Recital „de suflet”

În aceste zile, Teatrul de operetă și musical dorește să marcheze, sub genericul „Opereta 65”, aniversarea acelui teatru care, înaugurat în 7 noiembrie 1950, a devenit, decenii la rând, un reper în viața noastră muzicală, dar care, după cum bine se știe, printr-o hotărâre aberantă, a fost preluat, în urmă cu câțiva ani, în administrația Operei Naționale, acel HG menționând foarte clar că... Teatrul de Operetă se desființează, devenind Teatrul de operetă și musical, asimilat ONB. Astfel, în aceste zile se aniversează o instituție care... nu mai există! Fără a mai vorbi despre faptul că noua sală este total improprie desfășurării unor spectacole de operetă, deci fără microfon, pentru că acustica naturală... (nici ea) nu există, iar amplificarea nu este o soluție decât, eventual, pentru musical. Nu întâmplător, festivalul - mai curând o comemorare a unui teatru cândva înfloritor - nu include niciun spectacol „de scenă”, ci doar cele de foyer, concerte și mai ales recitaluri. Un fel de a spune „foyer”, pentru că în actuala construcție de un gust discutabil, într-o parte a holului au fost puse câteva scaune, s-a adus un pian, dar tavanul împânzit de schele metalice pe care sunt reflectoare, gardul ca de casă țărănească ce înconjoară „perimetrul”, candelabrul ca un imens trunchi de copac ale cărui „ramuri” sunt pline de trompete și alte instrumente muzicale din... aur, tronând în spațiul din mijloc, nu prea crează o atmosferă elegantă, mai ales că „peste drum” de locul destinat recitalurilor se văd înșirate sticlele de băutură și tejgheaua deasupra căreia scrie mare BAR.

Și totuși, într-o asemenea „ambianță”, încălzită de o proiecție pe fundalul draperiei roșii, s-au derulat recitaluri, printre care și cel oferit de soprana Bianca Ionescu și pianistul Ștefan Doniga, propunând o seară de muzică românească, prelungind un proiect pe care l-au prezentat, în timp și în diverse variante, în multe orașe din țară, alăturând pagini mult îndrăgite sau mai puțin cunoscute, începând cu un Joc de Tudor Ciortea, în prelucrarea pianistului care l-a interpretat cu un tușeu rotund și o pregnanță ritmică adecvată, punctând apoi, de-a lungul programului, și alte intervenții solistice interesante, fie prin Pavana din Suita op. 10 de Enescu, fie prin Toccata de Remus Georgescu, fiecare având o „istorie” sentimentală povestită chiar de către Ștefan Doniga. De altfel și Bianca Ionescu s-a referit la paginile selectate în recital cu dorința de a readuce în fața publicului miniaturi sau arii din operete de mare frumusețe și sensibilitate, compuse cândva de autori români de reală valoare. Și astfel am ascultat o piesă de Alfred Alessandrescu – De vânt ești purtată – pe versuri de Elena Văcărescu, apoi cântece de Tiberiu Brediceanu pe versuri populare, visătoare, doinite sau pline de viață, trecând de la Bagă, Doamne, luna-n nor la celebra Doina Stăncuței sau la Turturea din valea seacă, apoi la Merge badea-al meu cu plugul sau Vai bădiță, dragi ne-avem.

Rămânând în lumea sonurilor folclorice, dar pe cu totul alte coordonate, soprana a abordat vestita melodie Lie, lie ciocârlie într-o manieră apropiată celei specifice cântului popular, neînsoțit de acompaniament, dar și cu inflexiuni de „canto clasic”, o combinație reușită și de efect, mult apreciată de cei prezenți. A fost cumva o trecere către partituri scrise în acel spirit, dar cu o tratare mai apropiată de muzica „cultă”, fie în pagina de Eduard Caudella – Ochii albaștri-s drăgălași pe versuri populare –, fie în Stelele-n cer de Nicolae Bretan, versuri Mihai Eminescu, redate cu o expresie ce alterna (din nou) voioșia și exuberanța cu nostalgia ușor melancolică.

Iar în final, am ascultat arii din operetele Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino, Culegătorii de stele de Florin Comișel și Valurile Dunării de George Grigoriu – celebra arie Muzica –, cântate adesea în concerte sau în spectacole de către Bianca Ionescu, acum acompaniată la pian, cu suplețe și culori nuanțate, de către Ștefan Doniga, interpreți care, în bis, au reluat miniatura de Caudella.

O seară agreabilă, cu muzică bună, dorind să readucă în atenție farmecul creației românești, abordată cu credință de soprana dăruită, de o viață, prioritar operetei ca gen și ca... teatru - un teatru care, așa cum menționam, este aniversat dar, de fapt... nu mai există...

(13 noiembrie 2015)

Anca Florea