De la jota la jazz cu Carmen Paris

De-a lungul stagiunii, Ambasada Spaniei la București și Institutul „Cervantes” invită melomanii la întâlniri atractive cu muzicieni din Peninsulă, propunând, de fiecare dată, „incursiuni” în zone diverse, de la interpreți ai muzicii clasice la dansatori de flamenco sau, așa cum s-a petrecut la mijloc de octombrie, la o combinație între jazz, jota, din nou flamenco și... nu numai; deloc întâmplător, concertul susținut de cunoscuta Carmen Paris, împreună cu excelentul pianist Diego Ebbeler și percuționistul Jorge Tejerina, s-a derulat, la Ateneu, sub titlul „En Sintesis”, un public numeros și entuziast urmărind cu reală plăcere cele 16 piese decupate de pe albumele de succes ale solistei vocale, deosebit de apreciată în țara sa și în lume, aniversând acum trei decenii de la debutul pe scenele aragoneze și 15 ani de când a început să prezinte și propriile sale lucrări, parte inspirate de versurile unor poeți precum Neruda, Lorca sau Marti. Prefațând, prin ample evocări, povestiri, rememorări ale copilăriei sau chiar explicații referitoare la specificul dansurilor, ritmurilor și melodiilor selectate pentru acea seară, dovedind că este obișnuită să facă „show” și să întrețină permanent relația cu spectatorii, Carmen Paris - rămânând permanent în registrul mediu și grav, evitând „zona” înaltă - a trecut cu dezinvoltură de la sonuri lirice la derulări temperamentale, de la popasuri și influențe cubaneze la cele africane, punctate adesea și prin bătăi din palme sau chiar refrene preluate de către cei aflați în sală, aducând și un moment aparte, ca o incantație cu încărcătură emoțională deosebită, desprinsă din coloana sonoră pe care ea însăși a compus-o pentru un film realizat, desigur, în Spania. Și totuși, am avut sentimentul că abia în partea secundă a programului s-a reliefat latura sa expresiv-interpretativă definitorie, cu tentă de jazz, uneori raportate la Bernstein sau la Sinatra, pagini puse în valoare și prin colaborarea cu pianistul care a cucerit prin nerv, stil, pasiune și calitate într-un demers incisiv și captivant pe claviatură, intervențiile percuției fiind, de asemenea, bine conturate; și trebuie adăugat faptul că cei doi parteneri de scenă ai protagonistei au completat și vocal unele momente solistice, asigurând, cu o anume discreție, armonii menite să susțină evoluția de prim plan a acesteia.

Cu siguranță, cei care au fost entuziasmați, au aplaudat îndelung și chiar au dansat în sală, nu sunt familiari concertelor curente găzduite sub cupola Ateneului, astfel încât nu au fost deloc deranjați de amplificarea uneori excesivă asigurată de un tehnician care mai tot timpul a modificat, de la pupitrul performant, intensitățile și echilibrul între interpreți; pe lângă faptul că Ateneul are o acustică foarte bună, iar difuzoarele devin „corpuri străine” pe acel podium, sincer nu am înțles de ce era nevoie ca, în unele secvențe, pianul să acopere vocea sau de ce spre finalul unor piese trebuia ca solista să se audă mult mai tare - dar poate că tentația de a „umbla” la butoane, aproape cu frenezie, era prea puternică sau poate că așa se cere în spațiile unde sunt programate, în general, spectacolele oferite de Carmen Paris. Mă îndoiesc însă ca, spre exemplu, înregistrările sale, editate la mari case de discuri precum Sony sau EMI sau Universal să conțină astfel de variații ale... decibelilor.

Timp de două ore, am urmărit o mixtură între muzica tradițională spaniolă - cu un accent special pe jota aragoneză - și inflexiunile de jazz, printre multele minute vorbite care au amuzat și au încântat publicul, răsplătit și cu un bis inspirat, spre deliciul numeroșilor spanioli prezenți în sală, desigur și al spectatorilor noștri, întotdeauna atrași de ritmuri alerte, soliști charismatici și sonuri exotice, probabil cu o mare doză de inedit pentru mulți dintre ei. Iar faptul că, la final, au plecat cu o stare „de bine”, constituie cel mai clar „argument” al reușitei depline a proiectului propus de Institutul „Cervantes” și, desigur, de Ambasada Spaniei, dorind să ne prezinte, de această dată, una dintre cele mai apreciate interprete de gen, așa cum rezultă și din detaliile generoase cuprinse în caietul-program.

(13 octombrie 2016)

Anca Florea