Tristeţea artiştilor „uitaţi“

In iarna anului trecut, referindu-ma la "inghesuirea" spectacolelor dedicate aniversarii unor artisti de altadata ai Operei Nationale in nici doua luni (desi data nasterii lor era in aprilie sau iunie), scriam ca asemenea seri ar trebui sa devina adevarate evenimente, dar prin alaturare se sufoca reciproc, dand senzatia "bifarii" unei actiuni si atat. Foarte laudabil, onorarea unor interpreti ai scenei lirice a continuat, poate mai "aerat" si oricum mai aproape de ziua lor aniversara, selectarea lor fiind relativa, iar omisiunile incarcate de tristete. Pentru ca, spre exemplu, basul Ioan Hvorov, la implinirea varstei de 80 de ani, nu a primit nici macar un telefon de "La multi ani" din partea teatrului pe care l-a slujit, cu credinta si talent, timp de patru decenii, realizand personaje ramase si astazi in memoria melomanilor. Iar superba noastra mezzosoprana Viorica Cortez, desi de obicei de Craciun vine in tara, iar ziua sa de nastere este chiar in acele zile, nu a fost invitata la Opera unde si-a inceput stralucitoarea cariera, "schimbarea prefixului" in urma cu trei ani trecand, de asemenea neobservata. Maestrul Cornel Trailescu dirijeaza si astazi, la pupitrul ONB, asa cum face de o jumatate de veac, dar… nu a fost niciodata sarbatorit, daca nu pentru ziua de nastere, cel putin pentru deceniile de activitate in acel teatru. Si exemplele sunt numeroase. Stiu ca parte dintre artisti nu doresc, din varii motive, asemenea "festivitati", dar cred ca o seara dedicata lor ar fi binevenita, ca o reverenta in fata celor care, in fond, au "tinut in spate" mai toate reprezentatiile curente, in epoci de glorie sau in momente de restriste. Tenorii Octavian Naghiu, Cornel Stavru, Corneliu Fanateanu, mezzosoprana Iulia Buciuceanu, sopranele Maria Sindilaru, Maria Crisan, baritonul Nicolae Urziceanu ar fi meritat sa apara din nou in lumina reflectoarelor, pentru ca publicul de ieri si de azi sa-i poata aplauda inca o data. Acum, in luna iulie, soprana Sanda Sandru a fost sarbatorita doar in familie, dar poate ca ONB ar fi avut ocazia sa-i dedice, la final de stagiune, un spectacol, nu sa amane, probabil, pentru la toamna sau… cine stie. Si apoi, sunt balerini superbi care ar merita din plin un asemenea gest, asa cum s-a petrecut intr-un singur caz fericit. Dar, spre exemplu, maestrul Ion Tugearu, eminent balerin si apoi coregraf care, timp de peste patru decenii, a creat momente de referinta in baletul nostru, in loc de asemenea recunoasteri din partea conducerii, a primit… interdictia de a intra in "casa" lui, pentru ca nu a agreat o anume montare, despre care sotia sa, rafinata analista a genului, a indraznit sa scrie defavorabil. Din pacate, multi dintre artistii de cota se simt uitati, ba chiar umiliti, pentru ca, dupa deschiderea stagiunii 2005-2006, cand au fost invitati de onoare si… erau fericiti, au mai fost chemati pentru a primi diplome si plachete (dar nu toti) ce marcau cei 85 de ani ai teatrului, apoi au fost sunati sa vina la reprezentatii diverse in functie de biletele vandute (o ilustra soprana constata ca probabil "aveau nevoie sa ocupe scaunele" cam multe goale…), evident ca s-au simtit lezati, dovada ca… nu au mai onorat acele propuneri de a vedea spectacole, dar de "ziua Operei", in 8 decembrie, au fost uitati… Desigur, nu vreau sa ma amestec in "treburile interne" ale teatrului, rezumandu-ma doar sa constat ca unii sunt aniversati la 65 sau 72 de ani, iar altii deloc…

Acum cativa ani, maestrul Stelian Olariu, care conduce si formeaza corul Operei inca din 1963, reusind performante greu de egalat, a fost aniversat de catre… Radiodifuziune, prin grija directorului formatiilor muzicale, Nicolae Costin (multa vreme director adjunct la teatrul liric, omagiind personalitatile asa cum se cuvine), directorul de atunci al ONB urcand nonsalant pe scena pentru a citi cuvinte banale, fara urma de jena pentru faptul ca altii au facut un gest pe care trebuia sa-l gandeasca el insusi. Sper ca de aceasta data sa fie aplaudat, cum se cuvine, alaturi de ansamblul caruia i-a daruit intreaga viata, pe scena unde continua sa traiasca emotia succesului si framantarea cotidiana pentru realizarea unei productii.

Nici la Opereta nu am vazut ca, spre exemplu, mari doamne ale scenei precum Migry Avram Nicolau, Constanta Campeanu, Cleopatra Melidoneanu, dar si Tiberiu Simionescu sau alte vedete de altadata sa fi avut parte de asemenea flori, aplauze si multumiri, desi, slava Domnului, meritau din plin.

Departe de mine gandul de a ma "lega" de anume directori (dovada ca ma raportez, in general, la ultimii 5-6 ani, apreciind si aspectele bune). Ma gandesc doar la sufletul artistilor peste care trec anii, apoi se sting, ducand cu ei amaraciunea ingratitudinii celor care nu trebuie decat sa faca un mic efort "de memorie", asa cum, la polul opus, un ilustru pianist - Valentin Gheorghiu - este sarbatorit anual, deopotriva la Filarmonica si la Radio, in preajma zilei de sale de nastere, prin salbe de concerte si recitaluri. E chiar frumos, orchestrele se bucura sa ii cante "La multi ani", iar publicul sa-l ovationeze.

Scriam, in luna martie, ca nu sunt "semne" ca "Anul Puccini" sa fie marcat cumva la ONB - a venit o replica prompta si "jignita", dar… suntem in august si… se constata ca am avut dreptate, pentru ca nu s-au programat, pana acum, decat cele doua seri "de foyer" dedicate unui urias compozitor de opera. Dar pentru ca s-a nascut in decembrie, mai e timp… daca nici pe Giacomo Puccini nu-l baga nimeni in seama, ce sa ma mai mir ca artisti care inca mai sunt printre noi, adevaratele valori ale unui teatru, nu au parte de atentia ce li s-ar cuveni…