Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

Filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun» (16,33 min.), pe pagina Facebook a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, marţi, 22 decembrie 2020, ora 11,00.

Cu prilejul sărbătorilor Crăciunului şi Anului Nou, Centrul Cultural «Dunărea de Jos» din Galaţi, în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va proiecta online, marţi 22 decembrie 2020, începând cu ora 11,00, pe pagina Facebook a Institutului, filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun» (16,33 min.), subtitrat în limba italiană. Scurtmetrajul conţine o serie de colinde specifice zonelor etnografice din Moldova şi nord–estului Munteniei, care continuă a fi conservate şi promovate în perioada Crăciunului şi a Anului Nou în mediul rural, păstrător al unor preţioase tradiţii şi obiceiuri transmise din generaţie în generaţie. În perioada sărbătorilor Crăciunului şi Anului Nou, vechile tradiţii şi obiceiuri româneşti se manifestă pregnant în cadrul comunităţilor rurale. Prin urmare, filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun» este menit să ofere publicului o selecţie reprezentativă a manifestărilor autentice ale lumii rurale, care păstrează şi pune în valoare originalitatea colindului şi vitalitatea costumelor populare caracteristice comunităţilor locale în momentele de agregare socială prilejuite de sărbătoarea Crăciunului şi trecerea în Noul An. Scurtmetrajul reuneşte o selecţie, prin relevanţă şi vechime, de colinde de Crăciun şi An Nou specifice lumii satelor aduse în atenţia publicului de toate vârstele în cadrul ediţiilor Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou «Tudor Pamfile», desfăşurat anual la Galaţi şi organizat de Centrul Cultural «Dunărea de Jos». Cetele de colindători, urmând tradiţiile româneşti de Crăciun şi Anul Nou, se remarcă prin costumele populare originale şi pitoreşti, prin particularitatea măştilor şi a instrumentelor utilizate, contribuind astfel la recrearea atmosferei tradiţionale festive a satelor. Filmul cuprinde fragmente din interpretarea grupurilor de folclor şi de colindători, în cadrul ediţiilor Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou «Tudor Pamfile», provenind din judeţele Galaţi (Vlădeşti şi Vânători), Vrancea (Nereju), Vaslui (Negreşti), Bacău (Agăş), Iaşi (Miroslăveşti), Neamţ (Piatra Neamţ), Suceava (Stroieşti) şi Botoşani (Copalău şi Cordăreni).

Crăciunul a fost, alături de Paşte, cea mai importantă sărbătoare pentru români, fiind însoţită de numeroase tradiţii şi obiceiuri care s-au transmis din generaţie în generaţie. Sărbătoarea Crăciunului prilejuia în trecut, în lumea satelor, nu doar celebrarea naşterii Mântuitorului, ci şi o serie de ritualuri legate de cultele precreştine care au ajuns apoi să simbolizeze renovarea timpului şi reinstaurarea ordinii prin Nativitate. Sărbătoarea Crăciunului a păstrat numeroase elemente precreştine în religiozitatea populară, obiceiuri ce aveau valenţe mitico–magice. Postul din Ajunul Crăciunului implica alegerea cu grijă a alimentelor ce puteau fi consumate, toate acestea fiind legate de simbolistica belşugului, norocului şi armoniei în familie. Colindul, ca obicei românesc de Sărbători, a cunoscut o varietate regională ce a condus la forme de manifestare specifice zonelor etnografice din întreaga ţară. Colindătorii începeau uratul în dimineaţa de Ajun, organizaţi în grupuri, şi primeau de la gazde daruri tradiţionale: colaci, nuci, mere, etc. Colindătorii de la sate purtau adesea măşti groteşti care întruchipau spiritele malefice ce trebuiau alungate de gospodarii darnici, astfel se prefigura un an rodnic şi lipsit de epidemii şi epizootii. Colindele, prin care copiii şi tinerii întâmpinau şi sărbătoreau venirea lui Iisus Hristos pe pământ, răsunau în Ajun şi de Crăciun, astăzi cele mai cunoscute fiind «Steaua», «Pluguşorul» şi «Sorcova», deşi la fel de frecvente şi apreciate de comunitate erau colindele mai complexe ca «Vasilca» şi «Viflaimul», ca şi jocurile de măşti: «Capra», «Urşii», «Cerbul», «Breaza», etc.

Consiliul Judeţean Galaţi şi Centrul Cultural «Dunărea de Jos» organizează anual Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou «Tudor Pamfile», ce reuneşte grupuri de colindători din mai multe judeţe din Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Au fost prezente la festival, de-a lungul timpului, cete de urători din comunele gălăţene: Schela, Tuluceşti, Rediu, Bereşti, Măstăcani, Piscu, Braniştea, Vânători şi Băleni; dar şi din judeţul Brăila: Gropeni şi Ciocile; din judeţul Vaslui: Soleşti şi Muntenii de Sus; din Tulcea: Luncaviţa; din Bacău: Balcani; din Vrancea: Nereju, etc. Paul Buţă, artist creator de măşti tradiţionale, actor la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă «Nae Leonard» din Galaţi, etnolog şi documentarist la Centrul Cultural «Dunărea de Jos», statornic organizator al manifestării cultural–folclorice, consideră că «Festivalul este un eveniment cultural ce promovează şi încurajează autenticul în creaţia populară, îndeosebi obiceiurile care se transmit din generaţie în generaţie, în comunităţile rurale. Participanţii, costumaţi în straie populare tradiţionale, extraordinar de frumoase şi bine păstrate, au purtat tot felul de măşti şi piese de îmbrăcăminte tradiţionale pentru reprezentarea dansurilor, precum „capra”, „ursul”. Colindătorii aveau cu ei în talie tălăngi metalice grele pentru a face un zgomot asurzitor pentru alungarea spiritelor rele». Colindători participanţi la ediţiile festivalului au încântat publicul cu sunetele scoase din instrumentele de suflat vechi şi au impresionat prin coregrafia executată cu acurateţe. Conform tradiţiei, colindătorii se adunau mai întâi în Biserică, unde primeau binecuvântarea preotului pentru a vesti naşterea lui Iisus din Nazaret, apoi porneau în cete la colindat gospodăriile satului de origine şi chiar pe cele ale localităţilor învecinate. Printre colindele culese din mediul rural şi readuse în atenţia publicului în ediţiile festivalului, pot fi menţionate: «Plugul mare de flăcăi» din Măstăcani; «Colinde tradiţionale» din Nămoloasa; «Capra», «Hatalul», «Plugul» din Tecuci; «Colindătorii» din Costache Negri; «Colindul» din Schela; «Plugul mare» din Brăhăşeşti; «Colinde, stea şi plug» din Braniştea; «Capra» din Buciumeni; «Mocănaşii» din Suceveni; «Colinde şi plug» din Rădeşti; «Grupul de bătrâni cu colinde» din Tuluceşti; «Plugul» din Bereşti; «Colinde, jienii, plugul şi ursul» din Rediu; «Plugul mare» din Jorăşti, etc. În satele din judeţul istoric Covurlui este specific spectacolul folcloric «Jienii», al cărui personaj principal este haiducul Iancu Jianu, ce capătă, însă, în contextul Sărbătorilor Crăciunului, valenţe mistice şi se alătură unor figuri mitologice în lupta pentru un An Nou liniştit şi prosper. Filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun» îşi propune să prezinte publicului italian toate aceste manifestări originale prilejuite de celebrarea Crăciunului şi a Anului Nou în universul rural, ce a păstrat şi transmis vechile datini şi obiceiuri populare ca o parte a trăirilor autentice care animau comunităţile satelor în perioada Sărbătorilor de iarnă.

Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, 4–19 iunie 2019

Marţi, 4 iunie 2019, la ora 18,00, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, beneficiind de susţinerea Institutului Cultural Român, organizează vernisajul expoziţiei de artă contemporană «Bucolice» a artistului Mihail Călin. Expoziţia va aduce în atenţia publicului, în perioada 4–19 iunie 2019, în Mica Galerie a Institutului, situată în Cannaregio 2212, 30121 Venezia (VE), câteva zeci de lucrări cu dimensiuni variabile executate din materii prime vegetale pe suport textil şi lemnos, opere care reflectă aspecte ale universului rural românesc, de la peisajul câmpenesc, până la tradiţii şi obiceiuri specifice lumii satelor, dar şi peisaje dunărene şi lacustre.

Creaţiile sunt rezultatul măiestriei şi simţului estetic ale artistului, particularitatea acestora fiind datorată deopotrivă materialelor utilizate şi tehnicii de execuţie a lucrărilor. Artistul utilizează suportul din material lemnos şi textil pentru a compune, folosind materii prime vegetale, feerii florale, peisaje bucolice, peisaje câmpeneşti etc., lucrări a căror expresivitate este indisolubil legată atât de temele abordate, cât şi de tehnicile de execuţie.

Expoziţia va prezenta publicului pitorescul universului rural românesc, reliefat prin lucrările realizate într-o manieră neconvenţională, utilizând tehnici şi materiale insolite. Peisajul câmpenesc, tradiţiile şi obiceiurile specifice lumii satelor sunt redate cu măiestrie de autor, creaţiile sale dovedindu-i talentul artistic indiscutabil, lucrările-i fiind expuse cu succes de public şi critică în ţară şi în străinătate.

Mihail Călin s-a născut la 1 iunie 1943 în oraşul Soroca din Basarabia, dar alături de familie şi-a găsit curând refugiul peste Prut, la Iaşi. A urmat studiile primare, gimnaziale şi liceale în oraşul de adopţie, apoi a studiat canto, la clasa profesorului Visarion Huţu, la Conservatorul «George Enescu» din Iaşi. După absolvirea studiilor universitare, a devenit prin concurs artist liric al Operei Naţionale din Iaşi. De-a lungul întregii sale activităţi, a cultivat cu măiestrie creaţia artistică, utilizând tehnici de execuţie neconvenţionale şi materii prime vegetale, expunându-şi lucrările, într-o primă expoziţie personală, la începutul anilor ‘70 în foaierul Teatrului Naţional din Iaşi. A urmat participarea la o expoziţie colectivă, în august 1972, la Varna (Bulgaria). După 1989, şi-a expus lucrările în Franţa (la Saintes şi Poitiers, în 1993) şi în Marea Britanie, la Chichester (1998), Guildford (1999), Stratford-upon-Avon (1999), Brighton (2000), Winchester (2000), Rochester (2001), Gillingham (2003). În iunie 2009 a vernisat la Iaşi, la Biblioteca Judeţeană «Gheorghe Asachi», expoziţia personală «Armonie şi contrast». De asemenea, şi-a expus lucrările în expoziţii colective în ţară (Iaşi, Bacău, Gura Humorului) şi în Republica Moldova (Chişinău, Edineţ, Soroca).

«Formele de exprimare în domeniul artei asigură un verbiaj insurgent şi controversabil. Implicaţiile în arta meşteşugului marchează tumultul căutărilor interioare şi chiar misterul. Artistul liric Mihail Călin, de la Opera Naţională din Iaşi, stăpâneşte bine atât portativul, cât şi actul creaţiei plastice care îşi ia drumul către privitori. Multele stări care sunt predestinate unui artist, trec şi prin filtrul fiinţei sale.

Evocând parcă o confesiune analitică, tablourile sale exprimă dăruire sinceră şi constantă pentru exprimarea prin neobişnuita utilizare a materiilor prime vegetale pentru a transmite privitorului un mesaj, o trăire, un impuls. Temperament reflexiv, generator de energie, Mihail Călin demonstrează prin creaţiile sale artistice un talent autentic ce se manifestă prin abordarea unor tehnici rare, dar în acelaşi timp şi complexe. Din lucrările acestui artist se degajă un alt univers de trăire, gândire, expresie» (Valentin Ciucă, critic de artă).

«Atunci când trăirile interioare fierb, având dorinţa de manifestare de a se elibera, modalităţile şi căile prin care reuşesc să evadeze sunt multiple şi variate. Aceste trăiri interioare, prind contur vizibil sub diferite forme, culminând în artă. Meşteşugul lucrului cu materii prime vegetale, spre a crea lucrări artistice, datează de aproape 2000 de ani. Se pare că ar fi apărut în zona Kerala, localitate din sudul Indiei. Tehnica aceasta a fost răspândită mai apoi şi pe alte continente. Aşa a ajuns şi pe teritoriul ţării noastre. Unul dintre promotorii acestei arte este şi ieşeanul nostru Mihail Călin.

În paralel cu activitatea de artist liric la Opera Naţională din Iaşi, Mihail Călin s-a desăvârşit în arta acestui meşteşug. Fragilitatea vegetalelor, fineţea acestora, dar şi simbioza dintre materie primă şi artist, au dus la apariţia mai multor creaţii remarcabile. Lucrările reflectă dibăcie, talent, muncă de precizie, abnegaţie, o lume aparte. Aceste creaţii sunt de fapt oglinda talentului trăit intens, care redau foarte bine prietenia dintre artistul Mihail Călin şi tehnicile în care excelează. După ani şi ani de muncă, creaţiile artistului au ajuns, în urma unor expoziţii în ţară şi în străinătate, în patrimoniul unor colecţionari şi în cel muzeal» (Costel Iftinchi, jurnalist, redactor şef al Revistei «Galeria naivă»).

.

Galeriile Piedicastello, Museo Storico del Trentino

Trento, 15 noiembrie – 9 decembrie 2018  

Joi 15 noiembrie 2018, la ora 17,30, în Galeriile Piedicastello, situate în Piaţa Piedicastello, 38122 Trento (TN), Italia, Ambasadorul României în Republica Italiană E. S. George Gabriel Bologan va inaugura expoziţia istorico–documentară «Din armata austro–ungară în slujba României Mari: Legiunea Română din Italia (1916–1919)», curatoriată de Ioana Rustoiu, Zoran Marcov şi Ion Cârja, expoziţie organizată şi promovată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, sub patronajul Ambasadei României în Italia şi cu susţinerea Institutului Cultural Român din Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Fundaţia Museo Storico del Trentino din Trento, Consulatul General Onorific al României în Trentino Alto Adige. Cu prilejul inaugurării expoziţiei, care va fi deschisă publicului în perioada 15 noiembrie–9 decembrie 2018, de marţi până duminica, în intervalul orar 9,00–18,00, vor susţine alocuţiuni E. S. d-nul Ambasador George Gabriel Bologan, d-nul Prof. univ. dr. Giuseppe Ferrandi (Directorul Fondazione Museo Storico del Trentino), d-nul Consul Maurizio Passerotti (Consulul General Onorific al României în Trentino Alto Adige), Prof. univ. dr. Cristian Luca (Director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia), Arh. dr. Paolo Tomasella (Institutul Regional pentru Patrimoniul Cultural din Friuli Venezia Giulia).

În perioada Primului Război Mondial s-a constituit în Italia Legiunea Română, un corp de voluntari de naţionalitate română cu drapel propriu, care a acţionat în consonanţă cu interesele militare aliate şi a dorit dintru început să contribuie la marele proiect politico–naţional românesc al acelei perioade: desăvârşirea unităţii naţional–statale. Demersurile de organizare au început în iulie 1916 şi s-au finalizat prin încadrarea în Legiune, pe bază de voluntariat, a multora dintre prizonierii români din armata austro-ungară aflaţi în Italia (în total circa 18–20000 soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri), la început în trei companii, iar în perioada octombrie 1918–februarie 1919 s-au format trei regimente, cu numele de «Horea», «Cloşca» şi «Crişan». Echiparea şi dotarea acestora s-a făcut cu material militar italian. Trei subunităţi formate şi dotate până în octombrie 1918 au luptat efectiv, alături de armata italiană, până la încheierea armistiţiului din 3 noiembrie 1918. După aceea, unităţile componente ale Legiunii Române din Italia au fost transferate în România şi o parte încadrate în Armata Regală Română, participând la operaţiunile militare care au vizat apărarea şi consolidarea Marii Uniri, în anii 1919–1920.

La împlinirea unui veac de la înfăptuirea României Mari, cooperarea politico–diplomatică şi militară concretizată sub forma Legiunii Române din Peninsula Italică aduce în actualitate aspecte din trecutul comun, din colaborarea româno–italiană din anii Primului Război Mondial, contribuind la redescoperirea relevanţei unor evenimente istorice mai puţin cunoscute publicului din ambele ţări. În cadrul expoziţiei sunt expuse materiale originale rămase de la membrii Legiunii Române din Italia: acte, corespondenţă, memorialistică, fotografii şi cărţi poştale de pe frontul italian, documente privind organizarea Legiunii, toate acestea provenind din colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia şi ale Muzeului Naţional al Banatului din Timişoara. Acestea mărturii de epocă, în bună parte inedite sau mai puţin cunoscute, sunt surse de interes direct pentru cunoaşterea relaţiilor italo–române din perioada Primului Război Mondial. Obiectele de epocă, contribuind la prezervarea şi cinstirea memoriei istorice, au ca fundal o serie de panouri ce expun informaţii esenţiale pentru înţelegerea rostului şi rolului Legiunii Române din Italia în contextul epocii, ilustrând etapele angajamentului militar, politic şi patriotic al celor care s-au alăturat corpului de voluntari, determinaţi fiind de nobilele idealuri de libertate, dragoste de ţară şi credinţa în necesitatea unirii tuturor românilor în fruntariile aceluiaşi stat.

Marți, 2 octombrie 2018, orele 18.00, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția, va avea loc vernisajul expoziției intitulată „Mozaicul: contemporaneitatea unei arte străvechi” semnată de Daniela Scurtulescu şi invitații săi.

În expoziție vor fi expuse pe lângă lucrările maeștrilor mozaicari Giovanni Cucco şi Annie Ricciardi, şi lucrări ale elevilor acestora care au urmat cursurile de mozaic organizate de Asociația Culturală Italia – Grecia din Veneția.

Mozaicul, termen care provine etimologic de la „musa” de unde își are originile „opus musivum”, cu origini străvechi. Stindardul din Urdescoperit în Mesopotamia şi datând 2700-2500 î.Ch. este cel mai antic obiect asemănabil unui mozaic portabil, chiar dacă nu erau încă utilizate plăcuțele tipice mozaicului (ci coji de cochilii, bucăți de piatră, de scoici şi de argilă – care erau tăiate şi îndreptate pentru a crea diversele imagini).

Cel mai antic mozaic de pardoseală cunoscut în zilele noastre datează din secolul VIII î. Ch., dacă considerăm elementele de la Gordion (din Asia Mică), dar nici acestea nu sunt realizate cu plăcuțe de mozaic ci din fragmente de argilă amplasate în aşa fel încât să se obţină variate motive geometrice.

Mozaicurile de la Bazilica din San Marco din Veneţia cu amploarea lor de 8400 metri pătrați, incluzând mozaicurile de pardoseală, reprezintă, cu siguranță, lucrarea de mozaic cea mai extinsă din Europa de acest gen.

În secolul al XIX-lea mozaicul renaște la Veneţia odată cu redeschiderea sticlăriilor de la Murano, care produceau pasta de sticlă necesară pentru plăcuțele de mozaic de calitate superioară, precum cele medievale, care permiteau o continuă reparare a mozaicurilor veneţiene şi ale celor din alte regiuni care importau de la Veneţia materialele pentru mozaic.

Până la jumătatea secolului XX la Veneţia au existat circa douăzeci de laboratoare de artişti şi meşteri mozaicari care cu timpul, aşa cum s-a întâmplat cu alte activităţi meşteşugăreşti din oraş, s-au redus la câteva unităţi.

Daniela Scurtulescu a absolvit în anul 2008 Facultatea de Arte și Design departamentul Pictură, grupa profesorului Carol David, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În perioada 2008-2010 urmează cursurile masterale Surse și resurse ale imaginii în pictura contemporană la aceeași Universitate. Între 2011-2012 se specializează în tehnica mozaicului clasic finalizând un curs de mozaic la Roma sub îndrumarea profesorilor Gianfranco Romani și Alba Cioci. Actualmente parcurge bursa de cercetare și formare postuniversitară „Nicolae Iorga” la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția cu proiectul artistic intitulat Mozaicurile din Ravenna și Veneția, fundament al picturii contemporane.

În cursul anului 2018 a frecventat cursul de mozaic organizat de Asociaţia Culturală Italia – Grecia susţinut de maestrul şi restauratorul Giovanni Cucco, unde a învăţat tehnica directă, realizând opera sa „Acanthus”, care a fost expusă în cadrul expoziţiei Spazi Aperti organizată de Accademia di Romania din Roma

Expoziţia este organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în colaborare cu Asociaţia Culturală Italia – Grecia, şi va putea fi vizitată până pe data de 15 octombrie 2018 în Mica Galerie a IRCCU Veneţia situată în Cannaregio 2212 – 30121 Veneţia. Intrarea este liberă.

In data de 13 septembrie 2018, de la orele 18.00, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia găzduieşte, în sala „Marian Papahagi”, prezentarea volumului „Dora d’Istria. Uno sguardo femminile sull’Ottocento”, de Roberta Fidanzia (Aracne 2013; Drengo 2018), tradusă, prefaţată şi înzestrată cu note de subsol de prof. univ. dr. Viorica Bălteanu. La eveniment vor participa, alături de scriitoare, prof. univ. dr. Viorica Bălteanu şi editorul şi profesorul Angelo Gambella.

Volumul„Dora d’Istria. Uno sguardo femminile sull’Ottocento”, o premieră în Italia, recent tradus în limba română de Viorica Bălteanu, oferă o panoramă a operei Elenei Ghica evidenţiind elementele principale ale gândirii acesteia bazate pe elemente creştine şi legăturile operei ei cu literatura europeană a secolului al XIX-lea. Lucrarea conţine fragmente importante despre educaţia şi rolul social al femeilor în secolul amintit.

Principesa Elena Ghica (alias Dora d’Istria) scriitoare, pictoriţă, compozitoare, feministă, poliglotă, un om de o inteligenţă remarcabilă este un caz literar unic în secolul romantic.

Copil minune (vorbea nouă limbi străine, în adolescenţă traduce „Iliada”) Elena avea o cultură enciclopedică, acumulată în studiile efectuate la Dresda, Viena, Veneţia şi Berlin în domeniile: literatură, etnografie şi folclor, geografie, istorie, sociologie, politică şi artă. A publicat de-a lungul vieţii studii de etnografie, istorie şi folclor balcanic în şase limbi: franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză.

În preajma revoluţiei de la 1848 a fost o ferventă apărătoare a ideilor politice liberale. A militat constant pentru drepturile femeii. Cunoscuta sa lucrare „Despre femei de o femeie” (1869) susţine egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi. Prin prezentarea situaţiei materiale şi sociale a femeilor din ţările romanice şi germanice. Cu aceeaşi tematică, tratatul „Les femmes en Orient”, apărut în 1859, familiarizează cititorul occidental cu lumea femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme.

Dora D`Istria a călătorit foarte mult şi a avut o viaţă aventuroasă: este una din primele alpiniste, practica tirul şi călăria şi mânuia cu îndemânare armele. A murit la Florenţa, unde a locuit vreme de peste 30 de ani, şi donat cu generozitate averea sa unui sanatoriu pentru surdomuţi din Florenţa, spitalului Pantelimon şi primăriei oraşului Bucureşti.

«Femeile de pe front (1916–1918). Câmpul de luptă al Reginei Maria. Centenarul Primului Război Mondial şi al Marii Uniri» la Veneţia

În data de 3 iulie 2018, la orele 18.00, va fi inaugurată la Veneţia, la sediul Ca’ Foscari Zattere – Cultural Flow Zone (Dorsoduro, 1392, 30123 Veneţia VE) al Universităţii Ca’ Foscari expoziţia Femeile de pe front (1916–1918). Centenarul Primului Război Mondial şi al Marii Uniri, ce va fi deschisă publicului până în data de 19 iulie, de luni până sâmbătă între orele 10.00 şi 19.00 şi duminică între 15.00 şi 19.00. Intrarea este liberă. La inaugurare vor lua cuvântul Prof. Flavio Gregori din partea Universităţii Ca’ Foscari, Dr. Aurora Firţa-Marin din partea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Dr. Cornel Ilie din partea Muzeului Naţional de Istorie a României şi Dr. Şerban Marin din partea Arhivelor Naţionale ale României.

Curatorii Cornel Ilie (Muzeul Naţional de Istorie a României) şi Monica Negru (Arhivele Naţionale ale României) propun un excursus documentar despre contribuţia femeilor di România la Primul Război Mondial, în calitate de combatante pe front sau în spatele liniilor, ca asistente sau infirmiere, ca membre ale Crucii Roşii, în spitalele de campanie sau ca activiste în variile asociaţii înfiinţate cu scopul de a-i sprijini pe refugiaţii şi orfanii de război. Fragmente importante din expoziţie îi sunt dedicate Reginei Maria, a cărei contribuţie la organizarea Crucii Roşii române şi a serviciului de ambulanţă a fost esenţială. Expoziţia documentează, de asemenea, abnegaţia cu care Regina a întreprins, în ciuda condiţiilor deosebit de dificile, nenumărate vizite pe front şi în spitalele de campanie pentru a ridica moralul soldaţilor şi al răniţilor. Propune, totodată, şi o bogată galerie de portrete ale unor femei aviator, ofiţer, avocat – adevărate excepţii în epocă – infirmiere, scriitoare, activiste pentru emanciparea femeilor, călugăriţe care au participat la evenimentele belice.

Expoziţia a fost îngrijită de Muzeul Naţional de Istorie a României şi de Arhivele Naţionale ale României, de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi în parteneriat cu Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia şi Cultural Flow Zone. La traducerea expoziţiei în limba italiană au colaborat studentele Cursului masteral: Literatura română a Primului Război Mondial al Universităţii Ca’ Foscari din Veneţia: Roxana Roman şi Anda Amelia Neagu.

Pentru detalii suplimentare:

Tel.: 0415242309

E-mail: cfz@unive.it; istiorga@tin.it

Site: www.unive.it/cfz; www.icr.ro/venetia

Sâmbătă, 30 iunie 2018, de la ora 18.30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția va avea loc inaugurarea expoziției de artă contemporană “Pădurea fermecată” aparținând reputatului artist Mihai Țopescu.

Expoziția repropune, în cadrul limitat al Micii Galerii, manifestul artistic realizat în cursul anului 2017 în satul Poenari din județul Gorj intitulat “Pădurea Paradisului”, unde artistul a îmbrăcat în culori (ecologice) vii peste 600 de copaci, din dorința de a atrage atenția asupra distrugerii naturii prin acțiuni de poluare şi defrișări masive.

“Este o luptă personală cu semenii mei. Vreau să îi fac să conștientizeze că unde punem piciorul, distrugem. Ca artist, nu pot să ies în stradă și să manifest în mod clasic, însă încerc să o fac prin simboluri”, a declarat artistul.

Opera lui Mihai Ţopescu este definită de întâlnirea fericită a creatorului cu meșteșugarul: orizontul pornește de la sacru la profan. Lucrările, bogate și complexe, aparțin unui artist consacrat, lucru ce conduce la așteptarea unor etape viitoare ale creației sale.

Mihai Ţopescu este absolvent al Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj, Secţia sticlă. În 1985, a urmat un curs de specializare în cadrul Academiei Kunst Baden din Viena. Este membru al Cenaclului Uniunii Artiştilor Plastici din Târgu Jiu, membru al filialei UAP din Arad, iar din anul 2000 este membru al Centro Studio-Vetro Murano din Veneţia.

În perioada 1982-2004, Mihai Ţopescu a participat la expoziții de grup și personale în România (București, Arad, Craiova, Târgu Jiu, Bacău), Danemarca (Ebeltoft), Cehia (Novy-Bor), Japonia (Kanazawa), Belgia (Bruxelles) Germania (Köln), Olanda (Tubbergen).

De asemenea, artistul a participat și la o serie de simpozioane internaționale având ca tematică sticla, care s-au desfășurat la Novy-Bor (1985 şi 1988, Cehia), Libenau-Cottbus, (1990, Germania), Vilnius (1990, Lituania).

Mihai Ţopescu a fost distins cu Premiul I al Ministerului Industriei Române – Premiu pentru Glass Design (1988), Medalia de Argint, Premiul Institutului American Interfaith, Philadelphia, S.U.A. (1992), Premiul I, Premiu Național pentru Glass Design – sticlă, România (1993), Premiul Artelor Focului oferit de Uniunea Artiștilor Plastici (2003 și 2004), Premiul Național de Sculptură “Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, România, Premiul Academiei Internaționale “Mihai Eminescu” pentru artă (2009).

În 2013 și 2015 a prezentat, în cadrul Micii Galerii a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, expozițiile “SacifICE”, respectiv “SacriFACE”, care au avut ca temă sacrificiul de sine în scopul creației printr-o serie de lucrări video care au captat procesul de topire până la dispariție al autoportretului artistului realizat din diferite material degradabile.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România. Expoziția, realizată cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, va putea fi vizitată în Mica Galerie a IRCCU Veneția din Cannaregio 2211, până pe data de 24 iulie 2018, de marți până duminică, în intervalul orar 10-12 şi 16-19. Partener media: Modernism.ro. Intrarea este liberă.

În data de 15 iunie, ora 18.00, va avea loc în Sala «Marian Papahagi» a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia premierea concursului de traducere literară din limba română în limba italiană «Balaurul»,în prezenţa premiantelor şi a comisiei de evaluare. Premiul I a fost câştigat de Giulia Ambrosi, premiul al II-lea de Andreea David, iar premiul al III-lea de Anda Amelia Neagu.Premiile acordate de Institutul Cultural Român sunt în valoare de 400 de euro pentru premiul I, 200 de euro pentru premiul al II-lea, 100 de euro pentru premiul al III-lea.

Traducerile câştigătoare vor fi publicate în revista bilingvă «Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române».

Comisia de evaluare a fost formată din Prof. Lorenzo Renzi, Prof. Bruno Mazzoni, Prof. Angela Tarantino, prof. Cristian Luca şi Lect. Aurora Firţa–Marin (membru secretar).

În anul în care este marcat Centenarul Primului Război Mondial şi celebrat Centenarul Marii Uniri,Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul Institutului Cultural Român a lansat, în luna decembrie 2017, concursul de traducere literară «Balaurul», adresat studenţilor înscrişi la cursurile de limba, cultura şi literatura română (ciclurile de licenţă şi masterat) active în cadrul universităţilor italiene. Proba de concurs a constat în traducerea unui fragment de 7 pagini la alegere din romanul «Balaurul» de Hortensia Papadat–Bengescu, mărturie a experienţei de soră de caritate a autoarei în timpul Primului Război Mondial.

Au mai participat la concursurmătorii studenţi înscrişi la programele de licenţă sau de masterat ale centrelor universitare: Bari, Milano, Padova, Pisa, Roma, Udine şi Veneţia: Mariana Leghedi, Irina Păun, Adriana Lungu, Iulia Mitache, Anda Geanina Tarnauceanu, Angela Ghinea, Maria Bianca Prisecaru, Edeltarud Christine Wingert, Francesca Pizzinga, Elena Sandra Hîncu, Daniela Ilaşcu, Maria Alampi, Bogdan Groza.

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia le mulţumeşte tuturor participanţilor.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:concursul.balaurul@gmail.com; tel.: 0415242309 (Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, Cannaregio 2214, 30121 Venezia)

Organizator: Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

Partener media: «Orizonturi culturale italo–române»

Responsabil proiect: Aurora Firţa–Marin

În datele de 16 şi 18 aprilie, Dr. Alina Bottez va ţine două conferinţe în limba engleză la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia, în cadrul Departamentul de Studii lingvistice şi culturale comparate, conform următorului program:

16 aprilie, orele 15.45

Palazzo Cosulich, Sala Media (Dorsoduro 1405, Veneţia)

Venice, a Spectacular Setting for Operas

18 aprilie, orele 10.30

Palazzo Cosulich, Sala Media (Dorsoduro 1405, Veneţia)

Black and White Dichotomies in Shakespeare’s Othello and Its Musical Adaptations

Alina Bottez a obţinut licenţa în Filologie engleză şi franceză la Universitatea din Bucureşti. A obţinut doctoratul Summa cum laude cu o teză interdisciplinară despre transpunerea în spectacole de operă a pieselor lui William Shakespeare. În prezent este lector universitar în cadrul Departamentului de Engleză al amintitei universităţi.

Organizatori: Universitatea Ca’ Foscari, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, la ora 17,30, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, instituţia românească din oraşul istoric italian va organiza vernisajul expoziţiei de artă naivă «Ludico e carnevalesco nell’universo rurale romeno» a artistului Ioan Măric. În deschiderea expoziţiei, care se va afla la dispoziţia publicului în perioada 27 ianuarie–17 februarie 2018, de marţea până duminica, în intervalul orar 10,30–13,30 şi 15,30–19,30, vor susţine alocuţiuni Prof. univ. dr. Cristian Luca (Directorul adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia) şi artistul Ioan Măric.

Expoziţia va prezenta publicului pitorescul satului românesc surprins de pictorul băcăuan Ioan Măric, considerat de critica de specialitate unul dintre cei mai talentaţi şi inspiraţi artişti promotori ai picturii naive contemporane româneşti. Universul rural ni se dezvăluie, cu aspectele sale ludice prilejuite de truda cotidiană, de momentele de sărbătoare, de jocuri şi tradiţii, printr-o vivacitate cromatică ce pune în valoare o abordare exuberantă, plină de optimism şi încărcată de înţelesuri profunde, toate acestea redate cu un rafinament ce confirmă atât măiestria autorului, cât şi talentul său artistic indiscutabil ce i-au îngăduit să depăşească demult simpla condiţie de diletant, lucrările sale fiind expuse cu succes de public şi critică în ţară şi în străinătate. Parteneri media: cotidianul «Deşteptarea», «Agenda Diasporei», «Gazeta Românească», «Modernism.ro».

Ioan Măric, artist autodidact, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte «George Enescu» din Iaşi (2017), are la activ peste 200 de expoziţii personale şi a participat la numeroase expoziţii colective internaţionale, din rândul cărora trebuie menţionate: Quinzaine culturelle franco–roumaine, Palais de la Bourse din Strasbourg (2006), Parlamentul European (Bruxelles, 2008, 2009 şi 2013), Biennale d’Art Naïf (Bruxelles, 2009–2010), Festival d’Art Naïf din Verneuil-sur-Avre (2010) etc. În ţară a expus, între 1968 şi 2017, la Saloanele Naţionale de Artă Naivă de la Arad, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Bucureşti, Constanţa, Dorohoi, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Reşiţa, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara, Vaslui etc. A fost distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale: Premiul III la Salonul Internaţional de Artă Naivă din Bucureşti (1969); medaliat cu aur la Expoziţiile internaţionale de artă naivă de la Milano (1973), Lugano (1974) şi Viareggio (1976). Multiplu laureat la Festivalurile naţionale de artă naivă în răstimpul 1969–2014, lucrări sale se regăsesc în ţară în muzee şi colecţii private din Bacău, Baia Mare, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Satu Mare, Sibiu etc. În străinătate, are lucrări în muzee sau colecţii private din Albania, Austria, Bulgaria, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, S.U.A., Ungaria etc.

«Pictura lui Ioan Măric atrage prin fascinantele sale personaje. Poveşti de o luxuriantă fantezie se dezvăluie într-o cascadă de fapte şi întâmplări. Expresivitatea chipurilor dă glas compoziţiilor naivului nostru drag. Un univers plin de viaţă, plin de haz şi de pilde» (Oana Gabriela Petrică).

«Ioan Măric şi-a păstrat filonul frust şi popular, care este coerent. A reuşit să-şi creeze un brand, cu care a avut succes şi în ţară, şi în străinătate. Este un curent viu şi productiv. Cultura populară în România este în continuare vie prin astfel de oameni» (Magda Cârneci).