O voce superbă la Muzeul „Enescu”

Orice (re)întâlnire cu splendoarea glasului sopranei Anda-Louise-Bogza este o încântare pentru cei care iubesc și apreciază nu doar materialul vocal cu totul special, ci și ardența, sinceritatea și căldura cu care solista știe să transmită stări, gânduri, sentimente. Iar Anda Bogza este, cu siguranță, una dintre acele „voci” care dublează calitatea timbrală cu o încărcătură și o trăire cuceritoare, fiind astfel o interpretă în cel mai adevărat sens al cuvântului. Și tocmai de aceea pare incredibil că, pe de o parte, teatrele lirice din țară o invită extrem de rar în spectacole, iar pe de altă parte că seara oferită în ambianța elegantă a Muzeului „Enescu” a marcat... primul său recital la București! Din păcate, nici în concerte vocal-simfonice nu am mai ascultat-o de ani buni, ceea ce, din nou, este greu de înțeles. Aplaudată pe mari scene ale lumii, de la Roma sau Arena din Verona la Tokyo, de la Munchen și Viena la Paris, ascultată și pe CD-uri de mare frumusețe, îndrăgită și de publicul nostru încă de la debutul său absolut pe un podium românesc, Anda Bogza a apărut în doar câteva reprezentații, destul de răzlețe, în ultimii... mulți ani, deși cu siguranță sălile ar deveni arhipline dacă s-ar anunța că va cânta în Tosca sau Aida sau Trubadurul sau Nabucco sau...

Ne-am bucurat că acum i s-a îndeplinit o mai veche dorință de a evolua în recital „acasă”, propunând, sub genericul ”Canto d,anima” (citând titlul unei piese incluse în program), miniaturi vocale din cele mai diverse, într-un mozaic menit să surprindă câteva dintre laturile personalității sale artistice, decupat, desigur, și în funcție de preferințele sale repertoriale. Astfel, în compania pianistului Alexandru Petrovici, a abordat ciclul celor Șapte cântece de Enescu pe versuri de Clement Marot, apoi alte Șapte cântece dar... populare spaniole de De Falla, aducând farmecul sonurilor din Peninsulă, învăluitoare sau temperamentale, pentru ca în partea a doua să propună piese compuse de mari creatori italieni de operă, pagini în care s-au regăsit cu ușurință ecouri sau chiar citate din opere celebre; iar glasul generos al sopranei și expresivitatea conferită fiecărei lucrări au dat relief și culoare pieselor de Bellini, Verdi sau Puccini, remarcabilă fiind implicarea afectivă și emoțională, maniera în care, fie și în câteva clipe, Anda Bogza reușește să creeze personaje, stări intense, trecând de la exuberanță la tristețe sau melancolie, de la voioșie la tandrețe, în planuri estompate sau în desfășurări strălucitoare. Aplauze, flori, o atmosferă „de bine” au răsplătit o artistă dăruită și cântul său în compania experimentatului pianist Alexandru Petrovici, amândoi adresându-se publicului numeros, detaliind programul, protagonista punctând bucuria de a se afla din nou în fața spectatorilor noștri, de a cânta pentru prima oară la Muzeul „Enescu”, într-o seară cu semnificații aparte pentru ea însăși. Prelungind frumusețea momentului, interpreții au oferit, în bis, lieduri de Strauss și Dvorak, de asemenea deosebit de apreciate și, din nou, aplaudate.

O seară specială, o „premieră” prea mult amânată, o reîntâlnire așteptată deopotrivă de melomani și de soprana atât de îndrăgită care, sper, se va regăsi cât de curând pe afișul stagiunii de operă sau de concert de la noi, așa cum se petrece în lume, acolo unde este constant invitată și apreciată. Pentru că este una dintre cele mai frumoase voci de soprană spinto-dramatică existente în acest moment - și ar trebui să fim mândri că, deși este solistă a Operei din Praga și s-a stabilit de multă vreme în acel oraș ceh, Anda-Louise Bogza subliniază, în orice ocazie, că este româncă, rămânând legată prin mii de fire de tot ceea ce se petrece în țara sa, acolo unde s-a născut și s-a format, acolo unde își dorește să cânte. Sper că „debutul” în recital va fi de bun augur în revenirea sa pe scenele „de acasă”.

(4 noiembrie 2015)

Anca Florea