Seriozitate … adolescentină

Foto: Virgil Oprina

Stagiunea estivală oferită (și) anul acesta de către Lanto Communication și al său dăruit organizator Dorin Ioniță aduce, la Ateneu, sub genericul deja familiar nouă, „Vara magică”, o adevărată paradă a ansamblurilor simfonice, parte invitate de peste hotare, dar toate din marea familie a orchestrelor de tineri, prin implicare efectivă a directrului artistic Marin Cazacu.

Astfel, după seara inaugurală a ediției a V-a, susținută de Orchestra Română de Tineret, ca de obicei cu Cristian Mandeal la pupitru, a urmat „sora mai mică” Orchestra Romanian Sinfonietta, dirijată de Horia Andreescu într-un program prioritar romantic, deschis însă cu Concertul românesc de Ligeti, compozitor care, născut la Târnăveni, păstrând în minte, chiar și după stabilirea sa în strîăinătate, ecouri ale muzicii populare ascultate în copilărie, atras totodată de culegerea de folclor autentic, a așternut pe portativ sonuri cu tentă rapsodică, în care se regăsesc și semnale de bucium și ritmuri de joc românesc, alternând secvențele lirice, evocatoare, cu cele alerte, pline de vitalitate, într-o orchestrație bine gândită. O partitură pe care instrumentiștii au abordat-o cu reală plăcere, asemeni dirijorului care a reușit să contureze o structură clară, cu reliefuri pregnante, apreciată de publicul numeros care, desigur, a și recunoscut frânturi din melodii binecunoscute.

A urmat Concertul de Max Bruch, în care violonistul Dan-Iulian Druțac, provenind din Rep. Moldova, studiind însă la Londra, a constituit pentru mulți dintre spectatori, o surpriză deosebit de plăcută, sunetul rotund, generos și cald, tehnica sigură, sensibilitatea „bine temperată” și anvergura solisitcă asigurându-i o evoluție fluentă, logică și captivantă, într-o relație echilibrată cu orchestra care l-a acompaniat cu discreție și precizie; demersul său interpretativ, cu certă încărcătură expresivă. a stârnit aplauze și ovații prelungi, răsplătite în bis cu piesa Lăutarul de Enescu (decupată din Suita Impresii din copilărie), abordată pe aceleași coordonate ale bunului gust, cu o anume robustețe și culoare specifică, evitând însă capcana tratării „lăutărești”, cu înflorituri și sentimentalisme.

După pauză, „piesa de rezistență” a programului a fost Simfonia nr. 9 Din Lumea Nouă de Dvorak, lucrare monumentală pe care tinerii cu vârste între 17 și 22 de ani au realizat-o cu seriozitate, dar parcă fără acea implicare și bucurie a cântului care îi caracteriza în alte seri, totul sunând frumos, dens și omogen, cu atacuri în general precise și simultane la corzi, cu alămuri excelente și solo-uri superbe ca acuratețe și puritate, fără a avea însă farmecul și poezia uneori nostalgică, din nou evocatoare, gândită de compozitor, așa cum de altfel s-a petrecut în toate momentele de calm, parcurse corect însă departe de sensibilitatea, expresivitatea și sensurile partiturii; în schimb, secțiunile în forță au avut strălucire și anvergură, trădând voluptatea desfășurărilor ample, bogate în explozii de efect.

Cu siguranță, tocmai acele pagini au cucerit admirația publicului care, desigur, a aplaudat entuziast, dirijorul anunțând la microfon, cu umor și o anume relaxare, cele două polci semnate de Johann și Josepf Strauss pe care Orchestra le-a „atacat” în bis, generând o bună dispoziție ce a cuprins scena și sala deopotrivă, lucrările ritmate și pline de vervă fiind punctate și de exclamații sau „certuri” ale instrumentiștilor, ceea ce, firesc, a sporit impactul și deci succesul, la finalul unui concert agreabil, oferit de Romanian Sinfonietta cu profesionalism și o maturitate surprinzătare pentru vârsta adolescentină a interpreților.

(2 august 2016)

Anca Florea