Pur și simplu „De La Purissima”

De la o vreme, Institutul „Cervantes” propune publicului nostru concerte susținute de trupe și soliști afirmați în special în zona jazz-ului sau a rock-ului cu inflexiuni inspirate de sonurile iberice tradiționale, mult apreciate de cei care au umplut sălile și au aplaudat entuziast de fiecare dată.

Rămânând în același registru, a oferit și de această dată o întâlnire cu o formație aparte - „De La Purissima” -, a cărei denumire i-a derutat și apoi i-a contrariat probabil pe mulți dintre cei care au dorit să o asculte, la sala Radio, așteptându-se cu siguranță la... altceva, dovadă fiind și afluența spectatorilor maturi și... absența celor „tineri și neliniștiți” care, la rândul lor, bănuiesc că nu au fost tentați să vină la concert, neștiind ce profil are muzica abordată de interpreții „ascunși” sub acea titulatură. Pentru că, de fapt, conținutul de idei și subiectele cuprinse în textele melodiilor cântate se raportează la o lume în total contrast cu „purissima”, aducând „un amestec de pasiune, canonic, ironie și exces”. Dar cei care au venit fără idei preconcepute sau în așteptarea nostalgică a redescoperirii farmecului muzicii spaniole, au avut prilejul să urmărească instrumentiști excepționali și o solistă vocală ieșită din tiparele obișnuite, nonconformistă, pasionată, cu mișcări și atitudini provocatoare, cântând într-un permanent recitativ ce a alternat cu texte prin care explica subiectul sau ceea ce a inspirat melodia respectivă, păstrând însă rostirea ușor teatrală, recitată, ca o prelungire a manierei sale de cânt. Vizibil atrasă de specificul perioadei interbelice, subliniind raportarea la genul „cuple”, solista Julia de Castro a parcurs repertoriul ales cu dezinvoltură și muzicalitate, cu temperament și o senzualitate foarte... personală, reliefată și prin gesturi uneori șocante sau provocatoare, poate și prin vestimentația atent aleasă, cu pantaloni și pantofi galbeni, cu un bolero amintind pregnant de ținuta toreadorilor, „abandonat” apoi în favoarea unei bluze-tricou cu bretele, foarte sexy. Iar felul său de a trata melodiile într-o „cheie” la fel de personală, cu fraze întrerupte, evitând parcă liniile tradiționale, cu acel parlando punctat uneori de sunete în forte, prelungi, „trădând” și o respirație deosebită, având și tente de jazz și înflorituri sugerând elemente folclorice din Peninsulă, a fost apreciat de către spectatorii care au descoperit un stil aparte, elaborat, aș spune chiar sofisticat, dar agreabil și, oricum, interesant.

Am apeciat la superlativ performanța pianistului Jorge Vera, cuceritor și ca tușeu și ca feeling și ca virtuozitate pusă în valoare cu o pasiune debordantă, alergând pe claviatura pianului, dar și a sintetizatorului - la care cânta uneori și simultan -, ciupind și corzile instrumentului în fața căruia se simte „în lumea lui”, asemeni contrabasistului Miguel Rodriganez, care se joacă pasionat și chiar face să cânte cu adevărat un „bas” pe care îl investește și cu o expresivitate aparte, reușind să creeze o atmosferă inedită și în piesa acordată ca bis, alături de solista vocală. Iar bateristul Gonzalo Maestre i-a însoțit și i-a completat la același nivel, fără excese de intensitate sau demonstrații „căutate”. Pornind de la sonuri de blues, trecând prin jazz și acea mixtură cu repere din folclor - evidențiate pregnant într-un al doilea bis mult gustat -, raportându-se și la muzica languroasă, cu accente de umor și jovialitate întâlnită în filmele anilor '30, amalgamând genuri și stiluri, ansamblul a oferit o viziune proprie asupra modului de a cânta, de a face show, desigur surprinzător, atipic dar atractiv și, evident, original.

Anterior concertului de la București, „De La Purissima” a evoluat și în cadrul Festivalului de jazz de la Sibiu, unde cu certitudine a constituit „o pată de culoare” mult aplaudată de împătimiții genului, mari amatori (și) de abordări lipsite de inhibiții, atrași poate, și de textele (semnate de solistă) ce vorbesc despre „tabu”-uri din urmă cu un veac.

O întâlnire surprinzătoare dar de efect cu o trupă spaniolă care, înființată în 2010, s-a impus într-o zonă specială, pe care am descoperit-o și noi în acea seară datorită demersurilor făcute de Institutul „Cervantes”, mereu dornic să aducă și aici artiști extrem de diferiți și deopotrivă de interesanți - un motiv în plus pentru ca publicul să mulțumească organizatorilor și să aștepte alte „provocări” cel puțin la fel de reușite.

(24 mai 2017)

Anca Florea