasta data venirea trupei la stadiul de turneu national, spre bucuria fanilor trupei din Iasi (24.10 – Casa de Cultura a Sindicatelor), Timisoara (25.10 – Sala Filarmonicii), Cluj (26.10 – Casa de Cultura a Studentilor), care vor avea posibilitatea de a trai bucuria muzicii adevarate alaturi de legendele Woodstock : „Reactia publicului bucurestean la concertul de anul trecut al trupei a fost una foarte buna, de aceea  dorim sa bucuram si locuitorii altor localitati si sa le aratam ce inseamna o legenda autentica”, spune Pepino Popescu.

RIFF, una dintre cele mai prolifice trupe rock autohtone, va incinge atmosfera in deschidere cu piese binecunoscute, prezenta acestui grup intregind astfel formula de succes a intregului show din februarie 2010: RIFF – Ten Years After.

Grabiti-va sa va asigurati intalnirea cu cei 4 monstri sacri ai muzicii rock! Biletele pentru spectacolele din capitala au fost puse in vanzare si se achizitioneaza din reteaua Vreau Bilet  - Unirea Shopping Center - et. 2 si Carrefour Feeria - Baneasa Shopping City, de la Sala Palatului si online pe www.vreaubilet.ro. Preturile variaza intre 60 si 170 de lei, in functie de categoria de loc. Pentru restul oraselor, biletele pot fi cumparate de la casele de bilete ale salilor de spectacol.

 

"Tenors of the 21st Century" - voci divine la Sala Palatului

  • Bucuresti
  • Muzica
  • Concerte
Data: 
10 Oct 2011
Eveniment special: 
Nu

“Tenors of the 21st Century” vin in premiera in Romania cu un show apreciat in intreaga lume, program ce satisface cu siguranta gusturile muzicale ale tuturor spectatorilor.
Pe 10 octombrie Sala Palatului va fi „zguduita” in cel mai placut mod de vocile puternice, dar calde, ale tenorilor ce vor veni in premiera in capitala cu ocazia celei de-a treia editii Dopo Festival.

Programul serii va cuprinde renumite hituri actuale sau mai putin actuale sau celebre arii din opere precum: "Nessun dorma" de Puccini,  "La donna e mobile" de Verdi, “Non ti scordar di me” – De Curtis,  “Granada” – Lara,  "La danza" - Rossini, "Tu, ca nun chiagne…", "Mamma", "O Surdato nnammurato" - Cannio, "Parlami d`amore", Valencia" – Padilla,  "Amapola", "En Aranjuez con tu Amor" - Rodrigo, "El dia que mi quieras…"– Gardel, "Jurame" - Grever, "Caruso" - Dalla, "Beloved", "Be My Love", "Un Amore Cosi Grande", "Nel Blu Dipinto di Blu", "Une vie d`amour…", "Volare " – Modugno, “La Matinatta"- Leoncavallo si multe altele.

Evenimentul va beneficia si de participarea muzicienilor extraordinari ai Orchestrei Simfonice Nationale din Chisinau, aflata sub bagheta dirijorului Gheorghe Mustea si a celor de la Orchestra Prezidentiala din Belarus, dirijata de maestrul Victor Babarikin, ce vor acompania vocile absolut impresionante ale tenorilor. In plus, show-ul va fi superb animat de gratia membrilor Corpului de Balet al Operei din Chisinau, ce vor ilustra prin miscari incantatoare celebrele arii interpretate de tenori.

Repertoriul original elaborat al Art – Project “Tenors of the 21st Century” ofera audientei oportunitatea de a admira abilitatile creative nelimitate ale interpretilor. Nu pierdeti asadar un moment concertistic inegalabil ce a fascinat auditoriul din intreaga lume. Biletele se vor pune in curand in vanzare in reteaua Vreau Bilet  - Unirea Shopping Center - et. 2 si Carrefour Feeria - Baneasa Shopping City, la Sala Palatului si online pe www.vreaubilet.ro.

Informatii generale

Tenorii ce vor veni la Bucuresti: Sbirstev Dmitri, Alexander Bogdanov, Alexander Zakharov, Sergey Pisarev, Georgy Faradzev, Alexander Skvarko, Mikhail Urusov, Ostrovsky Oleksandr si Maxim Paster sunt solistii principalelor sali de opera din Moscova si anume Music Theatre Novaya Opera of Ye. Kolobov, Academic Music Theatre of K.S. Stanislavski si Nemirovitch-Danchenko si Bolshoi Theatre.

Fondatorul şi liderul acestui proiect este Dmitri Sibirtsev. Alături de colaborarile sale la prestigioasele opere din Moscova membrii proiectului se regasesc si pe cele mai renumite scene de opera din lume. Publicul exigent si experimentat de la Milano, Boulogne şi Londra au apreciat extrem de mult abilităţile lor performante. Numele lor se regaseste si pe afisele teatrelor de opera din Leipzig, Dresda, Saltsburg, New York, Tokyo şi multe alte centre muzicale.

Membrii Art-Project “Tenors of the 21st Century” sunt adesea invitati sa ia parte la diverse programe guvernamentale culturale si reuniuni la nivel inalt. Vice-preşedintele V.V. Putin si preşedintele D.A. Medvedev, vice-preşedintele G. Bush, alti lideri europeni (Zh. Shyrak, A. Merkel, G. Shreder, H. Solara),  preşedinţi SNG, lideri de stat, oameni de afaceri si lideri publici s-au bucurat de arta lor performanta.

Timp de trei ani de existenţă, proiectul de arta “Tenors of the 21st Century” a evoluat alaturi de orchestre celebre din intreaga lume, cum ar fi orchestra simfonica din Moscova "Russkaya Phylarmonia", orchestra lui Pavel Ovsyannikov şi câteva alte orchestre din Kostroma, Samara, Astrakhan, Belgorod, Khabarovsk, Kursk. Numărul de concerte sustinute este în creştere de la an la an.

Membrii Art – Project “Tenors of the 21st Century” au lansat mai mult de 10 albume solo cu lucrari ale compozitorilor italieni si cântece populare ruseşti alaturi de fondatorul proiectului -  Dmitri Sibirtsev.

 

Expoziţii deschise pe simeza Muzeul National Cotroceni

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional Cotroceni
Data: 
1 Jul 2011 - 31 Aug 2011
Eveniment special: 
Nu

Muzeul National Cotroceni
Comunicat de presă
7 iulie 2011

Muzeul Naţional Cotroceni invită publicul bucureştean să viziteze următoarele expoziţii aflate pe simeza sa, în perioada iulie – august 2011:

    ”În memoria timpului, instrumente în arta scrisului” - deschisă până la 31 august 2011
    Expoziţia aduce în atenţia publicului vizitator instrumente de scris, celebre prin faptul că au aparţinut unor personalităţi importante din viaţa politică, socială şi culturală românească, sau reprezintă piese de excepţie pentru epoca lor.
    În cadrul expoziţiei figurează: călimări de brâu şi inele sigilare din secolul al XVIII-lea,  pana de scris din aur a lui George Bariţiu, tocul pentru scris atribuit lui C.A. Rosetti, călimară de la Divanul Ad-hoc, trusa pentru desen a domnitorului Al. I. Cuza, pana de scris din aur a regelui Carol I, mapele de birou ale regelui Carol I, reginei Elisabeta şi principelui Nicolae, tocul folosit de Ion C. Brătianu la Congresul de la Berlin în 1878, creionul din aur al mareşalului Alexandru Averescu, biroul de lucru al lui Nicolae Iorga, trusa de birou a lui Petru Groza, alături de  obiectele de birou ale unor mai clasici ai literaturii române: Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Şt. O Iosif, Al. Macedonski, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, George Călinescu, Alexandru Brătescu-Voineşti.

    ”Rudolf Schweitzer-Cumpăna, 125 de ani de la naştere” - deschisă până la 31 august 2011
    Talent înnăscut, un desenator şi un acuarelist desăvârşit, Rudolf Schweitzer-Cumpăna a abordat în pictura sa, o tematică diversă : ţăranul român şi viaţa satului, peisaje, naturi statice,  portrete de oameni simpli, în special ţăranii din Cumpăna şi Arefu (Argeş) sau din în satele pe unde a călătorit, dar şi autoportrete şi nuduri etc.    
    Expoziţia ”Rudolf Schweitzer – Cumpăna 125 de ani de la naştere” numără peste 120 de lucrări, de la începuturile picturii marelui artist şi până la ultima parte a creaţiei acestuia, lucrări oferite cu generozitate atât de membri Societăţii  Colecţionarilor de Artă din România, cu care Muzeul Naţional Cotroceni a avut şi are o frumoasă colaborare de-a lungul celor 20 de ani, dar şi lucrări de o mare valoare patrimonială oferite cu aceeaşi generozitate de către muzeele colaboratoare.

    În cadrul Muzeului Naţional Cotroceni, mai pot fi vizitate până la sfârşitul anului 2011 şi expoziţiile:
    ”Povestea unui palat: Cotroceni” - expozitie de fotografie 3D
    ”Boierul” Pallady în vizită la Muzeul Naţional Cotroceni
    ”Elena Cuza, prima doamnă a României”
    Expoziţiile sunt deschise publiclui de marţi până duminică, între orele 9.30 – 17.30.

    Expoziţiile ”În memoria timpului, instrumente în arta scrisului” şi ”Rudolf Schweitzer-Cumpăna, 125 de ani de la naştere”, beneficiază şi de cataloage color, care vor putea fi achiziţionate de către public, de la magazinul de prezentare al muzeului, deschis între orele 9.30 – 17.30.
    
    Muzeul Naţional Cotroceni îşi reia activitatea expoziţională din luna septembrie, cu două noi expoziţii: una dedicată marelui clasic al picturii româneşti – Nicolae Grigorescu şi expoziţia intitulată ”De la palat regal la palat al pionierilor (1949-1977) – o filă din istoria Palatului Cotroceni”.

    Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Bucureşti FM, RFI Romania, Agenţia Naţională de Presă "Agerpres", Cronica Română, Onlinegallery.ro, România Liberă, Căminul, Şapte Seri, Traveller Magazin, Revista Istorie şi Civilizaţie, LiterNet.ro, Senso TV, Art Out, Revista ”Vacanţe la ţară”, Fundaţia Culturală ”Magazin Istoric”, Ziarul Timpul, Diplomat Club.

 

Cu Lili și Rara în căutarea unei lumi dispărute - program educațional de vacanţă la MNG

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Programe pentru copii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional Geologic
Data: 
7 Jul 2011 - 8 Sep 2011
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

 – program educațional de vară -

Lili și Rara, două cercetătoare simpatice și puse pe joacă, îi așteaptă pe copii, și în această vară, la Muzeul Național de Geologie, la o nouă călătorie în fantastica lume preistorică. Din trusa de voiaj nu vor lipsi: dorința de a descoperi o lume demult dispărută, jurnalul, lupa, creioanele, culorile și instrumentele de săpat (lopețica, grebla și găletușa). La final, în jurnalul fiecărui mic expediționar se vor regăsi desene, hărți, machete și însemnări diverse.
Întâlnirile cu cele două cercetătoare sunt programate de la ora 11.00, în zilele de joi – 7, 14, 21 iulie; 11, 18, 25 august și 1 și 8 septembrie 2011.
Însă, pentru a putea pleca în expediție, copiii trebuie să aibă între 5 și 8 ani, să-și rezerve un loc și să achite contravaloarea biletului de călătorie (16 lei). Informații suplimentare și programări:  021/212.89.52 interior 123.
Parteneri: ANCS, Elixir Press
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Smart FM, Radio Itsy Bitsy, Şapte Seri, Port.ro, bucuresteni.ro, Roportal, onlinegallery.ro, calendarevenimente.ro, copilul.ro, clopoţel.ro, calificativ.ro, grădiniţe.com, Ghidul Oraşelor, isoscel.com, bucureșteni.ro, estiri.ro.

 

Castelul fermecat - program educațional de vacanţă la MNG

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Programe pentru copii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional Geologic
Data: 
5 Jul 2011 - 6 Sep 2011
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

– program educațional de vară -

Copiii cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani sunt invitați să descopere «Castelul fermecat». Acesta își va deschide porțile, pe 5 iulie 2011, la Muzeul Național de Geologie.
În decursul celor 8 întâlniri, cei mici vor cunoaște cele mai îndrăgite personaje din povești – prinți, zâne, haiduci, spiriduși, vrăjitoare, spadasini și animale fantastice – și, împreună, își vor exersa îndemânarea și creativitatea prin picturi, desene și colaje.
 
«Castelul fermecat» este deschis în zilele de marți, de la ora 11.00, după cum urmează:
-  5, 12, 19  iulie;
-  9, 16, 23, 30 august;
- 6  septembrie.
Accesul se face pe baza de înscriere telefonică la numărul 021/212.89.52 interior 123. Prețul unui bilet este de 16 lei.
Parteneri: ANCS, Elixir Press
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Smart FM, Radio Itsy Bitsy, Şapte Seri, Port.ro, bucuresteni.ro, Roportal, onlinegallery.ro, calendarevenimente.ro, copilul.ro, clopoţel.ro, calificativ.ro, grădiniţe.com, Ghidul Oraşelor, isoscel.com, bucureșteni.ro, estiri.ro.

 

Expozitie Manfred Willmann

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Ţăranului Român
Data: 
8 Jul 2011 - 28 Aug 2011
Eveniment special: 
Nu

La Tara
Expozitie Manfred Willmann
8 iulie – 28 august, sala Oaspeti

Vernisaj: joi, 7 iulie, ora 19.00

Forumul Cultural Austriac si Muzeul National al Taranului Roman va invita la expozitia La Tara a artistului austriac Manfred Willmann. Expozitia, care infatiseaza 136 de fotografii realizate intre anii 1983 si 1991, prezinta instantanee din provincia austriaca.

Manfred Willmann s-a nascut in 1952 la Graz unde activeaza si azi ca artist liber profesionist. Este si fondatorul periodicului CAMERA AUSTRIA International. In anul 2009 i-a fost conferit Premiul National pentru Fotografie. Stilul sau conceptual este caracterizat de dorinta de a realiza opere care sa nu fie incarcate ideologic. Accentele documentaristice, care sunt prezente, pot fi interpretate ca simple gesturi. In ciclul de fotografii prezentat la Bucuresti, Manfred Willmann foloseste o tehnica speciala, care confera culorilor o luminozitate aparte.
Expozitia a fost prezentata cu mult succes, printre altele la Viena, Madrid, Osaka, Zagreb si Amsterdam

MNIR: exponatul lunii iulie

  • Bucuresti
  • Muzee
  • Expoziţii
Pagina asociata stirii (spectacol, galerie etc.): 
Muzeul Naţional de Istorie a României
Data: 
6 Jul 2011 - 31 Jul 2011
Eveniment special: 
Nu

COMUNICAT DE PRESĂ

STEAGUL LUI ŞTEFAN CEL MARE,
EXPONATUL LUNII IULIE LA MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Bucureşti, 4.07.2011
Muzeul Naţional de Istorie a României este onorat să anunţe faptul că în luna iulie, în cadrul seriei de micro-expoziţii „Exponatul lunii”, va fi prezentat publicului, un obiect liturgic excepţional, cunoscut sub denumirea de „Steagul lui Ştefan cel Mare”. Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc miercuri, 6 iulie 2011, ora 1100 în prezenţa unor distinşi diplomaţi, Excelenţa Sa Henry Paul, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Franceze în România şi Excelenţa Sa Iurie Reniţă, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, respectiv a oficialilor Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Vernisajul va fi urmat de o prezentare de specialitate privind complexul proces de restaurare întreprins pentru acest obiect textil excepţional.

Exponatul amintit este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea care îl înfăţişează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinţei militare. Iconografia şi încadrarea cronologică a piesei au creat iniţial confuzia că ar fi vorba despre un steag de luptă al voievodului Ştefan cel Mare, dar absenţa stemei Moldovei, caracteristică stindardelor militare, nu susţine ipoteza amintită.
Broderia îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe aşezat pe un tron, având tălpile sprijinite pe un balaur înaripat, cu trei capete. Pe steag sunt brodate două inscripţii – una în limba slavonă cu o rugăciune a domnitorului Ştefan cel Mare către Sfântul Gheorghe – şi alta în limba greacă „Sfântul Gheorghe din Ca[p]padocia” care nu pomeneşte însă faptul că steagul ar fi fost dăruit de Ştefan cel Mare unei mănăstiri de la Athos, aşa cum se obişnuia în epocă.
În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general al României la Salonic, G.C. Ionescu şi cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic, Regatul Român a recuperat acest preţios obiect de la Mânăstirea Zographou de pe Muntele Athos. În martie 1917, consulul comunica Ministerului Afacerilor Externe că generalul francez i-a predat drapelul, care ulterior a fost trimis Legaţiei României de la Paris la bordul unui vas de război francez. Iniţiativa recuperării preţiosului obiect a aparţinut marelui om politic Ion I.C. Brătianu (1864–1927). În cele din urmă, la 22 februarie 1920, Ministerul de Război preciza că steagul lui Ştefan cel Mare a fost predat Marelui Stat Major, pentru a fi depus la Muzeul Militar.
Steagul lui Ştefan cel Mare a fost supus unui complex proces de restaurare care a durat mai bine de şapte ani. Iniţial, broderia a fost lucrată pe suport de mătase, dublată cu o ţesătură din in. Suportul din mătase s-a degradat de-a lungul timpului şi a fost înlocuit de către călugări, din neştiinţă, cu catifea de calitate inferioară, prin decuparea şi lipirea cu clei organic a piesei pe noul suport, intervenţie total necorespunzătoare care a afectat starea originară a piesei.
Astfel, după o perioadă îndelungată, Steagul lui Ştefan cel Mare poate fi din nou admirat în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii la Muzeul Naţional de Istorie a României”, în luna iulie, de miercuri până duminică, între orele 1000 – 1800.

DESPRE EXPONATUL LUNII IULIE LA MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI – STEAGUL LUI ŞTEFAN CEL MARE

Descriere
Exponatul de excepţie este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea. Steagul liturgic are dimensiunile de 1,24 m x 0,95 m şi înfăţişează imaginea iconografică a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinţei militare. Iconografia şi încadrarea cronologică a piesei au creat iniţial confuzia că ar fi vorba despre un steag de luptă al voievodului Ştefan cel Mare, dar absenţa stemei Moldovei, caracteristică stindardelor militare, nu susţine ipoteza amintită.

Broderia îl înfăţişează pe Sf. Gheorghe aşezat pe un tron cu pernă roşie, având genunchii uşor depărtaţi şi tălpile sprijinite pe un balaur înaripat cu trei capete. În mâna dreaptă sfântul ţine mânerul unei spade şi în cea stângă vârful acesteia. Figura ovală a sfântului este încadrată de părul său buclat, iar pe cap acesta poartă o coroană cu nouă fleuroni, decorată cu pietre preţioase şi perle, susţinută de doi îngeri. Îngerul din partea stângă ţine în mâna dreaptă o spadă, iar îngerul din partea dreaptă ţine în mâna stângă un scut. Sfântul Gheorghe poartă o tunică militară de culoare gri peste o cămaşă lungă de culoare verde, iar în picioare are sandale cu curele încrucişate pe gambe.

În colţurile din stânga şi dreapta sus este brodată o inscripţie în limba greacă: „Sfântul Gheorghe din Ca[p]padocia”. Însă inscripţia nu pomeneşte faptul că steagul ar fi fost dăruit de voievodul Ştefan cel Mare Mănăstirii Zographou de la Athos, aşa cum se obişnuia în epocă. Broderia este realizată din mătase roşie, decolorată de trecerea anilor şi deteriorată în vechime, atunci când, din neştiinţă, călugării de la Mănăstirea Zographou de la Muntele Athos au remontat-o pe o bucată de catifea de calitate inferioară.

De jur împrejur broderia are o inscripţie slavonă cu rugăciunea domnitorului (Ştefan cel Mare) către sfânt: „O, răbdătorule de patimi şi purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe, care în nevoi şi nenorociri eşti grabnic apărător şi cald ajutor şi, celor necăjiţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune, a smeritului robului tău, domnul Io, Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu, domn al Moldovei, păzeşte-l neatins în acest veac şi în cel viitor cu rugăciunile celor ce te cinstesc, ca să proslăvim în veci, Amin. S-a făcut în anul 7008 (1500) iar al domniei sale, 43”.

Istoria recuperării piesei
În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general al României la Salonic, G.C. Ionescu şi cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, Regatul Român a recuperat acest preţios obiect de la Mănăstirea Zographou.

Iniţiativa recuperării preţiosului obiect a aparţinut marelui om politic Ion I.C. Brătianu (1864–1927), care, la 15 februarie 1917, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al Afacerilor Străine, a trimis o telegramă cifrată Legaţiei României de la Atena, cerând pe un ton imperativ: „Faceţi tot ceea ce este posibil pentru a obţine drapelul lui Ştefan cel Mare”.

Un demers similar a avut loc pe 26 februarie 1917 şi din partea secretarului general al Ministerului de Război, generalul Constantin N. Burghele, care s-a adresat Ministerului Afacerilor Străine pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea aducerii steagului în ţară. În urma intervenţiei acestuia pe lângă generalul francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic, acesta a ordonat detaşamentului franco-rus de la Sfântul Munte să recupereze steagul şi să-l expedieze la Statul Major Francez. La 25 martie 1917, consulul general al României la Salonic, G.C. Ionescu, comunica Ministerului Afacerilor Externe că generalul francez i-a predat drapelul, pe care îl păzeşte şi aşteaptă ordine de la autorităţile române competente.

Ministerul Afacerilor Străine a cerut consulului Ionescu să trimită drapelul la bordul unui vas de război francez, la Legaţia României de la Paris. Pe 29 aprilie 1917, steagul a ajuns la Paris, fiind înmânat lui Alexandru Em. Lahovary (ministrul României la Paris) în cadrul unei ceremonii oficiale, la care a luat parte şi preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, în data de 29 iulie 1917. Steagul a fost depus la o bancă, considerându-se a fi riscant să se expedieze „acest preţios trofeu de aici la Iaşi”, de vreme ce exista ameninţarea ca întreg teritoriul României să fie ocupat de Puterile Centrale. În cele din urmă, la 22 februarie 1920, Ministerul de Război preciza că steagul lui Ştefan cel Mare a fost predat Marelui Stat Major, pentru a fi depus la Muzeul Militar. În anul 1970, Steagul lui Ştefan cel Mare a intrat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Restaurare
Steagul lui Ştefan cel Mare a fost supus unui proces complex de restaurare. Iniţial, broderia a fost lucrată pe suport de mătase, dublată cu o ţesătură din in, pentru a putea susţine lucrătura cu fir metalic şi straturile succesive ce conturau întreaga compoziţie. Suportul din mătase s-a degradat de-a lungul timpului şi a fost înlocuit de către călugări cu catifea, prin decuparea şi lipirea cu clei organic a piesei pe noul suport, intervenţie total necorespunzătoare care a afectat starea originară a piesei. Procesul de restaurare desfăşurat recent în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României a constat în: desprinderea piesei de pe suportul de catifea, curăţarea cleiului organic de pe spatele broderiei, curăţarea totală a piesei, consolidarea piesei cu un nou suport de mătase naturală, coaserea cu fire de mătase şi refacerea broderiei în zona inferioară (capetele dragonului) şi suprapunerea unui tul pregătit în prealabil pentru protecţie şi finisarea.

Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc miercuri, 6 iulie 2011, ora 1100 şi va fi urmat de o prezentare de specialitate susţinută de doamna Sidonia Macri, restaurator, privind complexul proces de restaurare întreprins pentru acest obiect textil excepţional.

 

Concert Maria Raducanu si Maxim Belciug

  • Bucuresti
  • Muzica
  • Cluburi, cafenele
  • Concerte
Data: 
7 Jul 2011
Eveniment special: 
Nu

Joi, 07 iulie, orele 22.00

PASSAGE CLUB
vă invită la

CONCERT PENTRU PRIVIGHETOARE ŞI CHITARĂ
cu
MARIA RĂDUCANU & MAXIM BELCIUG

Galanterii franţuzeşti sau italieneşti, cântece spaniole, romanţe româneşti şi pesnii ruseşti,
într-un concert cu triluri de privighetoare şi mângâieri de strune.

PASSAGE CLUB
Calea Victoriei 52, Pasajul Englez, vis-à-vis de Hotel Novotel
Rezervări: adiandries@yahoo.fr, 0731 645 918
 

  • «
  • ‹
  • …
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • …
  • ›
  • »
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact