Reîntâlniri în recital

Întâlnirea, peste ani, cu instrumentiști care, încă de pe băncile școlii, au fost promovați ca potențiali viitori soliști, trezește, firesc, un interes special, mai ales dacă aceștia și-au continuat studiile în străinătate, la instituții de prestigiu, revenind în țară pentru a susține recitaluri prin care să se prezinte la valoarea actuală.

Este și cazul pianistului Cătălin Șerban, absolvent al Liceului „George Enescu” din București, apoi al Universității de Artă din Berlin și al Înaltei școli de muzică din Lubeck, de asemenea în Germania, acolo unde s-a și stabilit, devenind la rândul său profesor în acel oraș. De această dată și-a propus să efectueze un turneu prin țară, prezentând opusuri din repertoriul romantic la Universitatea Națională de Muzică din București, apoi la Bușteni (26 martie), a Castelul Peleș (27 martie) și la Universitatea de Arte din Brașov (29 martie). La UNMB, un public destul de firav l-a ascultat în creații binecunoscute, trecând de la Sonata în si bemol major de Schubert la Sonata-fantezie de Scriabin, remarcându-se apropierea stilistică apreciabilă, logica expunerii, reliefarea temelor, intensitățile contrastante, dar și ușoarele momente confuze în figurații sau agresivitatea sonoră în secvențele în forte, subliniate poate și de sonoritatea discutabilă a pianului; nu știu dacă și prelungirea unor pedale s-a datorat tot calității instrumentului respectiv...

După pauză, Sonata în si minor de Liszt a relevat însă un cu totul alt nivel interpretativ, partitura convenind structurii „cerebrale” a pianistului care, fără a reliefa o sensibilitate sau o implicare interioară așteptată în abordarea muzicii de factură romantică, a demonstrat o tehnică performantă, desfășurându-se în pagini cu o scriitură spectaculoasă, într-un tempo rapid, construcția riguroasă, detaliile subliniate și atenția cu care a fost urmărit fiecare element trădând totodată faptul că a fost studiată îndelung sau că face parte dintr-un repertoriu rodat de-a lungul timpului. Oricum ar fi, cu certitudine a constituit punctul culminant și de real interes al recitalului, în care l-am (re)întâlnit pe Cătălin Șerban matur, într-un anume sens stăpân pe sine, cu o concepție proprie asupra lucrărilor prezentate, dar fără anvergura sau expresivitatea pe care ar trebui să le regăsim din plin în astfel de creații extrem de ofertante și pretențioase. A fost însă o seară agreabilă în special pentru foștii săi colegi sau profesori care, firesc, l-au aplaudat cu convingere și simpatie.

(24 martie 2016)

Anca Florea