Rubin sangeriu spaniol

Foarte putina lume mai vorbeste si mai scrie in ziua de astazi despre spectacolele de dans, pantomima si balet. De ce, nu pot sa inteleg. Cu atat mai mult cu cat acestea sunt forme de exprimare cu mult mai puternice decat orice alta arta - printr-un singur gest poti povesti o intreaga legenda, poti caracteriza o cultura sau poti denigra un intreg popor. Asa ca m-am hotarat sa preiau fraiele comentariilor asupra spectacolelor de miscare din Bucuresti - bineinteles, alegandu-le pe cele cu adevarat valoroase.

Astfel, aseara, joi 3 mai 2012, am fost prezent la un eveniment nepretuit, cum imi place sa il numesc, si anume cea de-a doua reprezentatie a noii productii a Operei Nationale din Bucuresti cu baletul "Don Quijote" (muzica: Ludwig Minkus). In primul rand, trebuie felicitat intreg Departamentul de Balet al institutiei mentionate, condus de maestrul Alin Gheorghiu - care, de cand a preluat conducerea respectivei sectii, s-a luptat si se lupta pentru a readuce trupa de balet a operei bucurestene la standardele pe care le atinsese cu multi ani in urma, lucru care ii reuseste cu brio. In al doilea rand, tot cu ajutorul si prin intermediul acestei "lupte" date de directorul companiei de balet bucurestene, a fost posibila aducerea si colaborarea cu 3 artisti cunoscuti in Europa pentru montarile deosebite ale diverselor spectacole de balet. Este vorba de coregraful Jaroslav Slavicki alaturi de asistenta sa, Katarina Slavicka-Elslegrova si scenograful Josef Jelinek. Noua productie aduce in prim-plan capacitatile tehice ale balerinilor, care au dat dovada de foarte multa munca si studiu atent asupra fiecarui rol interpretat, fie ca este vorba de prim-solisti, solisti sau membrii ansamblului. In reprezentatia din seara precedenta, rolurile principale - Kitri/Dulcineea si Basil - au fost sustinute de Andra Ionete si Bogdan Canila, doi foarte tineri interpreti care, pe langa demonstratiile de maiestrie tehnica si gratie, au dat dovada si de o buna cunoastere dramatica a rolurilor, folosindu-si intreg talentul interpretativ pentru a reda personalitatile jucause ale celor doua personaje.

Celui de-al doilea cuplu de indragostiti, Mercedes si toreadorul Espado, le-au dat viata Gabriela Popovici si Mihai Mezei. Cele doua roluri nu necesita o tehnica atat de aprofundata ca rolurile primilor doi, dar, in compensatie, aduc acel aer de "sangre espanol" adevarat si atat de necesar in "Don Quijote". Gabriela Popovici, in special, a scos la iveala personalitatea clocotitoare a femeilor iberice, conducandu-si, adeseori, partenerul doar din priviri accentuate si pasionale. M-a facut sa imi imaginez (doar) modul de interpretare stralucit al Valentinei Massini in dansurile de caracter.

Nu pot fi trecute deloc cu vederea nici cele trei dansatoare japoneze prezente in spectacol: Rin Okuno (Juanita), Sena Hidaka (Piquilla) si Kokoro Umemoto (Amorasul). Forta interpretativa, expresivitatea scenica, dar, mai ales, performanta tehnica ireprosabila le scoate in evidenta fata de ansamblu pe cele trei delicate "gratii" ale reprezentatiei.
Nu in ultimul rand, trebuie amintite rolurile de compozitie, atat de necesare intr-un balet comic cum este "Don Quijote". Lorenzo, tatal lui Kitri, este interpretat cu multa expresivitate de Catalin Caracas. Alaturi de el, Camacho, ridicolul petitor al fetei, interpretat de Virgil Ciocoiu, releva o adevarata performanta in acest rol complex, imbinand tehnica sariturilor cu deosebita folosire a pantomimei si a trasaturilor fetei. Bineinteles, cuplul Don Quijote (Antonel Oprescu) - Sancho Panza (Razvan Marinescu) intregeste tabloul animat al spectacolului, cei doi artisti fiind perfecti alesi pentru a ii intruchipa pe cavalerul ratacitor si scutierul sau vesnic infometat.
Scenografia lui Josef Jelinek este simpla, dar practica si, in acelasi timp, ajuta foarte mult la plasarea in spatiu a actiunii, trecandu-i pe spectatori dintr-o piata in Sevilla, intr-o satra de tigani, in visul lui Don Quijote, intr-o carciuma, revenind, in cele din urma, in piata publica a Sevillei.
"Don Quijote" - un spectacol care m-a facut sa imi amintesc ca Romania se poate lauda si mandri si cu arta miscarii si a dansului. Un spectacol de cinci stele al Operei Nationale din Bucuresti pe care niciun iubitor de balet si de frumos nu ar trebui sa il rateze!

(4 mai 2012)

Tudor - Costin Sicomas