„Esther“ de Racine - un eveniment minunat

Am asistat recent la un eveniment cu totul special, atractiv deopotriva pentru iubitorii teatrului si pentru cei ai muzicii de secol XVII-XVIII, realizat de foarte tineri interpreti pe scena Teatrului Mic din Bucuresti in co-productie cu Institutul cultural francez.
Inedita a fost si prezentarea piesei Esther de Racine, dar si abordarea lucrarii de catre elevi ai Liceului francez "Anna de Noailles" in colaborare cu Corul de copii Radio condus de Voicu Popescu, indrumator al intregii productii fiind Sophie Boulin, profesor de declamatie si miscare baroc la Conservatorul Regional National din Paris. O artista binecunoscuta de publicul nostru prin implicarea sa din ultimii ani fie in calitate de solista vocala, sustinând recitaluri in cadrul Festivalului de muzica veche de la Miercurea Ciuc, fie in spectacolele de gen prezentate si la Bucuresti, in mare parte sustinute alaturi de "Collegio stravagante", ansamblul de instrumente vechi care, de altfel, condus de violonistul Mihai Ghiga, s-a implicat si in talmacirea partiturii de Moreau.

In regia gândita de profesorul Dominique Depaule de la Lyon si scenografia semnata de Constantin Ciubotaru care a conceput, din câteva elemente, o ambianta sugestiva a epocii, dar mai ales superbe costume de o eleganta aparte, foarte tinerii actori au uimit publicul numeros din seara premierei prin talentul lor, prin siguranta, seriozitatea si pasiunea cu care au conturat personajele in datele lor fundamentale, conferindu-le credibilitate si forta, fara a cadea totusi in desuetudinea care pândeste un asemenea demers. Performanta lor este cu atât mai remarcabila cu cât pare greu de crezut ca un adolescent din mileniul III poate intelege astfel o piesa ce dateaza dintr-o epoca atât de straina lor, impunând atitudini si un mod de recitare extrem de atent cenzurat, departe de spontaneitatea si dezinvoltura tinerei generatii. Si totusi, cu o pronuntie impecabila, cu o dictie pentru care i-ar fi invidiat multi actori profesionisti, cu o prestanta si o pregnanta scenica incredibila, elevii au reusit sa capteze sala, mai bine de doua ore, implicându-se si transmitând spectatorilor stari si framântari foarte diverse, in conditiile unei minime miscari, pentru ca, dupa cum se stie, Racine punea accent in primul rând pe trairile interioare ale eroilor, atitudinea lor fiind destul de statica; o dificultate in plus in creionarea relatiilor si conflictelor intre personaje, rezolvata insa neasteptat de bine de mai toti interpretii. Astfel, Ioana Popovici a fost o superba Esther, de o plasticitate si o expresivitate cu totul speciala, pastrându-si permanent distinctia, asemenea lui Maxim Moraru care a "intrat" in pielea regelui Assuerus, avantajat si de alura sa cuceritoare, Mara Grigorescu a fost sensibila, discreta si expresiva in Elise, Frederic Daniel s-a straduit sa intrupeze un batrân Mardochee, iar Michael Gentric un intrigant Amann, distributia fiind intregita pe aceleasi coordonate de Marion Buros (Zares), Romain Miranda-Capet (Hydaspe), Thibault Gosselin (Asaph), Ioana Negulescu (in Prologul). O echipa omogena sub aspect interpretativ, meritând toate elogiile pentru ceea ce au realizat.

Inedit a fost si faptul ca un grup din Corul de copii a aparut pe scena ca un cor antic din care s-au desprins câteva personaje serafice, cu scurte interventii solistice marcate de muzicalitate si lirism, ca de altfel intreaga evolutie a ansamblului coral, imbracat in robe ivoire, secvente ce au constituit fie comentarii asupra momentelor desfasurate in piesa, fie "cortine" inspirate intre tablouri. O experienta cu totul noua pentru copiii-adolescenti obisnuiti cu podiumul din sala de concert, solicitati de aceasta data sa cânte fara partitura si sa marcheze o anume miscare integrata perfect in atmosfera generala a spectacolului. Partiturile solistice mai consistente au fost rezolvate cu acuratete si in stil de catre sopranele Iulia Maria Dan si Valentina Nafornita, studente la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, la clasa condusa de soprana Maria Slatinaru-Nistor.

Plasat in culise, ansamblul instrumental a asigurat acompaniamentul si sectiunile rezervate orchestrei in maniera deja binecunoscuta, intr-un echilibru sonor si stilistic ce a completat un intreg artistic aparte, cu impact puternic, impecabil realizat intr-un demers ambitios si riscant deopotriva, aplauze entuziaste cuvenindu-se atât elevilor, cât si profesorilor care i-au indrumat.

Cele 3 reprezentatii cu piesa Esther au fost o incântare pentru public, demostrând totodata capacitatea (unor) tineri de a "gusta" asemenea texte din vremuri apuse - un semn ca totusi exista si in noua generatie spirite "predispuse" la lectura, la introspectie, la dorinta de a cunoaste rafinamentul unor lumi atât de speciale si a unor limbi straine, având astfel toate datele unor viitori intelectuali de elita. Sincer, sper ca Institutul cultural francez sa "recidiveze" in asemenea experimente-eveniment oferite publicului in colaborare cu elevi sau studenti de talent.