„George Enescu – 135”

Anul acesta se împlinesc 135 de ani de la nașterea lui George Enescu, astfel încât Muzeul care îi poartă numele a pregătit, în acest cadru, numeroase manifestări speciale, inaugurate la sfârșit de martie prin expoziția care, chiar sub genericul „George Enescu - 135”, propune o altă perspectivă asupra vieții și activității artistice a muzicianului-simbol. În sala Cantacuzină, panouri generoase, cuprinzând documente și fotografii bine echilibrate și atractive în plan vizual (grafica Horia Nițu), prezintă aspecte și imagini binecunoscute publicului larg, menite să ofere o privire de ansamblu asupra devenirii sale. Astfel, de la casa din Liveni la studentul de doar 8 ani la Viena, susținând primul său concert la Musikverein, trecând la studiile pariziene și, firesc, la debutul componistic, la protectorii și profesorii săi iluștri, marcând și apariția la Ateneu cu Poema Română, pe care și dirijat-o în 1898, acordând un spațiu amplu strânsei legături cu casa regală, cu regina Elisabeta - Carmen Sylva , în ambianța Palatului Peleș și nu numai, urmând repere ce surprind performanțele sale ca violonist și compozitor, reflectate și în presa vremii, discuri cu Rapsodiile române, partituri de referință, precum și colaboratori celebri în formații camerale vestite în epocă, un „capitol” special fiind rezervat implicării sale în Societatea Compozitorilor Români, alături de personalități marcante, dar și înființarea premiului de compoziție ce-i purta numele, punctându-se și inaugurarea Operei instituționalizate din București, în 1921, prin spectacolul dirijat chiar de către Enescu, și premiera mondială a operei Oedip, la Paris, în 1936, interpreți de atunci „regăsindu-se” pe panou alături de cei care au realizat, în 1958, premiera românească; turneele sale în Europa și America, în calitate de violonist și dirijor, ocupă alte printere de interes, pianistul Enescu apărând în compania unor interpreți de la noi și din lume, ipostaza sa de pedagog reflectându-se în celebre fotografii cu Yehudi Menuhin și alți discipoli de cotă, ultimele iamgini cuprinzând „titluri, premii, ordine și medalii”și omagiul adus de muzicieni români și străini, dar și de presă, memoriei sale, la stingerea din viață, în 1955, la Paris, pentru ca statuia ce-l reprezintă, amplasată în rotonda Ateneului, să închidă amplul periplu prin bogata existență a Maestrului.

În aulă, publicul a ascultat și prezentarea făcută de directorul Cristina Andrei privind evenimentele ce vor marca anul comemorativ și detalii referitoare la expoziția realizată de Adina Sibianu, consultant științific Viorel Cosma, muzicolog care a și vorbit apoi despre personalitatea lui George Enescu. Firesc, a urmat un recital din creația enesciană, mezzosoprana Claudia Codreanu și pianista Inna Oncescu oferind lieduri de mare rafinament scrise pe versuri de Carmen Sylva (în limba germană) sau de Fernand Gregh și, desigur, de Clement Marot (în franceză); glasul cald, învăluitor al solistei, eleganța cu care știe să abordeze miniatura enesciană (și nu numai), reliefând sensuri și accente expresive, subliniind linia frazelor și subtilitatea unei scriituri elevate, dicția și pronunția frumoasă, au fost puse în valoare pe suportul pianistic în general discret. Iar Inna Oncescu a optat și pentru Pavana din Suita nr. 2 op. 10, redată cu claritate și intenții stilistice notabile. Un program inspirat ales, apreciat de spectatori, din sală lipsind însă cu desăvârșire tocmai muzicienii care, cel puțin în principiu, ar trebui să fie interesați de manifestări dedicate lui Enescu, asemeni celor ce (doar) clamează promovarea muzicii românești.

(25 martie 2016)

Anca Florea