Văduva veselă ... deloc veselă

Ani la rand, ultima zi din an a oferit, pe scena Operei Nationale Bucuresti, superba montare a operetei Liliacul de Johann Strauss, preluata, in anii '90, de la Covent Garden, eleganta, fara umbra de uzura morala sau materiala, dar retrasa din repertoriu in urma cu doua stagiuni, directorul ONB anuntand apoi, la fiecare inceput de stagiune, ca se va realiza o noua productie (desi nu ar fi fost necesara…).
Si iata ca, poate pentru a nu sublinia faptul ca… nici acea versiune nu mai exista, dar nici o alta nu i-a luat locul, teatrul a invitat, in 31 decembrie 2008, la reluarea operetei Vaduva vesela de Lehar, pusa in scena cu ceva vreme in urma, total neinspirat, de catre Mircea Cornisteanu, spectacol revizuit acum de Ionel Pantea, reputat bas care, de decenii, semneaza regii diverse apreciate in tara si in strainatate. In ciuda umorului sau, a eforturilor de a revigora atmosfera trenanta, derularea lipsita de stralucire si mai ales de a convinge solistii Operei sa interpreteze cu adevarat rolurile respective, maestrul nu a reusit sa obtina mare lucru, ceea ce au constatat din plin spectatorii care, invadand sala teatrului, au sperat sa se amuze. Singurul "punct" de atractie a fost soprana Leontina Vaduva, invitata sa sustina rolul Hanna, pe care l-a rezolvat vocal, conferindu-i in primul rand farmecul cerut de partitura.
In rest, in Danilo un tenor total indiferent la tot ce se petrecea in jurul sau - Mihai Lazar -, cantand plat, cu ochii la dirijor, un alt tenor cu glas superb - Tudor Ilincai - dar departe de verva simpatica a lui Camille, o soprana - Cristina Eremia - intrata in rolul Valencienne in ultima clipa (inlocuind-o pe Irina Iordachescu, din pacate suferind o dubla fractura de ligament chiar in acea zi), total depasita de rol, alaturi de o numeroasa distributie, de corul si ansamblul de balet care s-au straduit sa parcurga lucrarea, chiar si anost, cu o plictiseala vizibila adesea.
Orchestra a sunat corect, dirijorul Cornel Trailescu imprimand insa un tempo destul de "asezat".

Intentia ca la "la bal" sau la "cabaret" sa apara oaspeti care sa abordeze secvente agreabile ar fi ramas in limite chiar laudabile daca s-ar fi rezumat la duetul din opera Manon de Massenet cantat superb de Leontina Vaduva alaturi de "invitatul" sau, tenorul Robert Nagy si la "pas de deux" din Lacul lebedelor de Ceaikovski in versiunea lui Gheorghe Iancu, in care balerinii Adela Craciun si Alin Gheorghiu au fost, din nou, minunati; dar s-au adaugat si actorii Radu Gheorghe si Mihai Bisericanu (care a acoperit si rolul Niegus), cantand la vioara si pian, facand poante discutabile care au durat peste 30 de minute, spre disperarea celor din scena si din sala, iar in final a cantat Aura Urziceanu.
Astfel, dupa 4 ore si jumatate, supra-saturati si enervati, parte dintre spectatori s-au grabit spre casa, riscand sa-i prinda Anul Nou pe drum, iar parte au urcat in foyer-ul galben pentru a petrece Revelionul (destul de costisitor) pana in zori, intr-un plictis prelungit.

Mi-ar fi placut sa spun ca a fost frumos, dar nu pot decat sa apreciez efortul unor artisti adevarati care s-au straduit sa transforme un spectacol esuat inca de la premiera intr-un succes, ceea ce s-a dovedit o utopie, mai ales ca majoritatea solistilor ONB nu au datele necesare pentru asemenea roluri si nu stiu (sau nu vor) sa evolueze "in echipa". Cu siguranta, o munca irosita, bani (multi) irositi pentru invitati care nu-si aveau locul si rostul. Ramanem cu nostalgia stralucitorului Liliacul si cu speranta…

(15 ianuarie 2009)

Anca Florea