Opera fantastică

În urmă cu un an, realizatorul Radio Luminița Arvunescu a lansat un ciclu de întâlniri cu publicul care, sub genericul „Opera fantastica”, și-a propus să prezinte, într-un dialog lejer, personalități ale artei lirice românești afirmate pe scenele lumii, nu doar prin prisma performanțelor artistice, ci mai ales prin reliefarea unor momente de viață, a unor detalii „de culise” din activitatea și devenirea lor în relația cu partenerii de scenă, cu familia, cu prietenii, cu rolurile abordate, cu reușitele și eventualele lor tristeți sau regrete. Într-un cuvânt, să lase spectatorii să descopere latura umană a celor pe care, de-a lungul timpului, i-au apreciat doar pentru interpretările conferite unor partituri de operă și nu numai. O provocare și pentru ea însăși - ieșind din cabina de transmisie pentru a se adresa direct ascultătorilor fideli, aflați de această dată în sală -, dar și pentru oaspeții care astfel vorbeau despre lucruri mai puțin știute din cariera și existența lor. Dacă la primele „episoade”, invitate au fost sopranele Nelly Miricioiu și Leontina Văduva, la sfârșit de martie a ales ca protagonistă o altă soprană - Laura Tătulescu - aflată însă în plină desfășurare a unei cariere ce se construiește, de un deceniu, în Europa, în America sau în Japonia.

Un public extrem de numeros și... special, în ambianța elegantă a galeriei de la Muzeul Colecțiilor de Artă, melomani, foști colegi și chiar profesori ai solistei, dar și muzicieni de marcă, înconjurați de tablouri de mare frumusețe semnate de pictori români, au urmărit dialogul relaxat, punctat de amintiri raportate deopotrivă la copilăria americană, la primii pași în muzică, la începuturile carierei, imediat după absolvirea Universității Naționale de Muzică din București, angajarea la vestita Staatsoper Viena, unde a cântat în roluri importante alături de celebrități mondiale, ulterior la Opera din Munchen, de asemenea cu debuturi în distribuții „mari”, evocând, desigur, experiența mult comentată de la Los Angeles, unde a apărut în prima operă regizată de legendarul Woody Allen, tânăra soprană fiind unanim elogiată în Gianni Schicchi de Puccini; totul povestit cu dezinvoltură și... multe emoții, amplificate și de intervențiile unei foste profesoare din liceu sau ale reputatei soprane-profesor Georgeta Stoleriu care, răspunzând întrebărilor amfitrioanei, a conturat cu căldură un portret al Laurei Tătulescu, cea căreia, în 2004, îi acordase Bursa „Yolanda Mărculescu” tocmai pentru că apreciase și datele sale naturale și trăirea ardentă cu care investea, încă din anii studenției, fiecare piesă abordată, dar și calitățile sale umane cu totul aparte.

Și toate acestea au alternat cu pagini interpretate de Laura Tătulescu în compania pianistei Luminița Berariu (de la Opera Națională), alegând, simblic, aria din Gianni Schicchi, urmată de o arie a Despinei din Cosi fan tutte de Mozart, operă în care, la Viena, a repurtat un succes de anvergură, sub bagheta exigentului Riccardo Muti, spectacol transmis în direct și la Radio România, desigur și atunci într-o seară moderată de Luminița Arvunescu. Într-un cu totul alt registru, a oferit lucrarea Bâlci la Aldebaran de Felicia Donceanu, pe care o îndrăgește și o include adesea în recitalurile sale, redată cu expresivitate și umor, glasul său generos, amplu și strălucitor, încărcat și capabil să reliefeze fiecare detaliu ascuns în partitură, transmițând stări și gânduri cu sinceritate și înțelegere a scriiturii muzical-poetice; aspecte regăsite din plin și în aria din Dialogul Carmelitelor de Poulenc, aducând sensibilitate, dramatism și întreaga frământare a eroinei în care a „intrat” ca și cum ar fi jucat personajul pe scenă, cu o implicare vocal-interpretativă realmente emoționantă, dezvăluind apoi faptul că a întrupat-o pe Blanche în producția de la Klagenfurt, cu două stagiuni în urmă. Prelungind incursiunea în muzica franceză, soprana a oferit, în premieră absolută, un rafinat lied pe versuri de Victor Hugo (A ma fille Adèle) compus de Thierry Huillet, binecunoscut pianist care a și însoțit-o pe claviatură, convingând că este (și) un talentat creator deopotrivă în miniaturile inspirate de haiku-uri dedicate copiilor, abordând două dintre ele (de asemenea în primă audiție) împreună cu soția sa, îndrăgita violonistă Clara Cernat, scurte piese de mare finețe scrise pentru a se alătura volumului ce va apărea la o editură pariziană. În aplauzele entuziaste ale spectatorilor, seara s-a încheiat cu aria din opereta Sylvia de Kalman, ideală pentru vocea de mare frumusețe și pentru temperamentul artistic autentic al Laurei Tătulescu, aducând și pasiune și culoare și inflexiuni expresive și egalitate de registre și acut sigur și charismă și apariție încântătoare și... tot ce trebuia pentru finalul strălucitor al programului construit de Luminița Arvunescu în jurul ei. Iar faptul că a apelat și la contribuția unor instrumentiști de cotă în „economia” dialogului-recital, a constituit o „pată de culoare”, cu un plus de interes și prin surpriza acelor prime audiții cântate cu plăcere și cuceritoare pentru public.

O seară mozaicată și agreabilă, chiar dacă marcată de multe emoții, cu reîntâlniri așteptate și... neașteptate, cu muzică bună și... lume bună, cu flori oferite și de Mihai Stan, cel care, prin Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, s-a implicat efectiv în concretizarea proiectului, și, desigur, de către admiratorii dornici să o reasculte pe Laura Tătulescu „acasă”, după o (prea) îndelungată absență. Se pare că a fost un bun prilej pentru a pune la cale noi proiecte, care sper să devină cât mai curând realitate, pentru ca agenda sopranei să includă, pe lângă spectacole și concerte prin lume, și popasuri pe scenele noastre, acolo unde ea însăși își dorește enorm să cânte - rămâne doar ca cineva să o (re)invite...

(1 aprilie 2017)

Anca Florea